02 mai 2025

O navă care transporta ajutor umanitar pentru Gaza, atacată de drone în apele internaţionale, în apropiere de Malta

Andreea Soare

Membrii unui ONG - care se aflau pe o navă care transporta ajutor umanitar palestinienilor din Gaza, astfel mergând contra blocadei impuse de Israel - au transmis pe o reţea de socializare că au fost atacaţi cu drone. Freedom Flotilla susţine că la bordul navei se aflau 30 de activişti şi că atacul a avut loc în apele internaţionale, scriu Reuters şi Times of Israel.

„Este o gaură mare în navă acum, iar nava se scufundă”, a transmis Yasemin Acar, reprezentanta ONG-ului.

Atacul ar fi avut loc în largul coastei Maltei, în apele internaţionale, în Marea Mediterană, la 00:23 (ora locală Malta). Reprezentanţii ONG-ului nu numesc clar Israel ca fiind în spatele atacului.

Nava se află la 17 km de Malta. Au fost trimise cereri de ajutor către maltezi. O navă de mici dimensiuni a plecat din sudul Ciprului pentru a-i ajuta pe cei care încă se află pe nava care se scufundă.

De mai bine de două luni, Israelul a impus o blocadă pe ajutorul umanitar pentru palestinieni. Pe lângă alimente, nici măcar combustibilul şi medicamentele nu sunt permise la intrarea în Fâşia Gaza, iar autorităţile palestiniene avertizează că civilii rămân fără mâncare.

Peste 40.000 de palestinieni (civili şi membri Hamas) au murit de la începutul ofensivei militare israeliene în Gaza, care a venit ca urmare a atacului Hamas asupra teritoriului israelian şi al luării de ostatici israelieni.

Războiul se încheiase în urmă cu două luni, fiind stabilit un acord de încetare a focului în trei faze, dar Israelul a reluat operaţiunile militare, susţinând că vrea distrugerea completă a Hamas, deşi în repetate rânduri liderii militari israelieni au transmis că ideologia Hamas nu va putea fi niciodată îndepărtată din Gaza.