13 mai 2021

ONU avertizează. Conflictul dintre Israel şi Hamas se poate transforma în război

Cosmin Pirv

Organizaţia paramilitară Hamas şi Israelul au menţinut atacurile de rachete, reprezentând o nouă intensificare a unui conflict despre care Organizaţia Naţiunilor Unite spune că ar putea deveni un „război total”, conform Financial Times.

Sursă foto: Mediafax

În cea mai gravă serie de violenţe de la războiul din 2014 încoace, atacurile aeriene ale Israelului au dus la distrugerea a două clădiri din oraşul palestinian Gaza, folosite în trecut de grupul Hamas. Mişcarea a stârnit mai multe lansări de rachete către marile oraşe israeliene.

Oraşul Tel Aviv a fost luat în vizor, iar exploziile au fost auzite până în Israel, pe măsură ce scutul de apărare Iron Dome a interceptat o bună parte din proiectile.

În Gaza, au murit peste 35 de oameni, inclusiv 10 copii, şi peste 200 de persoane au fost rănite, conform ministerului sănătăţii din cadrul teritoriului. Israelul a declarat că a omorât cel puţin 20 de militanţi jihadişti şi a avertizat că pot exista victime în rândul civililor. Cel puţin cinci oameni au fost omorâţi în Israel.

Tor Wennesland, coordonator special ONU pentru procesele de pace din Orientul Mijlociu, a avertizat că ostilităţile se pot transforma „într-un război total”.

Mişcările de ofensivă au luat naştere luni seara, când Hamas a lansat o serie de rachete către Ierusalim, unde sute de protestatari palestinieni au fost răniţi de poliţia israeliană la moscheea al-Aqsa, al treilea cel mai sfânt altar islamic.

Israelul a răspuns imediat cu mai multe atacuri aeriene. O zi mai târziu, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a ordonat o extindere a campaniei aeriene a ţării.

Până acum, Israelul a luptat în trei războaie contra organizaţiei Hamas, care a preluat controlul asupra Fâşiei Gaza în 2007, Egiptul şi Qatarul lucrând între timp pe post de mediatori între cele două părţi.