Opţiuni şi ezitări în desemnarea noului secretar al apărării al SUA

Într-un articol anterior, am prezentat principalele opţiuni pentru mai multe poziţii de vârf din viitoarea echipă de securitate naţională a administraţiei Biden. Pentru Pentagon, Michèle Flournoy conducea şi încă mai conduce grupul de variante. Faţă de cele menţionate, merită adăugate argumente de natură corporatistă, anume faptul că Flournoy este membră a consiliilor de administraţie ale Booz Allen Hamilton şi Amida Technology Solutions, fiind, în acelaşi timp, CEO al West Exec Advisor, o importantă firmă de consultanţă din Washington fondată acum trei ani de către Anthony Blinken, desemnat de Joe Biden pentru funcţia de secretar de stat.

Dar competenţele certe ale lui Michèle Flournoy prezintă şi dezavantaje pentru viziunea anti-război a multor democraţi, mai ales a progresiştilor, pentru că ea a susţinut angajarea SUA în campaniile militare din Irak şi Libia, a criticat deciziile lui Barack Obama privind Siria şi a participat la intensificarea acţiunilor militare în Afganistan, după cum arăta congresmenul Ro Khana (democrat de California, circumscripţie chiar în Silicon Valley, politician de culoare). El are dubii asupra modului în care  Michèle Flournoy ar putea să se dedice retragerii din Afganistan, opririi vânzării de arme către Arabia Saudită sau încheierii războiului din Yemen.

În acest context, în afară de senatorul Tammy Duckworth, menţionată în materialul precedent, candidatei Flournoy i se alătură alte trei opţiuni: Jeh Johnson, fost secretar al securităţii interne (DHS), care a lucrat şi ca principal consilier la Pentagon, în primii ani ai administraţiei Obama; Elisabeth Sherwood-Randall, fost secretar adjunct al energiei; generalul de armată (r.) Lloyd Austin fost şef al Comandamentului Central al SUA. Desigur, în privinţa celui din urmă, ar fi nevoie de o derogare din partea Congresului SUA (majorităţile din Cameră şi Senat, plus semnătura preşedintelui), pentru că foştii militari trebuie să aştepte cel puţin şapte ani înainte de a ocupa funcţii în primul eşalon din administraţia centrală americană. Însă acest obstacol nu pare a fi dificil,  generalul James Mattis obţinând cu uşurinţă această derogare, în anul 2017. Dar generalul Mattis este o legendă, nu? Chiar senatorul democrat Jack Reed a subliniat, cu acel prilej, că votul său a fost unic, fiind destinat unei personalităţi extraordinare.

Între aceşti candidaţi, se pare că Tammy Duckworth este defavorizată din cauza reticenţei lui Joe Biden de a mai pierde senatori democraţi, pentru a nu periclita şi mai mult poziţia partidului în Senatul SUA.

Presiunea de a promova afro-americani în centrul administraţiei Biden

Între cei enumeraţi, Lloyd Austin şi Jeh Johnson sunt afro-americani.

Acest lucru în sine nu ar însemna mare lucru, dar ei reprezintă elemente de presiune din partea Partidului Democrat pentru numirea cât mai multor oficiali de culoare la vârful administraţiei Biden. Mai precis, aici intră în joc congresmenul democrat de Carolina de Sud James Clyburn, căruia i se atribuie meritul pentru revenirea spectaculoasă a lui Joe Biden în cursa alegerilor primare din cadrul Partidului Democrat. James Clyburn este cel mai proeminent congresmen de culoare, este liderul democraţilor majoritari în Camera Reprezentanţilor (majority whip) şi este la al 14-lea mandat. Când Joe Biden era condus în sondaje de către Bernie Sanders, Clyburn i-a oferit un sprijin energic lui Joe Biden în Carolina de Sud, după care Joe Biden a preluat conducerea în cursa pentru poziţia de candidat al democraţilor la funcţia de preşedinte al SUA până la alegerea din super-marţea „finalei” alegerilor primare. Cum alegătorii negri au contribuit masiv la victoria democraţilor în alegerile prezidenţiale, James Clyburn, un vechi militant pentru drepturile civile, a devenit un politician cu puternică influenţă în echipa lui Joe Biden. 

