O întâlnire a secretarului de stat amercian cu un înalt oficial nord-coreean a fost anulată
Teodora MarinescuÎntâlnirea pe care secretarul de Stat Mike Pompeo ar fi trebuit să o aibă joi la New York cu Kim Yong Chol, un consilier nord-coreean de rang înalt, a fost anulată şi va fi reprogramată în funcţie "de programul fiecăruia", relatează site-ul agenţiei Reuters.
Într-un comunicat publicat miercuri, Departamentul de Stat a anunţat că dialogul între cele două părţi continuă, fără a da prea multe detalii.
"Statele Unite rămân concentrate pe îndeplinirea angajamentelor convenite între preşedintele Trump şi liderul nord-coreean Kim în Singapore, în cadrul summitului din luna iunie", se arată în comunicat.
Departamentul de Stat nu a oferit un motiv pentru anularea întâlnirii de joi.
Potrivit agenţiei Yonhap, un oficial din cadrul Ministerului sud-coreean de Externe a declarat că anularea întâlnirii este "regretabilă".
"Consider că trebuie să privim acest lucru ca pe o parte din procesul de denuclearizare completă şi de stabilire a păcii", a declarat oficialul, care a vorbit în condiţii de anonimitate.
În cadrul întâlnirii, Mike Pompeo şi Kim Yong Chol ar fi trebuit să discute despre planificarea unui al doilea summit între preşedintele american Donald Trump şi liderul suprem nord-coreean Kim Jong-un.