Opţiunile Rusiei

Săptămâna trecută, am vorbit despre arme tactice nucleare. Acestea sunt concepute pentru a avea efect tactic, nu strategic. Armele nucleare strategice, precum cele lansate spre Hiroshima şi Nagasaki, pot distruge o întreagă zonă, atât prin explozia propriu-zisă, cât şi prin precipitaţiile radioactive. Zona exploziei ar fi distrusă, iar precipitaţiile radioactive ar creşte letalitatea şi ar transporta-o la o dinstanţă enormă în direcţia vântului. Cu toate acestea, trebuie să ţinem cont de faptul că, indiferent de victime, niciun oraş nu a fost abandonat, ambele fiind fiind populate şi funcţionând la un nivel acceptabil la aproape un an de la detonarea bombelor. Puterea armelor nucleare tactice (în funcţie de tipul acestora) este mai mică de 1% din explozia de la Hiroshima şi la fel de important este faptul că acestea provoacă puţine precipitaţii nucleare.

Armele nucleare tactice pot determina rezultatul unei lupte, dar nu al unui război, şi nu ar face pământul nelocuibil. Astfel, opţiunea nucleară a Rusiei este una strategică: distrugerea oraşelor ucrainene cu o armă de tipul celei de la Hiroshima. Această opţiune are două dezavantaje. Vântul este variabil în Ucraina, iar în estul Ucrainei, de exemplu, bate spre nord-est. O detonare nucleară strategică ar trimite precipitaţiile radioactive în Rusia şi, în acest exemplu, spre Voronej, un oraş rusesc strategic. Orice folosire a armelor nucleare strategice ar afecta şi teritoriul rusesc.

Un al doilea risc, deşi puţin probabil, vizează răspunsul Occidentului. SUA, UK şi Franţa au toate arme nucleare strategice. Oricare dintre acestea ar putea considera un atac rusesc asupra Ucrainei ca o posibilă ameninţare la adresa lor, provocând un răspuns. Acest lucru ar putea părea tras de păr şi poate că niciunul dintre aceste state nu îşi imaginează acest lucru, dar într-un centru de comandă temerile sunt mai mari. Având în vedere valoarea limitată a armelor nucleare tactice şi posibilul dezastru creat de armele nucleare strategice, ameninţările nucleare ruseşti sunt doar parte a unui război psihologic excelent (cu excepţia ca un inamic rusesc să ia ameninţările în serios), însă nu pot rezolva problema militară a Rusiei.

Problema sa poate fi divizată în patru părţi. Prima este că ruşii sunt dislocaţi în Ucraina ca la începutul războiului, în puncte vulnerabile atacurilor flancate, lucruri care s-au şi întâmplat. O retragere în zone din care se pot apăra ar avea sens, însă ar aduce şi consecinţe politice serioase, întrucât ar indica o altă retragere după una care a avut loc în nordul ţării, la începutul războiului. O a doua problemă pare să fie prostul antrenament al forţelor slab echipate şi motivate cu care vrea să lanseze un contraatac îndeajuns de eficient încât să provoace o retragere ucraineană. A treia problemă este problema rusească/sovietică veşnică: logistica. Pentru a pune la cale un contraatac, ruşii nu trebuie să aibă doar provizii iniţiale, ci şi provizii adiţionale enorme care să sosească unde sunt necesare.  Asta duce la a patra problemă a ruşilor. Sateliţii SUA oferă constant informaţii despre toate forţele, inclusiv despre activităţile de logistică. Mai mult decât atât, artileria SUA de diferite tipuri poate întrerupe linia de aprovizionare a ruşilor, lăsându-le ofensiva paralizată. Şi, în cele din urmă, forţele ucrainene sunt îndeajuns de dispersate încât un atac nuclear tactic nu ar afecta ofensiva rusească.

Pare că Rusia a fost forţată să rămână într-o poziţie defensivă permanentă. Dacă acesta ar fi fost cel de-Al Doilea Război Mondial, Rusia şi-ar fi revenit. Dar Rusia nu a mai luptat într-un război mult-divizional de 77 de ani. Am văzut cum ruşii au început un război pe trei direcţii, incapabili să facă faţă problemelor logistice şi armelor antitanc. De fapt, au fost obligaţi să se retragă din misiunile de ofensivă şi să se regrupeze în poziţiile în care sunt acum. Se luptă cu inamici aflaţi în aceeaşi poziţie, însă unii care nu au probleme logistice datorită ajutorului oferit de SUA, care au întâmpinat şi ele dificultăţi, dar a căror cea mai mare capabilitate este logistica.

Ruşii trebuie cu siguranţă să schimbe dinamica războiului dacă nu vor fi obligaţi să acţioneze potrivit unei decizii politice. Cheia este să ameninţe ucrainenii din mai multe direcţii, atât tactic, cât şi strategic. Cu siguranţă, principalul lucru pe care trebuie să îl facă este să risipească logistica SUA prin crearea unei ameninţări militare serioase asupra unui alt aliat american sau chiar prin atacarea directă a acestuia. Nu este clar dacă SUA ar putea oferi sprijin către două fronturi, însă ar putea destabiliza SUA şi le-ar forţa să reducă sprijinul acordat Ucrainei, deschizând noi oportunităţi pentru Rusia.

Geografia oferă câteva opţiuni în acest sens, însă cele mai probabile sunt Moldova şi România, două ţări care au şi o legătură una cu cealaltă. Nu ar fi o ofensivă terestră, însă ar profita de avantajul Mării Negre, dislocând forţe semnificative în România, un membru NATO şi gazdă a unei forţe navale americane. Pentru a face asta, ruşii ar trebui întâi să folosească rachete pentru a elimina rachetele antinavă ucrainene, precum cele care au scufundat nava Moscova. Apoi, ar obţine superioritate navală şi aeriană deasupra Mării Negre şi ar disloca îndeajuns de multe forţe pentru a intra în luptă cu forţele româneşti şi cu forţele americane. Având în vedere că forţele navale americane sunt în afara Bosforului şi că mandatul NATO şi necesităţile acestuia ar provoca închiderea Bosforului, acest lucru ar reprezenta o ameninţare serioasă pentru ruşi. La aceasta, adăugaţi şi un atac aerian asupra forţelor ruseşti şi operaţiunea ruşilor ar eşua.

Poate că există şi alte acţiuni de diversiune pentru a forţa distragerea atenţiei forţelor SUA, însă toate acestea s-ar baza pe acţiuni terestre într-un moment în care Rusia este sub presiune. Un atac asupra statelor baltice ar provoca un atac polonez puternic asupra flancului Rusiei, iar atacarea Finlandei, de exemplu, ar fi detectată şi anticipată. La fel s-ar întâmpla şi în cazul României, dar cu oportunităţi mai scăzute.

Desigur, alegerea de către ruşi a opţiunii româneşti este îndoielnică, însă presupunem aici că Rusia a fost forţată să lupte şi nu vrea să abandoneze războiul. Sunt puţine opţiuni atrăgătoare în acest moment, însă costul politic al abandonării războiului este enorm. Dacă trebuie să continue şi ruşii nu pot relua iniţiativa, atunci o lovitură de tip Hail Mary este singura opţiune.

Despre ultima opţiune am mai scris înainte, şi anume masarea forţelor în est şi, apoi, atacarea Ucrainei cu alte forţe. Aceasta rămâne cea mai probabilă soluţie pentru Rusia, presupunând că poate să maseze, antreneze şi motiveze multe forţe. Dacă nu poate face asta, Rusia trebuie să egaleze, însă nu îşi poate impune dorinţa asupra Ucrainei.