30 iulie 2018

O grupare teroristă afliliată al-Qaida a revendicat un atac produs în Mali în timpul alegerilor

Bianca Pavaluca

O reţea teroristă afiliată al-Qaida a revendicat un atac multiplu din regiunea Kidal din nordul statului Mali, produs în timpul alegerilor prezidenţiale de duminică în apropierea unui centru de votare, conform unui comunicat emis de SITE Intelligence Group, relatează Reuters.

Militanţii au comis zece atacuri în oraşul Aguelhok din regiunea Kidal. Unul dintre acestea a produs o explozie la aproximativ 100 de metri de un centru de votare, ceea ce a cauzat întreruperea temporară a votului.

Gruparea Jama’a Nusrat ul-Islam wa al-Muslimin (JNIM), afiliată al-Qaida, a revendicat şi un atac comis asupra militarilor Franţei şi ai ONU produs înaintea alegerilor electorale.

„Acest bombardament în Mali este un mesaj clar de la noi pentru Franţa şi pionii lor din ţară, că războiul dintre noi nu se va opri. Toată lumea ştie că cel care va câştiga alegerile este un pion al Franţei”, au transmis militanţii grupării.

Rezultatul alegerilor nu a fost momentan comunicat. Preşedintele actual, Ibrahim Boubacar Keita, candidează pentru un nou mandat. Principalul lui rival, Soumaila Cisse, a promis în timpul campaniei că va readuce pacea pe teritoriul ţării.

Deşi la nivel naţional nu au existat incidente în timpul alegerilor, lipsa securităţii din unele zone a făcut imposibilă votarea. Dintre cele 23.000 de centre de votare, 644 nu au putut funcţiona.

Securitatea a fost sporită pe teritoriul ţării pentru buna desfăşurare a alegerilor, în special în nord şi în centru, unde operează militanţii islamişti. Conform viziunii lor, democraţia este contrară islamismului.