18 martie 2019

Opoziţia şi strada pun la cale o "primăvară balcanică" ?

Monitorul Apărării şi Securităţii

Sursă foto: Mediafax

De câteva luni, partidele de opoziţie din câteva state balcanice speră într-o „primăvară balcanică” şi scot săptămânal lumea în stradă, în încercarea de a forţa demisiile actualilor guvernanţi şi organizarea de alegeri anticipate în, după cum zic ele, „condiţii corecte şi democratice”. De cele mai multe ori, guvernanţii resping aceste solicitări şi transmit mesajul că puterea se câştigă la alegeri şi prin forme constituţionale de luptă politică, şi nu prin violenţe de stradă. Uniunea Europeană, din motive numai de ea ştiute, condamnă orice violenţă şi face apel la dialog, nesusţinând, însă, revendicările privind demisiile guvernanţilor.

Seria protestelor în Balcanii de Vest

În Serbia protestele împotriva „regimului” reprezentat de actualul preşedinte al ţării, Aleksandar Vučić, durează de la sfârşitul lunii noiembrie şi devin tot mai ample şi mai bine organizate, cu participarea tot mai multor manifestanţi. Apogeul acestora îl va reprezenta o „mare adunare populară” de protest la Belgrad la 13 aprilie, dacă nu vor fi îndeplinite, până atunci, revendicările protestatarilor.

În Muntenegru continuă politica desfăşurării de proteste, în timpul săptămânii, în localităţi mai mici, ca sprijin pentru protestele tot mai masive din capitală, din fiecare sâmbătă.

La Tirana protestele s-au intensificat în ultimele două luni, fiind însoţite inclusiv de violenţe şi ciocniri între protestatari şi poliţie, iar manifestanţii îl ameninţă cu violenţe fizice pe premierul Edi Rama, considerat principalul responsabil de prezervarea la putere a unui regim bazat pe abuzuri şi corupţie.

Momentan, nu sunt proteste la Skopje, actuala opoziţie fiind decapitată prin auto-exilarea în Ungaria, în noiembrie 2018, a fostului lider al celui mai mare partid macedonean, VMRO-DPMNE[1], Nikola Gruevski, şi inculparea mai multor foşti oficiali pentru abuzuri sau acte de corupţie. De asemenea, nu sunt proteste nici la Priština, scena politică albaneză kosovară fiind, în prezent, (re)unită de obiectivul forţării unei soluţii rapide şi avantajoase în disputa cu Belgradul, privind recunoaşterea de către R.Serbia a independenţei şi integrităţii teritoriale a Kosovo. De cealaltă parte, populaţia şi partidele sârbe din Kosovo sunt intimidate de structurile de forţă ale Prištinei, fiind conştiente de pârghiile puţine ale Belgradului de a le proteja oportun în cazul unor violenţe necontrolate din partea extremiştilor albanezi, de tipul celor de la 16-17.03.2004.

Răsturnarea de la putere a „regimului” din Republica Srpska (R.Srpska) din Bosnia şi Herţegovina (BiH), condus de Milorad Dodik, cu ocazia alegerilor generale din BiH din octombrie 2018 şi prin activitatea grupării „Dreptate pentru David”, a eşuat, iar M.Dodik şi aliaţii acestuia şi-au consolidat puterea atât la nivelul entităţii sârbe din BiH, R.Srpska, cât şi la nivelul statului bosniac. În aceste condiţii, „partea boşniacă” acţionează pentru slăbirea unităţii „părţii sârbe” în privinţa opoziţiei faţă de integrarea BiH în NATO, prin tergiversarea formării Consiliului de Miniştri al BiH. Astfel, acordul „părţii boşniace” pentru formarea executivului la nivelul BiH este condiţionat de acordul „părţii sârbe” pentru adoptarea şi transmiterea la NATO a Primului program anual pentru aderarea BiH la NATO (ca parte a Planului de acţiune pentru aderarea la NATO/MAP).

Revendicări ale protestatarilor

Scena politică din Serbia este deosebit de complexă, iar puterea de la Belgrad trebuie să facă faţă la cel puţin două provocări majore: pe de-o parte, combaterea opoziţiei, care mizează din ce în ce mai mult pe protestele de stradă pentru a provoca demisia guvernanţilor şi alegeri parlamentare anticipate la toate nivelurile, şi, de cealaltă parte, gestionarea în mod adecvat a „dosarului Kosovo”, care, la rândul său, a intrat într-o fază cu tensiuni şi probleme nemaiîntâlnite. Ambele „dosare” influenţează negativ atât procesele interne de reformă, cât şi pe cel de integrare europeană a ţării.

