Oficialii români nu văd navele ruseşti aflate la 40 km de Sulina. Cât mai avem de aşteptat modernizarea flotei?
Florin JipaRusia a folosit la maxim Flota Mării Negre la bombardarea obiectivelor militare şi civile ucrainene şi a instituit o blocadă a întregii coaste de nord a Mării Negre. Are pregătită şi o grupare navală cu vase de desant, dar încă nu a folosit-o, mulţi experţi considerând că minarea coastei de către militarii ucraineni ar face acest lucru imposibil.
Cel puţin cinci nave comerciale au fost lovite de la începutul invaziei, iar una, sub pavilion panamez, s-a scufundat, conform WSJ.
Practic, în acest moment, flota rusă navighează nestingherită în zona de nord a Mării Negre, iar la Bucureşti niciun oficial nu vede acest lucru pentru a urgenta modernizarea flotei militare.
Tocmai din această cauză, anunţul ministrului Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, pe 15 martie, la Kogălniceanu, că amână, din nou, luarea unei decizii referitoare la semnarea contractului de achiziţia a patru corvete şi modernizarea a două fregate este unul straniu.
„Probabil că finalul lunii aprilie este momentul când vom putea lua o decizie finală", a răspuns Vasile Dâncu conform Agerpres. Este a treia amânare, după ce a declarat înainte că la finalul lunii ianuarie, iar mai apoi februarie, va lua o decizie.
România nu a fost în stare să modernizeze timp de 20 de ani cele două fregate achiziţionate din Marea Britanie, nu poate lua o decizie privind submarinul Delfinul care este neoperaţional din anul 1996, iar din 2016 nu reuşeşte să semneze contractul pentru achiziţia a patru corvete. Războiul ne-a prins total nepregătiţi, fără nicio navă nouă din cauza acestor amânări şi tergiversări ale politicienilor. De când a început războiul, nicio navă militară nu a părăsit portul, conform site-lui Forţelor Navale.
Pe 24 februarie, data invaziei ruse în Ucraina, flota rusă avea în acţiune în Marea Neagră crucişătorul din clasa Slava Moskva, două fregate din clasa Amiral Grigorovici, trei corvete din clasa Muyan-M şi cel puţin un submarin diesel din clasa Varshavyanka. Toate aceste nave sunt dotate cu rachete de croazieră anti-nave Kalibr. Pe lângă acestea, Rusia mai avea cel puţin 10 nave de desant.
Conform The Times, cel puţin 30 de nave militare ruse au acţionat în Marea Neagră de la începutul războiului, pe 15 martie fiind respins un desant amfibiu, lângă localitatea Zatoka.
Sursă: The Times
În Mediterana de Est, Rusia a masat două crucişătoare din clasa Slava, două distrugătoare din clasa Udaloy, două fregate din clasele Gorshkov şi Grigorovici, o corvetă din clasa Buyan şi două submarine din clasa Varshavyanka, arată defeceindeph.com, citând surse deschise.
În Siria, pentru sprijinirea navelor din Mediterană, Rusia a dus şi 10 aeronave Suhoi Su-24 Fencer, 6 Su-34 Fullback, 6 Su-35 Flanker M şi cel puţin un Mig-31K Foxhound şi 4 bombardiere Tu-22M3, dotate cu rachete hipersonice Kinzhal.
Citeşte şi:
Rusia trimite şase nave în Marea Neagră pentru exerciţii militare
MApN: o navă militară a Rusiei din Marea Neagră deviază vapoarele care se îndreaptă către Ucraina