01 noiembrie 2020

Orban: Ziua Naţională fără paradă, sau doar una “online”

Florin Jipa

Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a declarat, astăzi, că anul acesta, Ziua Naţională se va sărbători cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, fără paradă militară, ca în anii trecuţi.

Sursă foto: Mediafax

“Normal că vom sărbători Ziua Naţională, dar vor fi respectate toate regulile de protecţie sanitară (...) Cu siguranţă nu va mai fi acea paradă. Cu siguranţă, nemaifiind parada, nu va mai exista motiv ca oamenii să asiste la paradă. Va fi o sărbătorire în condiţii mult mai stricte, care să ţină cont de numărul maxim de persoane în spaţiu deschis care pot să participe la un eveniment, 50 de persoane. Sunt reguli pe care le vom respecta cu stricteţe”, a spus Orban.

Cu toate acestea, la întrebarea unui jurnalist dacă poate fi organizată o paradă “online” fără participarea oamenilor, Orban a revenit şi a precizat că o decizie va fi luată în jurul datei de 14 noiembrie.

La parada din anul 2019, la Arcul de Triumf, au participat aproximativ 4.000 de militari şi specialişti, cu peste 200 de mijloace tehnice, din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Dintre aceştia, 500 de militari au venit din 21 de ţări aliate sau partenere. Manifestări la scară redusă s-au desfăşurat în majoritatea localităţilor reşedinţă de judeţ.

Ce economie ar face MApN dacă s-ar anula parada

Ultima oară când MApN a făcut public bugetul pentru organizarea paradei pentru Ziua Naţională a fost anul 2012, când au fost cheltuiţi peste 1 milion de euro, în condiţiile în care a fost organizată o paradă cam de trei ori mai redusă decât în 2019, cu doar aproximativ 1.500 de militari, din cauza restricţiilor bugetare, conform declaraţiei ministrului apărării de atunci, Corneliu Dobriţoiu.

În aceste condiţii, MApN ar putea face o economie de cel puţin două milioane de euro dacă nu se mai execută paradă la Bucureşti şi defilări în celelalte localităţi din cauza pandemiei cu noul coronavirus SARS-CoV-2.