04 decembrie 2019

Oficial turc: Trump şi Erdogan au avut o întâlnire productivă în cadrul summit-ului NATO

Andrei Vacaru

Directorul de comunicare al Administraţiei Prezidenţiale de la Ankara, Fahrettin Altun, a anunţat miercuri că preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan şi cel american, Donald Trump, au avut miercuri „o întâlnire foarte productivă” în cadrul summit-ului NATO de la Londra, potrivit CNN.

Sursă foto: Mediafax

Potrivit acestuia, întâlnirea dintre cei doi şefi de stat a durat aproximativ o jumătate de oră.

Agenţia turcă de presă Anadolu notează că la întâlnire au mai participat şi ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, cel de Finanţe, Berat Albayrak, ministrul Apărării, Hulusi Akar şi fostul premier Binali Yildirim.

După întrevedere, liderul de la Casa Albă a lăudat operaţiunea Turciei în nordul Siriei. „A fost o întâlnire bună. Am discutat despre Siria, despre kurzi. Graniţa (dintre Turcia şi Siria, n.red.) şi zona de securitate funcţionează foarte bine şi Turcia merită toate laudele pentru acest lucru. Acordul de încetare a focului este funcţional”, a spus Trump.

„Acea graniţă este un haos de multă vreme. Avem soldaţi unde există petrol şi aşa îmi place”, a adăugat el.