Noul "Jihad" aerian. Ameninţarea teroristă cu aparate de zbor fără pilot.

Utilizarea dronelor într-un atentat asupra unui obiectiv al infrastructurii critice sau asupra unei ţinte ”soft” este o preocupare din ce în ce mai mare pentru instituţiile de impunere a legii, deoarece disponibilitatea dronelor devine tot mai răspândită la nivel global. În condiţiile în care preţurile acestor aparate scad, iar caracteristicile tehnice sunt tot mai sofisticate, este de aşteptat să asistăm la evoluţie rapidă a acestei ameninţări.

Drone, UAV-uri, UAS-uri? Care termen este corect?

Industria aparatelor de zbor fără pilot, comandate de la distanţă sau cu pilot automat, a crescut atât de rapid în ultimii ani încât termenii care îi caracterizează au ”scăpat de sub control”. "Dronă'' este termenul cel mai folosit. ”Sinonimele” utilizate sunt "UAV" (Unmanned Aerial Vehicle) şi "UAS'' (Unmanned Aerial System). Cu toate acestea, cele trei cuvinte nu sunt sinonime.

Un UAV este definit ca un vehicul aerian fără pilot şi se referă doar la aeronava/aparatul în sine. UAS-urile includ aparatul de zbor, unităţile de comandă, sistemul de comunicaţii şi elementele de infrastructură (platforme de transport şi lansare etc.). În sfârşit, dronele sunt aparatele de zbor comandate de la distanţă şi care sunt disponibile publicului larg.

În ultimii ani, progresele rapide ale tehnologiei aparatelor fără pilot au ridicat specialiştilor din domeniul militar şi al altor instituţii de securitate întrebări privind utilizarea acestor aparate de zbor într-un mod neconvenţional asupra unor obiective ce ar putea fi ţinta unor atentate.

Acest articol descrie unele dintre efectele probabile pe care le vor avea dronele asupra terorismului, prin analizarea capacităţilor de utilizare a acestora, a atracţiei grupărilor teroriste faţă de această tehnologie şi privind impactul psihologic ce se poate obţine printr-un atac cu aparate de zbor fără pilot.

***

Premise

Atât Al-Qaida, cât şi Statul Islamic din Irak şi Levant (ISIL), îşi manifestă interesul pentru executarea unui atac major pe teritoriul sau asupra unor obiective aparţinând statelor occidentale.  Ambele organizaţii fac referire la atacuri aeriene. În timp ce Al-Qaida face referire la un atac similar celui din 11 Septembrie 2001, în care un avion de linie a fost folosit ca o armă, ISIL face propaganda la atacuri executate cu drone la care va fi ataşată o încărcătură explozivă.

În ultimii şase ani, dronele au fost implicate în cel puţin 10 incidente ce au avut sau ar fi putut avea urmări semnificative. Din analiza acestor incidente se pot trage câteva concluzii:

a) obiectivele asupra cărora s-a acţionat au fost diverse, de la înalţi oficiali politici sau militari şi evenimente sportive de amploare, până la aeronave comerciale aflate în procesul de decolare / aterizare sau chiar în zbor;

b) operatorii au fost fie membri ai organizaţiilor teroriste, fie persoane care au rămas şi în prezent necunoscute;

c) o parte din incidente au fost realizate cu intenţie, iar o altă parte fără intenţia de a cauza vreun prejudiciu uman sau material;

d) în timp ce o parte din aparatele utilizate au avut origine comercială, altele au fost aparate comerciale ”Îmbunătăţite”, iar altele au fost aparate ”improvizate” sau mai bine zis, manufacturate de terţe persoane.