Din luna noiembrie, protestele din Serbia Centrală şi Vojvodina s-au extins în aproape toate localităţile mai mari, iar cele mai mari manifestaţii au loc la Belgrad. Scenariul săptămânal este următorul: joi şi vineri - proteste în diferite localităţi, iar sâmbătă, „obligatoriu”, un protest mai mare la Belgrad.

În luna martie s-au „cristalizat” principalele revendicări - demisia guvernanţilor şi organizarea de alegeri anticipate la toate nivelurile, cu asigurarea în prealabil de condiţii corecte şi democratice, în primul rând prin asigurarea libertăţii mass-media (şi demisia actualei conduceri a radioteleviziunii naţionale sârbe, RTS). Pe acest fond, responsabilii şi redactorii emisiunilor informative ale RTS sunt consideraţi vinovaţi de manipulare a opiniei publice şi servilism.

Weekendul 15-17.03.2019 a adus două noutăţi în seria de proteste de la Belgrad: pe 16.03 protestatarii au pătruns cu forţa în sediul RTS, încercând să ajungă la studiourile emisiunilor informative, ceea ce a avut ca efect intervenţia poliţiei şi reţinerea unor protestatari, consideraţi violenţi. De asemenea, pe 17.03 protestatarii au folosit ocazia discursului preşedintelui A.Vučić pentru comemorarea a 15 ani de la violenţele din Kosovo împotriva populaţiei sârbe, pentru a forţa cordonul de securitate din jurul Preşedinţiei Serbiei. Au fost şi iniţiative de a merge la sediul poliţiei unde erau reţinuţi protestatarii care au intrat cu forţa în sediul RTS, în ziua precedentă. Ulterior, protestatarii de la sediul Preşedinţiei s-au dispersat.

O nouă manifestaţie de protest în Belgrad este anunţată pentru sâmbăta următoare, 23.03, sub sloganul „1 din 5 milioane”.

Coaliţia de guvernământ din Muntenegru, condusă de Partidul Democrat al Socialiştilor/DPS (lider al partidului fiind actualul preşedinte al ţării, Milo Đukanović), s-a mai confruntat în ultimii ani cu proteste în capitală şi cu boicotul lucrărilor parlamentului de către opoziţie. Din cauza violenţelor între protestatari şi poliţie, în 2015 a fost nevoie de intervenţia comunităţii internaţionale (UE, SUA) pentru mediere şi crearea de condiţii pentru alegeri parlamentare anticipate (încetarea protestelor, renunţarea de către opoziţie a boicotului parlamentului, formarea unui guvern de tranziţie etc.). Alegerile anticipate s-au desfăşurat în octombrie 2016.

În seara alegerilor, la închiderea urnelor, însă, autorităţile au anunţat dejucarea unei tentative de lovitură de stat, organizată „din afară”, cu participarea unor cetăţeni din Serbia şi Muntenegru. Totodată, procuratura de la Podgorica susţine că reprezentanţi ai opoziţiei muntenegrene au fost implicaţi în tentativa de lovitură de stat şi de asasinare a premierului de atunci (M.Đukanović). La peste doi ani de la începerea investigaţiilor penale şi a procesului, dosarul este departe de soluţionare, iar acuzaţii nu recunosc învinuirile care li se aduc în rechizitoriu.

Protestele civice actuale diferă de cele din anii anteriori prin mai multe elemente. De această dată opoziţia pare să lase la o parte diferendele interne şi se concentrează pe răsturnarea „regimului”, în condiţiile în care din Occident vin din nou semnale că ar fi oportună retragerea actualei garnituri politice şi instalarea unor politicieni de numele cărora nu se leagă acuzaţii şi scandaluri de corupţie. Cea mai mare diferenţă, însă, este dată de scandalul „Plicul” („Koverta”), declanşat de magnatul Duško Knežević, proprietar al grupului „Atlas” din Muntenegru şi cunoscut ca unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai liderului DPS, M.Đukanović şi „finanţator” al DPS. În prezent D.Knežević este „refugiat” la Londra şi periodic apar în presa muntenegreană dezvăluiri (inclusiv filmări) despre presupuse abuzuri şi ilegalităţi ale liderilor DPS, unii dintre aceştia ocupând demnităţi publice. Pe numele lui D.Knežević a fost emis un mandat internaţional Interpol.

