22 iulie 2020

Parlamentul UK: raport îngrijorător referitor la incapacitatea serviciilor să combată operaţiile psihologice ale Rusiei

Florin Jipa

Raportul pe Rusia al Comisiei parlamentare pentru informaţii şi securitate din Regatul Unit a ajuns la o concluzie îngrijorătoare: Serviciile de informaţii britanice, dar şi celelalte occidentale, sunt incapabile să combată operaţiile psihologice ale Rusiei.

Sursă foto: Profimedia

Raportul arată că nu doar agenţiile de informaţii britanice, dar toate serviciile vestice, sunt incapabile să combată operaţiile psihologice ale actorilor străini, în special Rusia, care intenţionează să influenţeze politicile vestice la o scară mare.

Unul dintre punctele principale ale raportului arată că Rusia reprezintă o ameninţare directă la securitatea naţională a Marii Britanii.

În document se mai arată că sunt dovezi credibile că Rusia a desfăşurat o campanie de influenţare pentru a discredita referendumul din Scoţia din anul 2014.

Cu toate acestea, comisia nu a spus categoric că au fost influenţe în referendumul privind BREXIT sau alegerile generale din 2019, nu pentru că nu sunt dovezi, ci pentru că Guvernul nu a dorit investigarea acestora.

Guvernul deja a răspuns la raportul Comisiei că nu a investigat acele evenimente deoarece nu erau dovezi clare ale succesului interferenţei Rusiei.

„În timp ce serviciile vestice s-au orintat pentru combaterea mişcărilor extremiste şi teroriste, Vladimir Putin, un fost ofiţer KGB, a reconstruit dorinţa publicului rus pentru a reclama prestigiul pierdut al URSS. Acest plan include inclusiv metode ale KGB din timpul războiului rece: destabilizarea naţiunilor vestice prin operaţii psihologice care să accentueze tendinţele extremiste de stânga sau dreapta,” crede Ian Allen de la intelnews.org.

Raportul pe Rusia al Comisiei parlamentare pentru informaţii şi securitate din Regatul Unit mai arată că internetul şi social media în particular au fost folosite major de Rusia pentru operaţii psihologice în Marea Britanie.

Acest lucru arată că operaţia din 2016, din timpul alegerilor prezidenţiale din SUA, a reprezentat doar un pas în acest plan global de destabilizare politică.

În timp ce alte servicii de informaţii folosesc social media pentru a colecta informaţii, Rusia şi-a dezvoltat capacitatea de a folosi aceste platforme pentru a influenţa politicile din alte ţări la o scară de masă.

Important este şi faptul că raportul arată că agenţiile de informaţii britanice au subestimat amplitudinea prin care Marea Britanie a devenit o ţintă a informaţiilor ruseşti în ultimii ani.

Raportul mai arată că specialiştii din informaţii din UK au fost atât de depăşiţi de situaţie că nici nu au ştiut cum să înceapă să gestioneze această situaţie.

Începând cu 2013, Comisia parlamentară pentru informaţii şi securitate a fost însărcinată cu realizarea unui raport referitor la munca agenţiilor de informaţii. Toate întâlnirile se realizează cu uşile închise, iar raportul este văzut de agenţiile de informaţii şi aprobat de cabinetul premierului înainte să fie făcut public.

Dacă în trecut, un astfel de document era făcut public în 10 zile de la realizare, acesta, în care se arată ingerinţele Rusiei în politica internă a Marii Britanii a fost distribuit publicului pe 21 iulie, chiar dacă el a fost înmânat premierului pe 17 octombrie, mai arată Ian Allen.

Relaţiile dintre Marea Britanie şi Rusia s-au deteriorat în ultimii ani, nu doar fiindcă UK a criticat intervenţiile împotriva Georgiei din 2008 şi anexarea ilegală a Crimeei, ci mai ales crimelor realizate de ofiţeri ruşi pe teritoriul britanic.

În 2006 Alexander Litvinenko, un fost agent KGB a fost asasinat în Londra, în timp ce în 2018, la Salisbury, un fost agent al informaţiilor militare ruse, Sergei Skripal, a fost intoxicat, împreună cu fata lui, Yulia, cu un agent chimic neurotoxic Novichok,. Cei doi au supravieţuit, dar a murit o femeie, Dawn Sturgess.