23 februarie 2021

Organizaţia paramilitară Hutu, denumită „Forţele Democratice pentru Eliberarea Rwandei”, respinge acuzaţiile privind uciderea ambasadorului Italiei în RD Congo

Andreea Soare

Organizaţia paramilitară din estul RD Congo, acuzată de guvern pentru executarea atacului mortal asupra convoiului ONU în care se aflau ambasadorul Italiei şi alte două persoane, a negat orice implicare în atac, transmite Reuters.

Sursă foto: Profimedia

Ministrul Afacerilor Interne din RD Congo a acuzat, luni, o organizaţie paramilitară Hutu denumită „Forţele Democratice pentru Eliberarea Rwandei”, care este activă în zona în care ambasadorul italian Luca Anttanasio, în vârstă de 43 de ani, şi garda sa de corp, Vittorio Iacovacci, în vârstă de 30 de ani, au fost ucişi. Un reprezentant al organizaţiei a transmis că FDER nu sunt implicate în acest atac.

Organizaţia „Forţele Democratice pentru Eliberarea Rwandei” a fost stabilită de către foşti ofiţeri rwandezi şi membri ai miliţiilor despre care ONU crede că s-ar afla în spatele genocidului din 1994 din apropierea Rwandei. Aceasta este doar una dintre cele 120 de grupuri armate care îşi desfăşoară activitatea în estul RD Congo.

În mai 2018, acelaşi grup armat a răpit doi turişti britanici.

Atacul de luni a fost organizat de şase persoane înarmate, care au oprit convoiul ONU pe o stradă la nord de capitala Goma.