05 martie 2019

Pakistanul anunţă arestarea unor suspecţi în ancheta privind atentatul din Kashmirul indian

Mihai Draghici

Ministerul pakistanez de Interne a anunţat marţi arestarea a zeci de suspecţi implicaţi în atentatul comis pe 14 februarie în Kashmirul indian, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Potrivit Ministerului de Interne, au fost arestaţi 44 de suspecţi, inclusiv Abdul Rauf, fratele lui Masood Azhar, liderul mişcării islamiste Jaish-e-Mohammad, căreia India îi atribuie atentatul soldat cu moartea a 46 de membri ai serviciilor de securitate indiene.

Abdul Rauf este dat în urmărire de India în cadrul anchetei privind atentatul.

Atacul terorist comis în Kashmirul indian a generat o serie de confruntări militare între India şi Pakistan.