18 august 2026

O lecţie dură din războiul din Ucraina, care ar putea afecta şi România: lansatoarele PATRIOT stau în lanul de porumb fără interceptoare, în timp ce rachetele ruseşti distrug oraşele

Florin Jipa

Sistemele ucrainene PATRIOT stau nefolosite, fără rachete interceptoare, conform unui reportaj CNN. Postul american de televiziune a prezentat 16 lansatoare ucrainene Patriot care, în prezent, nu au muniţie.

Potrivit unui militar ucrainean, ultima lansare la care a asistat a avut loc în urmă cu aproximativ şase săptămâni.

„Este cu adevărat sfâşietor să ai echipamentul, dar să nu poţi intercepta nicio rachetă”, a spus acesta.

Volodimir Zelenski susţine că ţara are nevoie de circa 5% din stocul american de Patriot pentru a trece iarna, dar dispune în prezent de doar 1%.

În paralel, SUA îşi extind producţia de PAC-3, în timp ce Kievul încearcă să obţină licenţe pentru fabricarea locală. Ucraina dezvoltă şi propriul interceptor FP-7.x, însă acesta nu a demonstrat încă performanţe comparabile cu PAC-3 împotriva rachetelor balistice.

Şi România sau orice ţară aliată care a comandat acest sistem fără a construi rachete interceptoare s-ar putea afla într-o astfel de situaţie în caz de conflict. Ţara noastră a comandat şapte sisteme PATRIOT, trei sunt deja operaţionale, şi avem în jur de 400 de interceptoare. România a contractat iniţial 224 de rachete (56 rachete PAC-2 GEM-T şi 168 rachete PAC-3 MSE) odată cu achiziţia celor 7 sisteme Patriot. Ulterior, prin programul comun NATO din 2024, România a mai comandat suplimentar 200 de rachete de tip PAC-2, totalizând cel puţin 424 de rachete achiziţionate prin contracte. Forţele Aeriene au executat puţine exerciţii de trageri reale, probabil au fost lansate sub 10 interceptoare, dar nu ştim câte din restul rachetelor au fost donate Ucrainei şi câte mai are Armata Română în stoc.

Rusia poate lansa zeci de rachete balistice pe zi, la care se adaugă dronele cu rază lungă şi rachetele de croazieră, cel mai mare atac aerian asupra Ucrainei fiind cu peste 1.400 de rachete şi drone într-o singură noapte.