Congresmenul Clyburn şi-a manifestat într-un interviu nemulţumirea pentru ponderea redusă a politicienilor negri desemnaţi de Joe Biden, până acum, în funcţii de maximă importanţă în viitoarea administraţie. Deocamdată, în afară de vice-preşedintele ales Kamala Harris, doar Linda Thomas-Greenfield, veterană a diplomaţiei americane, desemnată ambasador al Statelor Unite la ONU, se încadrează în aceste deziderate. James Clyburn mai susţine şi alţi congresmeni afro-americani pentru funcţii importante: Marcia Fudge (democrat de Ohio) pentru funcţia de secretar al agriculturii, Cedric Richmond (democrat de Louisiana) pentru funcţia de director al Oficiului de Angajare Publică la Casa Albă (şi consilier principal al preşedintelui pentru relaţia cu legislativul de pe Dealul Capitoliului). De asemenea, Clyburn susţine şi alţi politicieni de culoare, cum ar fi Alvin Brown, primarul din Jacksonville (Florida), pentru postul de secretar al Locuinţelor şi Dezvoltării Urbane, precum şi alte nume pentru funcţia de procuror general sau pentru cea de preşedinte al Comitetului Naţional Democrat (aceasta ar corespunde celei de secretar general al partidului, dar nu are ponderea politică a funcţiei similare din Europa).

În faţa acestei presiuni politice din partea vârfului de lance al minorităţii afro-americane, echipa lui Joe Biden se apără susţinând că, până în prezent, cerinţa de diversitate este asigurată prin procentul de 46% persoane de culoare din personalul preşedinţiei, unde 52% sunt femei.  

Cine este generalul Lloyd Austin?

Se pare că generalul Lloyd Austin are şanse bune să fie preferat în locul lui Michèle Flournoy, deşi este greu de susţinut că aceasta este mai belicoasă decât un general (şi nu oricare, ci fostul şef al Comandamentului Central, 2013 – 2016, responsabil pentru Orientul Mijlociu şi Afganistan). Pe de altă parte, Administraţia Trump a fost de multe ori criticată pentru promovarea de foşti generali în înalte funcţii guvernamentale.

Lloyd Austin (67 de ani, originar din Alabama) ar deveni primul afro-american la conducerea Pentagonului. El este absolvent al Auburn University, a trecut în rezervă în 2016, iar la câteva luni a intrat în consiliul de administraţie al companiei Raytheon Technologies. Într-un interviu din 2018, el a subliniat necesitatea coaliţiilor în operaţiile internaţionale, a scos în evidenţă rolul soldatului american ca element de continuitate în transformarea forţelor armate. Este posibil, însă, ca Lloyd Austin să întâmpine împotrivirea Senatului, încă dominat de republicani.

Temporizarea deciziei

În condiţiile unor contestaţii privind desemnările curente pentru poziţii în viitoarea administraţie Biden, decizia referitoare la viitorul şef al Pentagonului caută un echilibru între competenţă şi experienţă, între presiunea de a fi afro-american şi necesitatea realizării „chimiei” funcţionale cu preşedintele Biden. În împrejurările actuale, şi mai ales ca urmare a întârzierii deciziei, principalii candidaţi sunt supuşi unei atenţii sporite din partea lumii politice americane şi nu numai, precum şi din partea analiştilor politici şi militari.

În această dilemă, şi presiunea timpului joacă un rol: preşedintele ales, Joseph Robinette Biden, a primit invitaţia de a participa la Summitul NATO de la începutul anului 2021 (în condiţiile în care investirea lui va avea loc pe 20 ianuarie), iar la reuniunile Alianţei se cuvine ca preşedintele să fie însoţit de secretarul apărării.

Pe de altă parte, amânarea deciziei privind desemnarea secretarului apărării poartă şi conotaţia viziunii potrivit căreia  viitoarea administraţie democrată va consolida rolul diplomaţiei, deci a Departamentului de Stat, în dauna opţiunii militare, deci în defavoarea Departamentului Apărării. În acest sens, la desemnarea ca viitoare ambasadoare americană la ONU, Linda Thomas-Greenfield a subliniat că „America se întoarce. Multilateralismul se întoarce. Diplomaţia se întoarce”. De asemenea, perspectiva ca Pentagonul să nu constituie centrul acţiunii internaţionale a Statelor Unite, în următorii patru ani, a fost sugerată de Joe Biden cu prilejul desemnărilor precedente, când a declarat că „această echipă corespunde momentului. Ei întruchipează încredinţarea mea solidă că America este cea mai puternică atunci când lucrează împreună cu aliaţii ei”.