Oficial rus: Data summit-ului pentru pace în Ucraina nu este cunoscută
Lacramioara IvazAutorităţile de la Kiev au fost de acord cu organizarea unui summit de restabilire a păcii în regiunea de est a Ucrainei, însă data la care acesta va avea loc nu s-a stabilit până în prezent, a declarat diplomatul rus Yuri Ushakov, citat de agenţia Reuters.
Reuniunea liderilor Ucrainei, Rusiei, Franţei şi Germaniei, destinată găsirii unei soluţii pentru criza politică internă din regiunea estică a statului ucrainean va avea loc, în urma acordului autorităţilor de la Kiev, după o perioadă în care acestea s-au împotrivit unei astfel de întâlniri.
Liderii celor patru state s-au întâlnit în cadrul unui summit similar în octombrie 2016. Pe perioada celor trei ani de la ultima reuniune, statele europene au depus eforturi în vederea facilitării rezolvării situaţiei din regiunea est ucraineană.
Informaţii legate de data la care acest summit va avea loc nu sunt cunoscute încă. „Nu ne-am decis asupra unei date specifice”, a declarat Ushakov. „Avem câteva probleme cu programul lunii octombrie”, a spus acesta.
Rebelii separatişti din regiunile Doneţk şi Lugansk se află în conflict cu autorităţile ucrainene din 2014. În prezent, cele două regiuni din estul Ucrainei se află sub controlul rebelilor, sprijiniţi de Moscova, însă Kievul a anunţat în repetate rânduri că intenţionează să recâştige controlul asupra acestor teritorii.