Există informaţii conform cărora mai multe organizaţii teroriste au utilizat drone sau UAV, unele dintre acestea chiar cu destinaţie strict militară. Printre aceste organizaţii putem enumera: Hezbollah, rebelii Houthi şi Jund al-Aqsa. Hamas susţine că a dezvoltat trei platforme UAV, două care pot transporta încărcături de luptă şi unul pentru supraveghere. Cu toate acestea nu există informaţii credibile care să certifice utilizarea acestora de către Hamas. Printre alţi actori nestatali care au folosit drone pentru misiuni de supraveghere pot fi enumerate Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) şi cartelurile din Mexic. Al-Qaeda din Peninsula Arabă (AQPA), Partidul Islamist din Turkestan şi Jaysh al-Fath din Siria au folosit drone pentru a filma atacurile pe care le-au desfăşurat luptătorii lor, în scopul producerii de filme de propagandă.

Legislaţia din majoritatea statelor este în permanenţă în urma dezvoltării tehnologice a aparatelor de zbor fără pilot. În aceiaşi termeni putem vorbi şi despre măsurile de contracarare, care încearcă să ţină pasul cu dezvoltarea tehnologiilor utilizate pentru construcţia aparatelor de zbor fără pilot.

Capabilităţi ale aparatelor de zbor fără pilot

Un atentat dejucat din 2011, care viza clădirea Capitolului american şi Pentagonul, oferă o primă imagine a capabilităţilor acestor maşinării. Atentatorul plănuia să utilizeze o replică miniaturală a avionului de luptă F-4 Phantom, care putea fi achiziţionată împreună cu un sistem GPS de navigaţie şi era capabilă să transporte o sarcină de maxim 5 kg. În prezent, sunt disponibile şi drone comerciale capabile să transporte sarcini de aproximativ 15 kg (în condiţiile în care o grenadă de mână are 550 grame). Dispozitivul de lansare al ”bombei” a fost achiziţionat (încă se mai poate şi astăzi, contra sumei de 19.99 dolari!!) de către atentatorul din 2011 de pe site-ul amazon.com.

Dintre toate modele de drone, cele în ”stil” elicopter (quadcopter) merită o atenţie deosebită datorită manevrabilităţii lor ridicate. Combinând această manevrabilitate cu tehnologia GPS care poate ”aduce” quadcopterul până la un metru de ţintă şi cu dispozitivele de căutare cu raze laser care identifică instantaneu coordonatele precise ale ţintei, o dronă de acest fel ar putea ateriza aproape oriunde. În 2013, de exemplu, un grup activist a reuşit să aterizeze un quadcopter (https://www.dailymotion.com/video/x2npv4l) în faţa cancelarului german Angela Merkel, în timp ce aceasta se adresa unei mulţimi în Dresda. Deşi forţele de poliţie au identificat operatorul quadcopterului, acestea au fost complet neajutorate în încercarea de a împiedica drona să aterizeze în faţa podiumului unde se afla premierul german. În ciuda unei sarcini mici de transport, quadcopterii disponibili comercial pot transporta suficient exploziv pentru a răni grav sau chiar a ucide o persoană. Incidentul din Dresda demonstrează în mod clar capacitatea dronelor de a depăşi măsurile tradiţionale de securitate.

Pasionaţii aparatelor de zbor fără pilot modifică aparatele comercializate, îmbunătăţindu-le performanţele. Unul din aceşti pasionaţi a reuşit să modifice o dronă şi, ulterior să o înalţe la înălţimea de 33.000 de picioare (aproximativ 10.000 metri), cu toate că în majoritatea ţărilor operarea acestor aparate se poate face până la înălţimi de 400 picioare (aproximativ 100 metri) pentru a nu afecta culoarele de zbor ale aeronavelor comerciale.

Din această perspectivă, se poate afirma că presupusele limitări tehnologice ale organizaţiilor teroriste devin din ce în ce mai irelevante, iar armele care erau cândva monopolul militarilor devin accesibile oricui.

