06 decembrie 2019

Oficial de la Kremlin: Vladimir Putin ar putea avea întâlniri bilaterale cu Zelenski, Macron şi Merkel la Paris

Mircea Olteanu

Preşedintele Vladimir Putin intenţionează să aibă întâlniri separate cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, cu liderul francez Emmanuel Macron şi cu cancelarul german Angela Merkel, pe marginea reuniunii formatului Normandia, programată să se desfăşoare la Paris pe data de 9 decembrie.

Există planuri de a "organiza întâlniri bilaterale importante cu preşedintele Macron, cancelarul german Merkel şi preşedintele ucrainean Zelenski", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Oficialul a subliniat că Administraţia de la Kremlin se aştepta ca reuniunea formatului Normandia să ajute la rezolvarea situaţiei din sud-estul Ucrainei.

"Atitudinea [lui Putin] este serioasă, singura aşteptare este de a facilita eforturile de soluţionare a conflictului intern din sud-estul Ucrainei, de a asigura o înţelegere comună că nu există nicio alternativă la punerea în aplicare a Acordurilor de la Minsk şi de a preveni încercările de a le atenua", a explicat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ruse.