06 noiembrie 2021

Pentagon: China are cele mai multe nave militare – 355

Florin Jipa

Sursă foto: Ministerul chinez al Apărării

În ultimul raport al Pentagonului, distribuit miercuri, se arată că forţele navale chineze au cel mai mare număr de nave din lume - 355, din care 145 sunt considerate platforme mari, şi intenţionează să ajungă la 420 în următorii cinci ani, iar până în 2030, va ajunge la 460.

China construieşte portavioane şi nave de desant

Armata chineză şi-a construit primul portavion în 2019, iar în 2024 îl va primi pe al doilea, realizat tot indigen, care are dimensiunile asemănătoare cu cele americane. De asemenea, în 2020, China a realizat a doua navă de desant amfibiu din clasa Yushen, tipul 075 LHA, după ce prima a fost finalizată în 2019, în acest moment fiind în construcţie a treia navă de acest tip. 

Armata americană nu a luat în considerare cele 85 de nave de patrulare care sunt dotate cu sisteme de rachete antinavă.

China poate opera în afara Regiunii Indo-Pacifică

Conform raportului către Congres, marina chineză are ambiţia de a opera în afara regiunii Indo-Pacifică. Conform Pentagonului, China are capacitatea de a executa lovituri militare precise, la distanţe mari, împotriva unor ţinte navale, terestre, sau aeriene.

Cu toate acestea, China este încă în urma Statelor Unite când vine vorba de nave mari, precum portavioane sau nave de desant amfibiu, dar şi în privinţa numărului de submarine cu propulsie nucleară.

Îngrijorarea la Pentagon se manifestă, însă, în numărul mare de nave realizate în fiecare an, ceea ce îi va permite Chinei să ajungă la capacitatea navală a SUA în viitorul apropiat. Deja depăşeşte marina SUA la numărul de distrugătoare -34 şi fregate – 40.

China are cerinţe teritoriale de la vecini

De asemenea, China are cerinţe teritoriale la graniţa cu India, Nepal, în Marea Chinei de Sud şi asupra insulei Taiwan, lucru ce ar putea duce la conflicte viitoare.

China vrea să deschidă baze navale în alte ţări

În acest moment, China are o singură bază navală în afara teritoriului propriu, în Djibuti, dar conform SUA, are intenţia de a realiza astfel de facilităţi şi în alte ţări, precum Pakistan, Myanmar, Cambodgia, Thailanda, Singapore, Indonezia, Sri Lanka, Kenya etc, pentru a-şi extinde şi proiecta la nivel mondial puterea militară pentru a-şi creşte influenţa politică în aceste regiuni.