Atractivitatea dronelor / UAV pentru organizaţiile teroriste

Până în prezent, au fost prezentate capabilităţile tehnice ale dronelor. În continuare vor fi prezentate câteva din aspectele care fac şi mai "atractiv" această tehnologie ca mijloc de executare a unui atentat.

Identificarea şi lovirea ţintelor, realizată prin echipamente GPS, este un motiv pentru care organizaţiile teroriste sau ”lone operators” doresc aceste aparate de zbor fără pilot, la fel ca şi orice armată. Aceste mijloace aeriene dotate cu sisteme GPS permit atacatorului să lovească cu precizie ţinta dorită şi să evite pierderile colaterale. ”Succesul luptei împotriva unei organizaţii teroriste nu se realizează nici prin câştigarea de teren, nici prin eliminarea tuturor membrilor organizaţiei, ci prin câştigarea încrederii populaţiei locale şi, implicit, diminuarea sprijinului acordat de aceasta organizaţiei teroriste”[1]. Tocmai din acest punct de vedere, chiar şi organizaţiile teroriste se feresc, desigur nu întotdeauna, de producerea de pierderi colaterale/nedorite în rândul ţintelor vizate.

Un alt motiv pentru care organizaţiile teroriste sau ”lone operators” sunt atrase de aceste aparate de zbor fără pilot este reprezentat de uşurinţa achiziţionării şi transportului acestora în comparaţie cu armele convenţionale. Dacă un ”lone operator” poate depăşi obstacolul creării unui exploziv fiabil, atunci un atac terorist poate fi efectuat aproape oriunde.

Utilizarea dronelor în atentate permite ca atacurile să se desfăşoare anonim şi fără pierderi de resurse umane în rândul organizaţiilor teroriste. Un exemplu concludent în acest sens este incidentul din decembrie 2018 de pe aeroportul Gatwick. Nici până în prezent poliţia britanică nu a putut identifica autorii. Prin urmare, un astfel de atac sporeşte probabilitatea ca operatorul să supravieţuiască nu numai atacului, ci şi să evite capturarea sa. Acest aspect reduce povara recrutării pentru organizaţiile teroriste, permite atacatorilor să-şi perfecţioneze tacticile prin participarea la mai multe atacuri şi face apel la cei care preferă să practice violenţa ca pe o alegere a stilului de viaţă, nu ca o datorie de sacrificiu. O dronă ar putea fi lansată dintr-o locaţie cu ajutorul unui temporizator şi apoi ghidată automat către ţintă cu echipamente GPS, mult timp după ce făptaşii au părăsit zona. În aceste condiţii, este posibil ca un atacator să aibă timp suficient pentru a părăsi ţara în care are loc atentatul şi pentru a viziona rezultatele atacului la televizor.

La fel ca şi în cazul procesului de recrutare, dezvoltarea Internetului oferă enorme posibilităţi de documentare cu privire la modelele de drone comercializate, capabilităţile tehnice ale acestora, modul de ”pilotare” şi, nu în ultimul rând, cerinţele tehnice şi operaţionale necesare executării unui atentat. În cazul recrutării, Internetul a inversat procesul. Decât să aştepte să fie contactat de o organizaţie teroristă şi recrutat, potenţialul terorist se poate oferi ca voluntar, motivat fiind de paginile web destinate propagandei şi recrutării. Urmând aceeaşi cale, un tânăr adolescent care este familiarizat cu Internetul, poate învăţa să piloteze sau să programeze o dronă şi, sub influenţa propagandei teroriste, să execute un atac.

Un alt motiv identificat ar fi lipsa unor reglementări legislative eficace şi unitare. În prezent, dronele cu aripi fixe pot fi modificate de amatori pentru a transporta încărcături mai mari, dar acest tip de drone nu este la fel de manevrabil ca şi cele cu aripi rotative – quadcoptere. Dronele cu aripi rotative disponibile publicului sunt încă relativ mici, au capacitate redusă de transport şi ar necesita upgrade-uri semnificative pentru a-şi spori capacitatea de ridicare, depăşind cu mult abilităţile tehnice ale entuziaştilor din domeniu. Cu toate acestea, Statul Islamic din Irak şi Levant a realizat câteva atacuri cu quadcoptere (http://https://www.alaraby.co.uk/english/indepth/2018/2/23/How-the-Islamic-State-group-revolutionised-warfare) cu ajutorul cărora a lansat bombe improvizate.

