Oamenii de ştiinţă au o agendă politică în privinţa schimbărilor climatice - preşedintele SUA
Mircea OlteanuPreşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu pentru CBS News, că nu crede că schimbările climatice sunt o "farsă", însă nu este sigur că sunt cauzate de activitatea umană, şi a acuzat oamenii de ştiinţă că au o "agendă politică".
"Cred că ceva se întâmplă. Ceva se schimbă şi se va schimba înapoi din nou. Nu cred că este o farsă, cred că este probabil o diferenţă", a declarat Trump într-un interviu.
"Încă nu ştiu dacă asta este cauzată de om", a completat liderul SUA, adăugând: "Nu vreau să dau trilioane şi trilioane de dolari. Nu vreau să pierd milioane şi milioane de locuri de muncă. Nu vreau să fiu pus în dezavantaj".
Preşedintele SUA şi-a exprimat şi lipsa de încredere în experţii care susţin că schimbările climatice sunt reale şi cauzate de activitatea umană, acuzând oamenii de ştiinţă că au "o mare agendă politică".
Donald Trump a declarat în trecut că schimbările climatice sunt "farsă" şi a promis să "anuleze" Acordul climatic de la Paris, pe care îl consideră dăunător afacerilor americane.
În luna iunie 2017, preşedintele Donald Trump a decis retragerea Statelor Unite din Acordul climatic de la Paris.
După ce Siria a aderat în luna noiembrie 2017 la acordul climatic, SUA au rămas singura ţară care nu aplică pactul global privind combaterea schimbărilor climatice.