26 octombrie 2020

P(R)AZNIC LA SECRETE

Bogdan Nicolae

Puterea politicienilor de a răstălmăci datele şi de a răsturna regulile din activitatea serviciilor de informaţii este atât de mare încât, dacă este exercitată cu intenţie şi în mod repetat, dăunează tuturor. Visul politicianului de a se înfrupta din lada cu secrete a serviciilor ca la un praznic, fără teama de a suporta vreodată consecinţe, este ilustrat din plin de John Ratcliffe, directorul Comunităţii Naţionale de Informaţii a SUA.

Sursă foto: Rrofimedia, John Ratcliffe

Un nume predestinat?

Fost parlamentar republican de Texas, John Ratcliffe are experienţă limitată în sfera informaţiilor de securitate naţională, deşi cerinţele postului – aşa cum au fost ele publicate – impun o experienţă extinsă în domeniul securităţii naţionale a SUA. Ratcliffe face însă orice pentru ca din poziţia sa să servească unor scopuri politice, contrar angajamentelor pe care şi le-a luat la momentul validării sale în Senat.

Premergător validării, actualul director al comunităţii informative americane a făcut obiectul unor verificări din care a rezultat că îşi exagerase rezultatele ca procuror, CV-ul fiindu-i mai bogat decât realitatea. Trump a renunţat brusc în august 2019 la planul său de a-l propune pe Ratcliffe. În cele din urmă, în luna mai 2020, candidatura lui Ratcliffe a trecut cu voturile a 49 de senatori republicani, cel mai mic număr de voturi din istoria candidaturilor pentru aceeaşi funcţie.

John Ratcliffe s-a evidenţiat ca un aprig susţinător al lui Trump în Congres, pe durata procedurii de suspendare din 2019 şi a dovedit că poate fi un om de încredere, capabil să răspundă misiunii republicane: să pună ordine în activitatea comunităţii americane de informaţii, care – în ochii lui Trump – se comportă fără control. După cum s-a lansat în noua funcţie, zici că Ratcliffe a vrut să facă în cinci luni cât alţi în cinci ani, aşa cum Trump susţine că a făcut în 47 de luni de preşedinţie cât Joe Biden în 47 de ani de politică.

 

La trecutu-ţi mare, mare viitor?

Cum ar putea Ratcliffe să încalce regula non-partizanatului politic din fişa de post a unui director al comunităţii informative? Păi, în primul rând printr-o activă căutare şi selecţie de indicii şi referiri convenabile pentru Trump, la momentul oportun. În al doilea rând, prin dirijarea actului de informare a parlamentarilor, restricţionând distribuirea unor documente către democraţi şi alimentând în mod sistematic republicanii cu referiri potrivite teoriei promovate de administraţia Trump privind tratamentul rău la care l-ar fi supus cei din comunitatea informativă americană.

Presa americană relatează că Ratcliffe a declasificat unele informaţii care fuseseră analizate la investigaţia din 2016 şi care fuseseră respinse tocmai pentru că erau considerate componente ale unei plauzibile dezinformări puse la cale de Rusia. Ulterior, încălcând orice normă, trecând peste opoziţia profesioniştilor şi desconsiderând ipoteza că este o operaţiune a serviciilor ruse, Ratcliffe a dat publicităţii aceste informaţii intenţionat cu câteva ore înainte de prima dezbatere Trump-Biden din 29.09.2020.

Generalul Michael Hayden, fost şef al NSA şi apoi al CIA, a descris acţiunile lui Ratcliffe drept reprobabile şi specifice unui dictator cu iluzia grandorii personale, lipsit de orice credibilitate politică. Alţi foşti ofiţeri de informaţii, precum John Sipher, ex-operativ CIA cu experienţă de peste 27 de ani în Rusia, Europa şi Asia, au luat atitudine şi au dat de înţeles publicului că Ratcliffe este unul dintre cei mai distructivi şefi pe care i-a putut avea comunitatea naţională de informaţii a SUA.

Afirmaţiile publice şi categorice ale lui Ratcliffe, la distanţă de patru ani după ce un consens al comunităţii informative a SUA le plasase deja într-un fel de „recycle-bin”, sunt un „no go” pentru profesionişti. Scoaterea lor din contextul de atunci şi ventilarea lor în actualitatea electorală nu rezolvă deloc problema, doar potenţează şi mai mult riscurile. Sunt divulgate metode şi mijloace pe care se construieşte încrederea oricărui serviciu. Sunt abateri de la reguli şi de la proceduri de control şi coordonare convenite bipartit. Te întrebi, în condiţiile în care alte informaţii nu s-au adăugat la dosarul din 2016, de ce ar dori Ratcliffe să recicleze informaţii neverificate, deja eliminate din procesul de analiză pentru conţinutul lor distorsionat? Unde vrea să ajungă Ratcliffe cu cariera lui sau cu totul, dacă Trump nu va rămâne la Casa Albă din 2021 încolo?

