Nu doar România cumpără avioane second-hand
Florin JipaÎn ultimul an, mai multe ţări s-au orientat către avioane de vânătoare aflate în uz, arată Reuters.

Pe lângă România, care a anunţat că va achiziţiona 32 de aparate din Norvegia, pentru o jumătate de miliard de euro, sunt şi alte state care văd o soluţie rapidă şi ieftină în achiziţia de aeronave second-hand.
De exemplu, Malaysia vrea să cumpere 33 de aeronave F-18 Hornet din Kuwait.
Croaţia, care are în dotare, ca şi România, aeronave MiG-21, a anunţat că achiziţionează 12 avioane franceze realizate de Dassault, Rafale F3-R.
În lipsa unor aeronave noi F-35 sau chiar F-16, Turcia ar putea achiziţiona F-16 la mâna a doua din Danemarca, mai anunţă Reuters. După ce li s-a refuzat accesul la F-35, deoarece au achiziţionat sisteme de rachete ruseşti S-400, Turcia şi-a anunţat intenţia de a cumpăra 40 de aeronave F-16 Block 70, din Statele Unite, împreună cu 80 de chituri pentru modernizarea avioanelor F-16 Block 30 aflate în dotare. O respingere a acestei cereri din partea SUA ar putea forţa Turcia să se orienteze către aeronave aflate în uz. Cu toate acestea, Danemarca nu va putea vinde aeronavele F-16 către Turcia fără aprobarea SUA, mai arată sursa citată.
Tot anul trecut, Grecia a comandat 18 aeronave Rafale din Franţa, dintre care 12 sunt la mâna a doua, într-un contract de 2,5 miliarde de euro, pe fondul tensiunilor cu Turcia din Mediterana de est. Grecia, de asemenea, ar avea în plan să achiziţioneze şi aeronave Rafale aflate în uz în Emiratele Arabe Unite.
Şi Canada a cumpărat, în 2020, şapte aeronave F-18 din Australia pentru a-şi completa flota de CF-18, precizează Reuters.
După cum se observă, principalele atuuri pentru cumpărarea de aeronave la mâna a doua sunt preţurile mai mici şi urgenţa achiziţiei.
Aeronavele second-hand sunt mai ieftine, dar vin cu o durată de viaţă mai scurtă şi costuri mai mari de întreţinere
Sunt şi ţări care au refuzat oferte pentru aeronave second-hand. De exemplu, în 2018, Rusia a oferit Indiei 21 de aeronave MiG-29 la un preţ foarte mic, dar a fost refuzată. Oficialii indieni au comparat, atunci, achiziţia de aeronave vechi cu o imprimantă, care ar putea fi ieftină, dar cartuşele cu cerneală sunt foarte scumpe.
Sunt câteva dezavantaje majore în achiziţia de tehnică second hand. În primul rând, viaţa de operare a acestor aeronave este mult mai mică. De exemplu, o aeronavă F-16 nouă poate fi folosită şi 40 de ani, pe când una la mâna a doua are timpul de operare mult redus. Aeronavele cumpărate de România vor putea fi folosite doar 20 de ani, pentru a face tranziţia la cele de generaţia a cincea, F-35, a precizat Ministerul Apărării Naţionale. Şi costurile de operare ar putea fi mai mari, ţinând cont de uzura unor piese.
De exemplu, prima escadrilă românească de F-16, formată din 17 aparate, a ajuns să coste un miliard de euro, jumătate cât una nouă, şi va putea fi folosită doar 20 de ani, jumătate din viaţa unui aparat nou.
Un alt dezavantaj este faptul că pachetele pentru aeronavele second-hand vin fără offset, iar industria naţională este puţin implicată, cel mult la unele modernizări şi reparaţii.
Totodată, o aeronavă la mâna a doua nu are ultimele softuri, senzori şi sisteme de luptă, iar achiziţia acestora ar putea genera costuri destul de mari.
