Pacea caldă dintre Israel şi statele arabe. Palestinienii în căutarea părţii pline a paharului

Israelul se află din nou în prag de alegeri, cu un Netanyahu aflat parcă într-o campanie electorală continuă. În 2020, vizita sa în Emirate a fost amânată, oficial din raţiuni de gestionare a crizei medicale de acasă. Cu siguranţă, problemele politice interne au adăugat complexitate crizei sanitare de pe urma Covid-19 şi au determinat mutarea vizitei în calendarul diplomatic din prima parte a anului 2021.

De data aceasta, însă, vizita survine schimbărilor de la Washington, urmărite cu atenţie în toate capitalele Orientului Mijlociu. Interesul de a identifica direcţia în care vor evolua relaţiile SUA-Israel este primordial, pentru toţi liderii şi observatorii politici din regiune.

Pentru unele, SUA sunt partener strategic, pentru altele sunt furnizor de ajutoare militare şi umanitare, iar pentru altele reprezintă un foarte bun partener comercial. Pentru câteva, SUA reprezintă inamicul.

Administraţia Trump a lăsat în această regiune o pecete, poate, mai apăsată decât în alte părţi. A combinat o diplomaţie a dezangajării cu una a reconcilierii. Aceasta din urmă, însă, doar în interiorul taberei pro-americane. Iranul şi statele sau grupările lumii arabe care preiau anti-israelismul iranian sunt tratate diferit. La fel şi palestinienii, deşi, teoretic, aceştia ar fi trebuit să fie incluşi între beneficiarii măsurilor americane de pansare a rănilor istorice din regiune.

Dintre iniţiativele care pot avea continuitate şi în perioada Biden, Acordurile Abraham sunt creditate cu şanse destul de mari. Deschiderea diplomatică a Israelului către o serie de state arabe s-a făcut sub auspicii americane, are condiţionalităţi (neasumate oficial, dar implicite) privind o componentă contractuală de tehnologie militară cu partea americană, dar reflectă şi o nevoie de relaţii bilaterale deschise între aceste state.

Nici anterior relaţiile dintre unele capitale arabe şi Tel Aviv nu au fost într-atât de belicoase cum a fost, de exemplu, discursul politic. În fond, toată lumea în această regiune este pricepută la două lucruri: război şi comerţ. Cu Emiratele aflate la mii de kilometri de graniţele sale, Israelul nu a purtat vreo luptă armată.

La intrarea în luna februarie, în pregătirea anunţatei vizite a premierului israelian, diplomaţii şi analiştii adună ceea ce se află deasupra liniei şi compară cu ceea ce a rămas, sau a apărut ulterior, sub aceasta.

În lumea afacerilor, mai ales a celor din turism, a comerţului, a tehnologiilor IT, există entuziasm pe partea israeliană şi unul ceva mai temperat pe cea a noilor săi parteneri diplomatici. Nivelul mai scăzut al acestuia din urmă vine din faptul că, la nivelul opiniei publice din Emirate şi din Bahrain, reconcilierea cu Israelul mai are nevoie de timp pentru a fi acceptată aşa cum a fost la nivelul elitelor. Probabil, acelaşi fenomen se înregistrează şi în Sudan şi Maroc.

Cu statele din Golf, deschiderea bilaterală a mers mai uşor. Sunt compatibilităţi economice, societăţile sunt mai mult orientate către afaceri decât către vechi conflicte. Aşa cum se întâmplă şi în Arabia Saudită, liderii de la Abu Dhabi şi din Manama sunt în căutare de alternative la perioada post-petrol şi gaze naturale. În Orientul Mijlociu, aceasta înseamnă să priveşti către experienţa Israelului şi către sprijinul american.

