08 februarie 2019

Parlamentul Australiei a fost atacat cibernetic

Bianca Pavaluca

Autorităţile australiene investighează o tentativă de atac cibernetic asupra reţelei Parlamentului Naţional, au transmis vineri oficialii locali, menţionând că momentan nu există dovezi de accesare sau furt de date, relatează BBC şi Reuters.

Sursă foto: Mediafax

Prim-ministrul australian Scott Morrison a transmis că nu doreşte pentru moment să comenteze pe larg „sursa şi natura incidentului”. Acesta a anunţat că atacul nu a vizat şi agenţii guvernamentale.

Printre datele stocate în reţeaua electronică a Parlamentului se numără, printre altele, şi conversaţii pe e-mail. Toţi parlamentarii au fost nevoiţi să îşi reseteze parolele, ca măsură de precauţie.

Tony Smith, preşedintele Camerei Reprezentanţilor şi Scott Ryan, preşedintele Senatului, au emis un comunicat de presă comun legat de acest subiect.

„Nu avem nicio dovadă că aceast incident este o încercare de a influenţa rezultatul proceselor parlamentare sau de a afecta procesele electorale”, se menţionează în comunicat.

Momentan este prea devreme pentru a stabili cine se află în spatele acestui atac. „Atribuirea acestui incident cibernetic va necesita timp. Agenţiile de informaţii au preluat cazul”, au declarat cei doi oficiali.

Cel mai probabil, atacul cibernetic a fost coordonat de un grup de hackeri sprijiniţi de un stat, a anunţat James Der Derian, directorul Centrului pentru Studii de Securitate din cadrul Universităţii din Sydney.

„Pentru a efectua un asemenea atac, ai nevoie de resurse importante, aşadar cel mai probabil vinovat este un stat. Trebuie să te gândeşti cine ar dori să vizeze Australia, şi cei mai evidenţi suspecţi sunt China şi Rusia”, a declarat Der Derian.

Relaţiile dintre China şi Australia au început să se deterioreze în anul 2017, după ce Administraţia de la Canberra a acuzat Beijingul de implicare în afacerile interne.