Un ultim motiv identificat ar fi impactul psihologic al unui atac realizat cu drone.

În concluzie, se poate afirma că organizaţiile teroriste şi/sau ”lone operators” (individual sau uniţi în grupuri) auto-radicalizaţi, care posedă un aparat de zbor fără pilot sau cu pilot automat, au capacitatea de a executa atentate asupra unor ţinte ”soft” sau din cadrul infrastructurii critice, de a evita capturarea şi de a-şi continua activitatea catalizată de propaganda teroristă sau de ”răsunetul” mediatic al acţiunii lor.

Potenţiale moduri de acţiune

Specialiştii Interpol afirmă că utilizarea dronelor de către organizaţiile teroriste ar putea avea ca scop supravegherea unor obiective, diseminarea de materiale chimice, biologice, radiologice, nucleare şi explozive.

Până în prezent, acestea au fost folosite de organizaţiile teroriste doar în zone de conflict. Dar dacă dronele ar fi utilizate în afara zonelor de conflict? Dacă ar fi utilizate în zone publice, cu ocazia unor evenimente de amploare ce atrag numeroşi participanţi (concerte / spectacole în aer liber, întreceri sportive, mall-uri, porturi etc.)? Cine ar putea să facă diferenţa între o dronă a poliţiei, una a organizatorului evenimentului care doreşte să filmeze din aer (şi care are o cameră video ataşată) sau o dronă operată de un terorist care are ataşată o grenadă?

Dronele pot fi utilizate la executarea de atacuri teroriste RBC (radiologice, biologice sau chimice).

Efectele unor astfel de atacuri sunt proporţionale cu: modul de utilizare a dronelor , individual sau in roiuri, sarcina utila specifică dronei/lor sau dimensiunile de gabarit ale masei transportate.

În cazul atacurilor radiologice este necesară utilizarea de explozivi pentru realizarea dispersiei ceea ce diminuează masa materialului nuclear transportată la ţintă. Efectele sunt dependente de următorii factori: tipul materialului nuclear (radioizotopilor), radioactivitatea acestuia şi condiţiile meteorologice. Efectele medicale cele mai grave se produc în cazul ingerării pe cale respiratorie sau digestivă a substanţei radioactive sau a contactului direct cu pielea. La acestea se adaugă contaminarea suprafeţelor care determină blocarea/izolarea unor zone până la efectuarea decontaminării.

În cazul atacurilor biologice efectele sunt dependente de: perioada de incubaţie a agenţilor biologici, virulenţa şi condiţiile meteo. Materialul biologic poate fi diseminat prin explozie sau prin pulverizare (metodă mai discretă). În cazul pulverizării, luând în calcul perioada de incubaţie (de la câteva zile la câteva săptămâni) şi contactul social între subiecţii contaminării şi alte persoane, efectele se vor manifesta pe scară largă mai târziu decât atacul propriu-zis.

În cazul atacurilor chimice efectele sunt dependente de cantitatea de agent chimic, tipul agentului chimic (neurotoxic, vezicant, sufocant etc.), starea de agregare, toxicitatea acestuia, volatilitatea / persistenţa şi condiţiile meteo. Dispersarea se poate realiza prin explozie sau pulverizare. Contaminarea suprafeţelor se realizează numai în cazul agenţilor chimici semi-persistenţi şi persistenţi (de la câteva ore până la câteva zile sau săptămâni, funcţie de condiţiile meteo).

