Mircea Geoană şi România câştigă a doua funcţie din NATO

Cu o istorie impresionantă, NATO, în cei 70 de ani de existentă, a parcurs un proces de adaptare continuă, abordând permanent complexitatea provocărilor de securitate. Astăzi, confruntându-se cu cel mai imprevizibil mediu de securitate într-o generaţie, continuă acest proces în direcţii precum lupta împotriva terorismului şi combaterea instabilităţii în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, contracararea acţiunilor agresive ale Rusiei şi ameninţărilor cibernetice şi hibride. 

În această lume a ameninţărilor tot mai mari şi a instabilităţii, unitatea în interiorul Alianţei, dar si cooperarea cu UE, acum mai mult ca niciodată, vor asigura şi vor crea cele mai eficiente soluţii pentru anihilarea acţiunilor ostile ce vizează scindarea unităţii în cadrul NATO, dar si în relaţia cu UE. Investiţiile şi cooperarea inteligentă vor constitui una din soluţiile pentru menţinerea şi extinderea interoperabilităţii în cultura strategică europeană, esenţiale pentru un mediu de securitate coerent al NATO.

În ciuda diferenţelor, aliaţii au fost întotdeauna capabili să se unească în jurul misiunii principale de a ne proteja şi apăra unii pe alţii. Dacă acest lucru a făcut ca popoarele noastre să trăiască în siguranţă în cei şaptezeci de ani de existenţă recentă se vor găsi, în continuare, soluţii pentru ca această stare să continue. Nimic nu este mai preţios decât pacea şi libertatea.

Într-un astfel de context, anunţul Secretarul General al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, privind nominalizarea românului Mircea Geoană în funcţia de adjunct al Secretarul General al NATO, acesta devenind astfel primul oficial NATO de rang înalt dintr-o ţară din Europa de Est în această funcţie, reprezintă, pe lângă un reper pentru Alianţă, un eveniment pentru România.

Primul impuls ne determină să punem nominalizarea pe seama recunoaşterii României, una dintre cele şapte ţări est-europene care au aderat la NATO în 2004, ca aliat model în cadrul Alianţei, investind în apărarea sa, modernizându-şi capabilităţile şi contribuind la securitatea regională şi globală. Indiscutabil, acesta a fost unul din motivele nominalizării.

O succintă analiză a rolului pe care îl îndeplineşte adjunctul Secretarului General evidenţiază faptul că sprijină activitatea acestuia şi îl înlocuieşte în absenţa sa. Secretarul general adjunct este, de asemenea, preşedintele mai multor comitete la cel mai înalt nivel, grupuri ad-hoc şi grupuri de lucru.

Încă de la înfiinţarea acestei poziţii (1952), primii doi ocupanţi ai acestei funcţii au fost desemnaţi de Olanda (1952-1958), ulterior, până în anul 2012, cu excepţia a două mandate (1964-1971) ocupate de Canada şi Turcia, celelalte zece mandate au fost asigurate de Italia.

Întâmplător sau nu, ultimele două mandate (2012-2019) au fost asigurate consecutiv de SUA.

Fără a se supune unui algoritm strict al nominalizărilor pentru funcţia de Secretar General al NATO, comandant al SHAPE şi comandant al ACT, o înţelegere între state stabileşte că aceste poziţii se ocupă de un om de stat european pentru cea de Secretar General, de SUA pentru SHAPE şi de Franţa, de la normalizarea relaţiilor cu NATO, pentru ACT.

Celelalte funcţii, pentru nivelul imediat următor şi mai jos, vor fi asigurate de persoane, civili sau militari, nominalizate de ţările membre. Din această perspectivă, nu este niciun secret faptul că ocuparea funcţiilor se face din rândul celor nominalizaţi astfel încât echipele de conducere la nivel politic şi militar să-şi poată îndeplini în bune condiţii misiunea stabilită de statele membre.

Revenind la poziţia de adjunct al Secretarului General NATO, fără a analiza în detaliu toate nominalizările pe funcţii, o să încerc sa mă refer, în context, la ultimele două.

Încă din anul 2009, existau semnale prin care dezvoltarea unei politici europene de securitate şi apărare, ca partener unic şi esenţial al NATO, devenea din ce în ce mai evidentă. În momentul în care în care, discuţiile despre nevoia de sporire a bugetelor de cheltuieli militare s-au amplificat, entuziasmul european s-a estompat. Cum existau şi temeri, justificate de altfel, că în cadrul Alianţei s-a produs o stratificare a statelor membre în ceea ce priveşte participarea la misiuni în cadrul NATO relaţia Trans-Atlantică începe să se “gripeze”.

