05 iulie 2019

Onoruri de stat pentru marinarii morţi în incendiul de la bordul submarinului rusesc

Marinela Sarbu

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acordat vineri onoruri de stat celor 14 marinari care au murit în urma incendiului izbucnit pe submarinul de cercetare din Marea Barents, ca recunoaştere a ceea ce armata rusă a numit curajul lor remarcabil, potrivit Reuters.

Marinarii au decedat luni, când a izbucnit un incendiu, în timp ce submarinul pe care se aflau efectua o cercetare în adâncul mării în apropiere de Oceanul Arctic, a anunţat Ministerul rus al Apărării.

Lansarea lentă a informaţiilor despre incident din partea Moscovei a generat o serie de comparaţii cu modul opac în care Uniunea Sovietică a gestionat dezastrul de la Cernobîl din 1986 şi un alt accident mortal, respectiv scufundarea din 2000 a submarinului nuclear Kursk, soldat cu 118 victime.

Putin, într-un decret publicat vineri pe site-ul oficial al Kremlinului, a acordat pentru patru dintre marinarii dispăruţi cel mai înalt onor de stat din Rusia - titlul de Erou al Rusiei. El a acordat un alt titlu - Ordinul Curajului - celorlalţi 10.

Onorurile subliniază importanţa muncii secrete pe care bărbaţii au desfăşurat-o şi ceea ce autorităţile spun că au fost eforturile lor curajoase de a lupta împotriva incendiului, ceea ce a spus ministrul rus al Apărării că a determinat ca reactorul nuclear al navei să rămână în siguranţă.

Putin a spus că la bordul submarinului s-a aflat o echipă de elită şi seniori, dintre care doi au deţinut deja titlul de Erou al Rusiei înainte de a participa la această misiune.

Oficialii militari ruşi au organizat joi o slujbă în memoria celor 14 marinari dispăruţi în urma incendiului în oraşul portuar Kronstadt de lângă Sankt Petersburg.