La 16.03.2019, la Podgorica s-a desfăşurat cel mai recent protest din seria de proteste sub sloganul „97.000 - Opune-te” („97000-Odupri se”). Anterior, la Cetinje, „capitala politică a statului muntenegrean”, s-a desfăşurat un protest de susţinere a revendicărilor la nivel naţional, după „modelul” protestelor similare organizate anterior la Zeta (16.02), Budva (23.02) sau Nikšić (02.03).

Principalele revendicări ale protestatarilor rămân demisia preşedintelui ţării, M.Ðukanović, a premierului, Duško Marković, a directorului Agenţiei de Combatere a Corupţiei (Sreten Radonjić ), a procurorului-şef  (Ivica Stanković) şi a procurorului special (Milivoje Katnić), ca şi demisia conducerii radioteleviziunii naţionale muntenegrene (RTCG). Protestatarii cer partidelor din opoziţie să boicoteze atât activitatea parlamentului, cât şi orice alegeri, până când actuala conducere nu îşi dă demisia şi nu sunt îndeplinite condiţii pentru alegeri corecte şi democratice. Totodată, protestatarii transmis agenţiei interne de securitate (ANB), poliţiei şi armatei că ei nu sunt duşmanul statului muntenegrean şi fac apel la personalul acestor instituţii să li se alăture în stradă.

Şansele unei „Primăveri balcanice”

„Primăvara balcanică” a avut câştig de cauză doar în Republica Macedonia de Nord, prin înlăturarea de la putere a VMRO-DPMNE, la sfârşitul primului semestru al anului 2017. Dacă în plan intern efectele acestei „primăveri” încă sunt fragile (societatea macedoneană este foarte departe de reconciliere), principalele efecte se văd în plan extern: statul macedonean este deja cu un picior în NATO şi are şanse mari ca la Consiliul European din luna iunie să obţină un calendar concret privind procesul de aderare la UE, cel puţin privind data începerii negocierilor.

În R.Serbia şi Kosovo încă nu se întrevede o „primăvară”. De altfel, şi principalii parteneri ai acestora sunt interesaţi de prezervarea stabilităţii interne, pentru finalizarea proceselor majore aflate în derulare, atât în plan intern (reforme datorate eforturilor de îndeplinire a criteriilor şi condiţiilor de aderare la UE), cât şi între Belgrad şi Priština (continuarea dialogului, detensionarea situaţiei şi chiar definirea unui acord bilateral, „obligatoriu din punct de vedere juridic”).

Ecuaţia muntenegreană nu este simplă. Peste divergenţele normale, dintre putere şi opoziţie, se suprapun probleme de identitate etnică şi chiar naţională (muntenegrean vs. sârb), rezultate modeste în combaterea corupţiei, precum şi dorinţa F.Ruse de a perturba integrarea deplină a Muntenegrului în NATO şi parcursul european al ţării. Pe acest fond, „primăvara” din Muntenegru poate fi întârziată de temerile UE că o (nouă) destabilizare a statului muntenegrean ar putea revigora acţiunile subversive ale Moscovei, care este nemulţumită de aderarea acestei ţări la NATO şi progresele pe calea aderării la UE (prin deschiderea majorităţii capitolelor de negociere).

În actualele condiţii, este improbabil să se producă în BiH vreo „primăvară”. Din contră, statul bosniac continuă să-şi afirme renumele de stat nefuncţional, care s-ar bloca în lipsa presiunilor externe. Riscurile unei „primăveri” în BiH sunt mari şi ca urmare a posibilităţii manipulării nemulţumirii civice justificate şi a transformării şi canalizării unor eventuale proteste împotriva unor comunităţi etnice sau religioase.

În tot acest timp, de instabilitatea sau fragilitatea situaţiei politice şi de securitate din unele state şi entităţi din Balcanii de Vest profită o serie de cercuri radicale (etnice sau religioase) şi crima organizată (transfrontalieră).

Odată cu primăvara calendaristică, situaţia din Balcanii de Vest poate fi complicată şi mai mult, cel puţin de către două noi fenomene: reactivarea „Rutei balcanice a migraţiei” şi repatrierea (voluntară sau forţată a) foştilor „luptători terorişti străini”, care au luptat pe fronturile din Siria şi Irak într-o serie de organizaţii teroriste.

 


[1] Organizaţia Macedoneană Revoluţionară Internă-Partidul Democrat pentru Unitatea Naţională Macedoneană.

 

Raport Anual: Agenda de Securitate a anului 2018, pe scurt

Evenimente care au marcat anul 2018, pe diverse niveluri ale securității

  • National
  • European
  • Internațional