În anul 2011, secretarul apărării al Statelor Unite, Robert Gates, evidenţia faptul că efortul militar internaţional din Afganistan a suferit din cauza lipsei de focalizare pe evoluţii, a resurselor şi a concentrării atenţiei asupra misiunii şi atrăgea atenţia asupra deficienţelor grave în ceea ce priveşte capabilităţile şi relaţiile instituţionale ale NATO în operaţia din Libia. Nu în ultimul rând, evidenţia tranşant dificultatea din ce în ce mai mare pentru SUA de a susţine sprijinul pentru NATO în condiţiile în care contribuabilul american continuă să suporte cea mai mare parte a poverii în cadrul Alianţei. Aceste lucruri exprimau nevoia militară şi politică, resimţită de SUA, de a remedia aceste deficienţe pentru viitorul Alianţei Transatlantice şi spre binele acelor interese şi valori care ne leagă.

În aceste circumstanţe, în februarie 2012 este numit adjunct al Secretarului General NATO, ambasadorul Alexander Vershbow, un diplomat american de carieră, fost secretar adjunct al Departamentului Apărării, pentru Afaceri Internaţionale în domeniul securităţii, responsabil pentru coordonarea politicilor americane de securitate şi apărare referitoare la naţiunile şi organizaţiile internaţionale din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

Cunoscător fidel al problemelor cu care se confrunta Alianţa, alături de Anders Fogh Rasmunssen şi, ulterior, de Jens Stoltenberg, într-o perioadă critică pentru NATO, face din menţinerea unităţii Alianţei un deziderat şi rămâne consecvent ideii că, în relaţia cu membrii non-NATO, parteneriatele sunt "o necesitate, nu un lux". Nu întâmplător, în iulie 2012, un periplu în Balcanii de Vest introduce în agenda de lucru vizita în Muntenegru şi Bosnia şi Herţegovina.

Îngrijorarea şi supărările, în acelaşi timp, nu ţin mult pentru că, anexarea Crimeei de către Rusia şi lansarea unui război hibrid în Ucraina în 2014, au înrăutăţit relaţiile cu Moscova şi o nouă provocare încearcă unitatea Alianţei.

În complexitatea mediului de securitate cu care se confruntă Alianţa, SUA face o nouă nominalizare pentru funcţia de adjunct al Secretarului General al NATO.

În octombrie 2016, Jens Stoltenberg anunţă decizia statelor membre de a numi pe doamna Rose Gottemoeller, prima femeie în istoria Alianţei nominalizată pentru ocuparea acestei poziţii. Cu o bogată experienţă în domeniul controlului armamentului şi securităţii internaţionale, ca fost negociator principal al noului Tratat de reducere a armelor strategice (New START) cu Federaţia Rusă (intrat în vigoare în februarie 2011), doamna Gottemoeller, prin abilităţile diplomatice şi expertiza incontestabilă, contribuie la efortul Alianţei în drumul său continuu de adaptare la acest mediu de securitate.

Astăzi, confruntându-se cu cel mai imprevizibil mediu de securitate într-o generaţie, NATO continuă să răspundă provocărilor, asigurând pace şi securitate pentru aproape un miliard de oameni.

Provocările actuale sunt interdependente şi provin dintr-o serie de direcţii: terorismul şi instabilitatea în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, acţiunile agresive ale Rusiei, precum şi ameninţările cibernetice şi hibride. Ele necesită soluţii inovatoare şi cuprinzătoare. Abordarea acestor ameninţări cu ajutorul instrumentelor politice şi diplomatice, doar în ultimă instanţă apelându-se la mijloacele militare, rămâne calea adoptată în continuare de către Alianţă.

Relaţia Transatlantica, NATO-UE, NATO-Rusia, NATO-Turcia, Tratatul INF (chiar dacă nu este parte la acesta), rămân teme importante ale perioadei următoare. 

Din această perspectivă, numirea lui Mircea Geoană reprezintă, pe lângă recunoaşterea meritelor României şi activităţii Forţelor Armate Române în cadrul Alianţei, confirmarea capacitaţii, experienţei şi disponibilităţii diplomatului roman de a depune orice efort în rezolvarea acestor teme, şi nu numai, pentru îmbunătăţirea securităţii şi apărării comune.

Personalitate internaţională proeminentă, diplomatul şi omul politic Mircea Geoană, fost ambasador al României în Statele Unite ale Americii, ministru al afacerilor externe, preşedinte în exerciţiu al OSCE, s-a dovedit cel mai experimentat diplomat, apt să preia aceste responsabilităţi în echipa de conducere a NATO şi să se alăture efortului comun de a tempera tensiunile din interiorul Alianţei şi de a rezolva agenda internaţională a acesteia.

Doar pentru a evidenţia dorinţa acerbă a ţărilor din estul Europei si nu numai, de a ocupa aceasta poziţie, pot aminti aici ţări precum Estonia, Polonia (Krzysztof Szczerski, consilier al preşedintelui), Slovacia (Miroslav Lajčák, ministru de externe) si Turcia care şi-au susţinut activ candidaţii în acest demers.

Prin această nominalizare, România se înscrie în rândul ţărilor ce caută şi oferă soluţii la problemele care ne perturbă existenţa în acest moment al schimbării circumstanţelor geo-strategice iar NATO nu subestimează determinarea şi puterea noastră de a găsi răspunsurile la provocările de astăzi.