O invitaţie pentru Vladimir Putin, de la John Bolton: Veniţi în vizită la Washington
Teodora Marinescu(Adaugă informaţii)
John Bolton, consilierul prezidenţial american pentru Securitate Naţională, a anunţat vineri că Statele Unite l-au invitat pe preşedintele rus Vladimir Putin să efectueze o vizită la Washington, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Preşedintele american Donald Trump se va întâlni cu liderul Kremlinului şi pe data de 11 noiembrie, la Paris, a mai anunţat Bolton în cadrul unei conferinţe de presă, desfăşurată la Tbilisi.
John Bolton a efectuat o vizită oficială în Rusia săptămâna aceasta, în cadrul căreia a avut mai multe întrevederi cu preşedintele rus Vladimir Putin, cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi cu secretarul Consiliului rus de Securitate, Nikolai Patruşev.
Kremlinul nu a confirmat încă dacă Vladimir Putin a acceptat invitaţia Statelor Unite.
Donald Trump şi Vladimir Putin s-au întâlnit de mai multe ori pe marginea unor summituri multilaterale, singura întâlnire bilaterală având loc în luna iulie la Helsinki.
În urma summitului de la Helsinki, liderul de la Casa Albă a fost acuzat de oponenţi pentru abordarea sa faţă de Rusia.
Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI), Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor anchetează cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi presupuse contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigaţiile. Cel puţin trei membri ai fostei echipe de campanie electorală a preşedintelui Donald Trump - Paul Manafort, Rick Gates, George Papadopolous - au fost inculpaţi în investigaţia din SUA privind ingerinţele Rusiei.