03 ianuarie 2019

Pedeapsa cu moartea a fost cerută pentru cinci suspecţi în cazul asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi

Teodora Marinescu

Un procuror saudit a cerut pedeapsa cu moartea pentru cinci din cei 11 suspecţi în cazul asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi, care a dispărut după ce a intrat în consulatul saudit de la Istanbul la 2 octombrie, a relatat joi presa din Arabia Saudită, informează Reuters şi The Guardian.

Sursă foto: Mediafax

Agenţia naţională de ştiri din Arabia Saudită nu a oferit numele suspecţilor. Cu toate acestea, într-un comunicat emis de procurori se arată că aceştia au trimis de asemenea o cerere în Turcia pentru a obţine dovezile deţinute de Ankara.

"Nu a fost primit încă un răspuns, iar biroul procurorului public încă aşteaptă pentru un răspuns", se mai arată în comunicat.

Oficialii din Turcia nu au oferit încă declaraţii. Aceştia au declarat anterior că au oferit deja dovezile găsite autorităţilor saudite.

Khashoggi, un colaborator al Washington Post, a fost ucis pe 2 octombrie la scurt timp după ce a intrat în consulatul regatului.