Deocamdată, în doar câteva luni după semnare, deasupra liniei s-au adunat o serie de confirmări ale avantajelor acestor relaţii:

• s-a liberalizat regimul bilateral de vize;
• au început zborurile directe;
• 130.000 de cetăţeni israelieni au vizitat deja EAU;
• s-au deschis reprezentanţe economice ale Emiratelor in Israel;
• s-a extins cooperarea în domeniul medical (primele trei state din lume la procent de vaccinări sunt Israelul, EAU, Bahrain);
• a început discuţia despre proiecte IT cu participare bilaterală (atât Emiratele, cât şi Bahrain apreciind oportunităţile de a coopera în domeniul digital cu unul din cei buni competitori în domeniu).

În ceea ce priveşte contractele militare dintre SUA şi aceste state arabe, ele au intrat, deocamdată, într-un proces de revizie. E un provizorat normal, spun diplomaţii arabi, o perioadă în care noua administraţie de la Washington pune sub lupă angajamentele fostului executiv pentru a vedea dacă sunt compatibile cu noile sale abordări politice. Atât şi nimic mai mult. Doar procedură.

Dat fiind însă faptul că multe dintre aceste contracte s-au semnat în ultima parte a mandatului fostei administraţii, procedura poate avea şi repercusiuni neplăcute. Mai contează şi cum apreciază administraţia Biden implicarea statelor beneficiare în conflictele regionale. Emiratele s-au retras, cel puţin parţial, din Yemen, iar aceasta ajută. La Washington nu e prea plăcut să se afle că bombele americane au căzut peste sate şi moschei yemenite.

Pentru actuala echipă de la Casa Albă, problematica drepturilor omului, a libertăţilor democratice în statele aliate şi partenere se află mai sus decât în perioada Trump. Dar şi 23 de miliarde în exporturi militare, necontestate nici măcar de Israel, sunt un argument cu greutate şi pentru administraţia Biden.

Palestinienii sunt obligaţi să se reinventeze

Dincolo de afaceri, care par să fi fost motorul ce a pus în funcţiune această reconciliere, deşi, pe partea israeliană, au contat la fel de mult şi aspectele geo-politice, se caută justificări, probabil şi soluţii, pentru a-i include în această ecuaţie şi pe palestinieni.

La Ramallah s-a simţit deja un vânt îngheţat al schimbării în regiune, un pericol ca problematica palestiniană să rişte a fi pusă între paranteze de alte nevoi şi abordări regionale. De aceea, conducerea palestiniană a decis că e cazul să devină mai activă, să încerce, poate, o schimbare de generaţii la nivelul mult criticatei sale elite politice.

La 15 ianuarie, printr-un decret semnat de preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, s-a decis organizarea de alegeri parlamentare (22 mai 2021), prezidenţiale (31 iulie 2021) şi pentru Consiliul Naţional Palestinian (31 august 2021).

Va fi o primăvară electorală intensă în spaţiul dintre Marea Mediterană şi Valea Iordanului, pentru că în aproximativ aceeaşi perioadă (23 martie 2021) vor avea loc şi alegeri parlamentare în Israel. Paradoxul este că opinia publică, atât din Israel, cât şi din teritoriile palestiniene, pare a avea acelaşi sentiment de respingere a procesului electoral, dar din cu totul alte motive: israelienii vor avea deja patru rânduri de alegeri în doar doi ani de zile (din care două chiar pe timpul pandemiei), pe când palestinienii le vor avea pe primele, după 15 ani.

În afară de propriul calendar politic, palestinienii au continuat să-şi critice partenerii arabi pentru omisiunile din acordurile Abraham, unde:

• nu e menţionată soluţia rezolvării conflictului arabo-israelian prin existenţa a două state;
• nu e menţionată graniţa din 1967;
• nu e menţionat Ierusalimul de Est ca viitoare capitală a statului palestinian;
• nu e abordată problematica implantărilor ilegale israeliene.