 

Cât de gravă e situaţia, totuşi?

Ameninţarea care a ieşit bine la suprafaţă în campania din 2016 continuă să submineze patru lucruri fundamentale: (1) încrederea americanilor şi a lui Trump în propriile servicii de informaţii, (2) încrederea populaţiei în corectitudinea alegerilor şi în integritatea sistemului de vot şi (3) încrederea tuturor în democraţia americană şi (4) respectul lumii faţă de puterea SUA.

Acţiunile ostile ale altor puteri şi riscurile pe teritoriul Americii sunt prezente, în continuare, după cum alertează mai mulţi oficiali ai comunităţii de informaţii a SUA. Directorul Agenţiei pentru securitatea cibernetică şi a infrastructurii din SUA, Christopher Krebs o spune direct: există entităţi străine care încearcă să provoace haos în zilele acestea, mizând pe faptul că majoritatea cetăţenilor nu cunoaşte exact cum este utilizată tehnologia în alegeri şi este clar că adversarii SUA încearcă să îi facă pe americani să îşi piardă încrederea în procesul electoral şi, în cele din urmă, în democraţia americană.

De pe urma demersurilor pe care le întreprinde Ratcliffe sub coordonarea republicanilor, probabilitatea de a provoca o nouă distanţare între administraţia Trump şi componentele sistemului informativ american este astăzi mai mare. La ce nivel mai este încrederea comunităţii în discernământul şi responsabilitatea coordonatorului numit de Preşedintele SUA? Cât de mari sunt îndoielile legate de supunerea politică a lui Ratcliffe şi adecvarea sa la rol? În condiţiile în care seminţele neîncrederii au dat roade vizibile, dacă îţi aminteşti, chiar după întâlnirea Trump-Putin de la Helsinki, în iulie 2018, acum – la distanţă de încă alţi doi ani – cât de departe crezi s-a ajuns cu distanţarea?

Văzând maniera în care procedează Ratcliffe, îţi pui întrebarea dacă nu cumva, în general, preşedintele Donald Trump primeşte altceva decât ar trebui să primească în materie de informări şi dacă nu cumva nivelul său de înţelegere asupra lumii determină comunitatea informativă americană să ajusteze masiv complexitatea şi caracterul sensibil al unor briefinguri.

Când ai un beneficiar, ca Trump, aparent interesat de nimic altceva decât de informaţii potrivite cu teoria lui despre conspiraţii şi cu auto-victimizarea, sarcina ta ca şef de serviciu de informaţii este dificilă. Ce sau cât ar mai putea scrie CIA lui Trump sau lui Ratcliffe despre operaţiunile care privesc Rusia?

Cât de oportun mai este să îi informezi acum pe cei doi despre cooperarea cu servicii din comunităţi aliate sau partenere, dacă temele ar fi asociate cu Iranul, China, Rusia sau, până la urmă, cu orice altă temă care ar putea să fie conexată cu Biden, Obama, Clinton şi, în general, cu vreo administraţie condusă de democraţi?

Care dintre cele 17 agenţii ale comunităţii americane de informaţii nu se gândeşte la impactul pe care îl poate avea atragerea sa în confruntările de natură politică şi personală dintre Trump şi adversarii săi, de acasă şi de peste hotare? Aceeaşi întrebare, probabil, stăruie şi în comunitatea „Five Eyes”, precum şi în rândul altor aliaţi. Chiar dacă la nivel de lucru informaţiile vor continua să circule între comunitatea americană şi partenerii săi externi, ceea ce se va putea transmite către Casa Albă va fi de „n” ori verificat, analizat, cântărit şi formulat în aşa fel încât să se limiteze maxim pericolul unei exploatări în context electoral.

Dacă Trump va fi reales, probabil că alte capete din comunitatea informativă vor zbura. Vor fi expuşi mai ales cei care au refuzat să ajute (în orice fel) eforturile din campania republicană 2020. Dacă va rămâne la Casa Albă, Trump va avea o nouă ocazie să se ocupe de comunitatea informativă pe motiv că este expresia cea mai închistată a aşa-zisului „deep state” care, şi de data aceasta, ar fi lucrat împotriva lui.

Al doilea mandat al lui Trump ar putea să fie marcat de noi momente destabilizatoare pentru comunitatea de informaţii americană, pornind de la răstălmăcirea sensului de a reforma un sistem pentru a se potrivi unor cerinţe foarte subiective, irepetabile. Un alt Trump ca acesta nu va mai fi. Probabil, nu va mai fi nici un alt tip de p(r)aznic la secrete precum cel exemplificat cu John Ratcliffe. Costurile ar fi prea mari, iar beneficiile – precum se vede – nu ar fi deloc bipartite.