05 octombrie 2019

Oficial nord-coreean: Negocierile cu Statele Unite nu au dat niciun rezultat

Andrei Vacaru

Kim Myong Gil, reprezentantul special al Coreei de Nord în cadrul negocierilor cu Statele Unite privind denuclearizarea, desfăşurate la Stockholm, a declarat că discuţiile de sâmbătă nu au dat niciun rezultat deoarece SUA „nu au adus nimic la masa negocierilor”, potrivit France 24.

Discuţiile dintre Kim Myong Gil şi reprezentantul special al Statelor Unite, Stephen Biegun, au loc la doar câteva zile după ce Phenianul a realizat un nou test balistic.

„Negocierile nu s-au ridicat la aşteptările noastre şi s-au terminat, într-un final, fără niciun rezultat. Este numai din cauza faptului că Statele Unite nu vor să renunţe la vechea lor atitudine”, le-a declarat reprezentantul nord-coreean jurnaliştilor aflaţi la Stockholm.

„Statele Unite ne-au creat aşteptări şi au oferit sugestii (...), dar ne-au dezamăgit profund şi ne-au scăzut entuziasmul faţă de negocieri pentru că nu au adus nimic la masa negocierilor”, a spus Kim Myong Gil, care a adăugat că Phenianul se află „la intersecţia dialogului şi confruntării”.

Oficialii americani şi nord-coreeni s-au reunit sâmbătă la Stockholm pentru a începe discuţiile privind denuclearizarea Peninsulei Coreene la un centru de conferinţe situat la marginea capitalei suedeze, în încercarea de a pune capăt lunilor de impas.

Întâlnirea a fost prima discuţie oficială la nivel de lucru de când preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un s-au întâlnit în iunie şi au convenit să reia negocierile care s-au oprit după un summit eşuat în Vietnam în luna februarie.