Negociatorii arabi continuă şi ei să explice că nu aşa funcţionează lucrurile. Şi că, în fond, dacă nu erau aceste acorduri, la 1 iulie 2020 s-ar fi produs deja anexarea a 30% din Cisiordania, inclusiv Valea Iordanului.

Pentru că au trecut mai multe luni de la semnarea primelor acorduri şi în condiţiile în care reconcilierea dintre Israel şi statele arabe nu s-a oprit după acest moment, alte state  făcând sau dorind să facă acest pas, palestinienii au început să caute şi o parte plină a paharului în aceste evoluţii.

Administraţia Biden le-a dat palestinienilor semnale încurajatoare: reluarea sprijinului umanitar şi anunţarea intenţiei de a relua şi relaţiile diplomatice. Desigur aceasta  ar presupune şi redeschiderea Consulatului SUA din Ierusalimul de Est, ceea ce poate crea unele probleme, în condiţiile în care aceeaşi administraţie recunoaşte mutarea capitalei Statului Israel la Ierusalim.

Noii parteneri arabi ai statului evreu au declarat că ambasadele lor se vor afla la Tel Aviv, că multe din contractele lor de afaceri se vor derula cu oamenii de afaceri arabi israelieni sau palestinieni şi că multe din proiectele de cooperare vor avea ca obiectiv îmbunătăţirea vieţii locuitorilor palestinieni.

Politică şi afaceri, dar mai mult afaceri

Pentru a face şi mai consistentă această parte plină a paharului, oamenii de afaceri palestinieni propun partenerilor lor din statele arabe care s-au deschis către Israel, câteva măsuri complementare celor politice şi care ar putea, consideră ei, să aducă beneficii mai rapid decât interminabilele negocieri politice.

Dincolo de cazul special al Fâşiei Gaza, unde implicarea economică a Turciei, Iranului, Qatarului – critici ai reconcilieri – este vitală, palestinienii din Cisiordania ar putea beneficia de sprijin în şase domenii de cooperare în baza recentelor acorduri de pace:

• dezvoltarea economică şi reducerea decalajelor. PIB-ul pe cap de locuitor este de 4.000 de dolari în zonele palestiniene şi de 10 ori mai mare în Israel. Raportul şomajului este invers, 4% în Israel, 20% printre palestinieni, estimările mergând către 40% din cauza crizei medicale;
• aprovizionarea cu apă. Palestinienii au acces la o cincime din apa consumată în Israel şi Teritoriile Palestiniene, deşi procentajul populaţiei este mult mai ridicat;
• construirea reţelelor de comunicaţii de tip 4G şi 5G; digitalizarea ar dezvolta aglomeratele localităţi palestiniene;
• investiţiile arabe în Ierusalimul de Est care, pe lângă semnalul economic, ar avea şi o conotaţie politică semnificativă;
• libertatea de mişcare a oamenilor de afaceri palestinieni;
• parteneriatele cu companii arabe specializate în extragerea şi valorificarea resurselor minerale aflate în teritoriile controlate de palestinieni.

Pentru multe din aceste proiecte, implicarea unui partener arab ar putea înlesni obţinerea avizelor necesare, de exemplu, pentru exploatarea resurselor minerale în zone apreciate ca având şi relevanţă de securitate, unde decizia aparţine Israelului.

Pentru unele dintre aceste domenii, soluţii există. Emiratele Arabe Unite au propus realizarea unui parc IT în Ierusalimul de Est, denumit „Sillicon Wadi”, o combinaţie între brand-ul american şi specificul local („Wadi” este varianta arabă a lui „Valley”).

Pentru altele, raţiunile de securitate israeliene s-ar putea să nu fie atât de uşor de depăşit şi s-ar putea să se oprească în celebrul citat al lui Isaiah Berlin, referitor la spaţiul dintre Valea Iordanului şi mare, unde naţiunea trebuie să trăiască într-un spaţiu cu „prea multă istorie, prea puţină geografie”. Când geografia nu te ajută, securitatea face un pas în faţă.