Patru militari au fost ucişi în timpul unor confruntări cu gruparea PKK în sud-estul Turciei
Marinela SarbuPatru militari turci au fost ucişi vineri în timpul unor confruntări cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care a fost scos în afara legii, în apropierea frontierei cu Irakul, a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării din Turcia, relatează Reuters.
Agenţia de ştiri Demiroren a transmis că o bază militară a fost atacată în districtul Cukurca din provincia Hakkari din sud-estul Turcia, determinând armata turcă să reacţioneze cu o operaţiune militară "la scară largă".
"În cadrul operaţiunilor în curs de desfăşurare de la graniţa dintre Turcia şi Irak, doi soldaţi au fost ucişi în cconfruntări cu terorişti, în ciuda tuturor eforturilor de a-i salva", a anunţat ministerul, adăugând că au fost ucişi în total patru soldaţi şi şase au fost răniţi.
"Teroriştii se află sub un schimb de focuri intens cu operaţiunile aeriene şi vehiculele de pompieri din regiune", a transmis ministerul.
PKK, care a condus o insurgenţă pentru autonomie în sud-estul Turciei în 1984, dominat în mare parte de kurzi, este considerată o organizaţie teroristă de către Turcia, Statele Unite şi Uniunea Europeană.