Odihneşte-te în pace, Prigojin, sau măcar străduieşte-te să o faci

Şeful Wagner Group, Evgheni Prigojin, este mort. A murit din cauza unei doze fatale de încredere în sine. A făcut trei greşeli. Prima este că a crezut că este un comandant competent. A doua a fost că a încercat să plănuiască o lovitură de stat împotriva unui fost KGB, antrenat în paranoia. Ultima sa greşeală a fost că a eşuat în toate lucrurile pe care le-a încercat. Sunt inevitabile ideile despre cum sau cine l-a omorât. A trecut destul de mult timp de la încercarea eşuată de lovitură de stat pentru a trage concluzia că preşedintele rus, Vladimir Putin, a decis să îl lase să trăiască şi au apărut şi teorii ciudate care susţin această idee. Teoria mea favorită este că Prigojin şi Putin au colaborat în plănuirea loviturii de stat. Această teorie, însă, nu a ajuns până în punctul în care să explice de ce Putin ar vrea să organizeze o lovitură de stat împotriva propriei persoane, însă răspunsul evident – că lovitura a fost chiar o lovitură – era prea plictisitor.

O teorie iniţială privind moartea lui Prigojin a fost că o rachetă sol-aer i-a doborât avionul. Originile nesigure ale rachetei i-ar permite lui Putin să elimine suspiciunile potrivit cărora el a ordonat uciderea acestuia şi, mai mult decât atât, să semnaleze că Putin încă era îngrijorat cu privire la Prigojin. Sunt mai multe şanse ca o bombă să fi fost pusă pe avion în timp ce era pe pistă, înainte de a pleca din Moscova.

Însă teoria rachetei deschide posibilitatea blamării americanilor sau ucrainenilor. Problema cu acea teorie este că Prigojin valora pentru ei mai mult viu decât mort. Prigojin l-a speriat pe Putin prin plănuirea unei lovituri de stat la 190 de km de Moscova. Prigojin a fost bucătarul şi prietenul lui Putin.  A fost, probabil, la multe cine şi alte evenimente sociale unde s-au întâmplat lucruri pe care poate Putin le-ar vrea uitate şi pe care inamicii lui Putin le-ar aprecia. Existenţa sa i-ar fi făcut pe ruşi şi pe alţii să creadă că Putin nu a putut rezolva problema într-o perioadă în care preşedintele rus nu-şi permite să creeze dubii. Existenţa lui Prigojin era coşmarul lui Putin şi visul ucrainenilor şi americanilor.

Se mai pune şi întrebarea de ce a aşteptat Putin atât de mult să îl omoare pe Prigojin. Cred că este din cauza faptului că, înainte de lovitura de stat, au apărut întrebări cu privire la competenţa şi controlul lui Putin.  Putin nu a vrut ca ceea ce s-a întâmplat să fie doar aproape de succes. Asta i-ar fi făcut pe unii să îşi calculeze propriile mize. Goana după uciderea lui Prigojin ar fi fost un semn de frică. Lăsarea lui în pace (însă cu monitorizarea fiecărei mişcări) ar fi ridicat posibilitatea ca Putin să fi autorizat în vreun fel sau să fi vrut lovitura de stat şi că nu i-a fost frică de el. Lunga perioadă de aşteptare a minimizat legenda Prigojin şi i-a permis lui Putin să poarte discuţii dificile cu foştii angajaţi ai lui Prigojin şi alţi oameni fascinanţi care ar fi putut să lase garda jos având în vedere că Prigojin încă era în viaţă.

Întrebarea finală şi cea mai importantă este de ce un fost bucătar al lui Putin a ajuns să conducă o forţă paramilitară. Statele Unite folosesc forţele private precum Blackwater, însă nu au ajuns niciodată la nivelul Wagner. Nici nu lucrează sub o conducere individuală, indiferent de cum par lucrurile. Companiile americane private au cele mai puţine joburi. Wagner era o forţă militară semnificativă cu drepturi depline – ceea ce este ciudat pentru o putere mare precum Rusia. Grupul era folosit în puţine conflicte, când Rusia nu voia să îşi trimită propriile trupe, însă după începutul războiului din Ucraina, Putin i-a strâns (n.tr. pe mercenari) în Rusia şi, apoi, în Ucraina.

Cred că motivul a fost că Putin nu avea încredere în propriul personal. Iniţierea războiului, cu tancuri masate fără elemente de logistică, precum combustibilul, i-a adâncit această preocupare. Problema a fost atât de mare încât, imediat după ce a început invazia, era posibil ca ucrainenii să creadă că atacul din nord era doar o diversiune şi că efortul principal era în altă parte. Însă armata rusă a atacat şi a fost imediat împotmolită. Armata rusă a încercat în mod contant să captureze oraşe fără importanţă militară în loc să spargă liniile forţelor inamice. A oferit ucrainenilor surprinzător de multă libertate de acţiune.

Această performanţă iniţială l-a forţat pe Putin să ia o decizie: să se retragă, să continue cu statul major rusesc sau să aducă Grupul Wagner, neconvenţional, dar nemilos şi, oricum, mai bun decât ce avea el. Aici cred că Putin a făcut o greşeală enormă. A lăsat forţele convenţionale pe câmpul de luptă în timp ce a dislocat şi Wagner. Astfel, el avea două armate diferite şi comandanţi aflaţi în competiţie. Wagner a vrut şi controlul oraşelor, nu doar distrugerea armatei ucrainene. Inevitabil, armata convenţionala rusească şi Wagner au concurat pentru misiuni şi provizii. Artileria s-a aflat în prim-planul acestor dispute publice şi urâte, care au făcut deliciul inamicilor Rusiei.

Putin nu a ştiut ce a iscat şi nu a intervenit decisiv. Prigojin a mers prea departe, criticând statul major şi, implicit, pe Putin. Când Kremlinul a decis într-un final să îl elimine, Prigojin a vrut distrugerea statului major şi preluarea controlului. Neîndemânarea loviturii sale de stat indică faptul că nu ar fi rezolvat nicio problemă. Războiul trebuia purtat, potrivit ruşilor, pentru a câştiga avans strategic. Problema este că cei aflaţi la conducerea rusească nu au pregătit armata pentru război pentru că Putin, băiat inteligent, nu a înţeles logica războiului şi nu a avut nici materialele necesare pentru acesta, nici comandanţi competenţi. Am auzit un motto: „Nu lăsa niciodată un geniu să conducă un război”. Nu ştiu dacă Putin este vreun geniu, însă el a iniţiat un război crezând că este. Putin a supravieţuit haosului şi l-a omorât pe cel care a luptat în război, deşi a luptat prost.