În domeniul aviaţiei civile, dronele sunt, cel puţin, la fel de periculoase ca şi pasările. Dacă au şi o încărcătură explozivă, pericolul devine şi mai mare. Totul depinde de mărimea dronei şi de zona de impact cu aeronava comercială. Absorbirea de către unul din motoare a unei drone sau a unui roi de nano-drone (https://www.youtube.com/watch?v=YQIMGV5vtd4"nano-drone) pe timpul decolării ar cauza oprirea motorului respectiv şi ar pune într-o situaţie periculoasă aeronava, chiar şi în condiţiile în care aceasta este echipată cu patru motoare. Dacă se produce coliziunea în altă zonă a avionului, se pot produce altfel de daune. Spre exemplu o coliziune în zona botului aeronavei ar putea deteriora echipamentele radar şi unele dintre echipamentele de navigaţie şi comunicaţii. Ciocnirea cu unul din ampenaje (orizontal sau vertical, dacă drona este confecţionată dintr-un material suficient de dur – aluminiu) poate deteriora comanda, ceea ce ar face avionul dificil de pilotat.

Dronele pot fi letale şi pe timpul efectuării operaţiunilor de aterizare. Cazul unui avion comercial care venea la aterizare pe aeroportul din Heathrow şi care a trecut la doar 3 metri de o dronă este deja cunoscut. Analiza incidentului a scos în evidenţă faptul că drona a fost îndreptată direct spre avion şi numai providenţa a făcut ca avionul să aterizeze în siguranţă.

Aparatele de zbor fără pilot ar putea fi utilizate pentru asasinarea unor oficiali guvernamentali / militari de vârf, pe timpul unor evenimente sau chiar în propriile locuinţe.

Un alt exemplu de utilizare al dronelor de către organizaţiile teroriste ar fi ”atacurile demonstrative”, care nu îşi propun producerea de victime sau pagube materiale, ci pierderea încrederii populaţiei în forţele de ordine şi câştigarea de adepţi şi sponsori. Incursiunea realizată de Hezbollah, cu un UAV, în spaţiul aerian israelian, pe o adâncime de aproximativ 60 de km, a fost în mod clar o victorie psihologică pentru Hezbollah, chiar dacă în cele din urmă UAV-ul a fost doborât de forţele armate israeliene. În acest tip de atacuri ar putea fi inclus şi cel al unui grup de activişti de mediu care au  reuşit să pătrundă cu un astfel de aparat în spaţiul aerian al unui sit nuclear.

Nu în ultimul rând, dronele ar putea fi folosite pentru distragerea atenţiei de la un alt atac terorist major. Pilotarea uneia sau mai multor drone în apropierea sau chiar într-o zonă restricţionată ar putea distrage atenţia forţelor de impunere a legii de la protejarea altor obiective. Metode similare de acţiune au fost utilizate, în Irak, de Statul Islamic din Irak şi Levant (SIIL). Prin utilizarea unei drone, SIIL a distras atenţia (http://(https://www.alaraby.co.uk/english/indepth/2018/2/23/How-the-Islamic-State-group-revolutionised-warfare) forţelor de securitate irakiene, şi a executat un atac sinucigaş cu maşină asupra acestora.  Probabil că este o chestiune de timp ca această tactică să fie copiată şi într-un atac din afara unei zone de conflict.

Dacă incidentul de pe aeroportul Gatwick a fost doar o testare a modului de reacţie şi a procedurilor utilizate de forţele de impunere a legii britanice pentru a identifica obiectivele ce pot fi atacate pe timpul unei astfel de manevre de inducere în eroare?

În loc de concluzii

După descrierea capabilităţilor tehnice ale dronelor/UAV, a modurilor în care ar putea fi utilizate pentru executarea unor atacuri teroriste, rămâne o întrebare: ce se întâmplă dacă va avea loc un atac într-un stat occidental înainte ca guvernele să formuleze cadrul legislativ, iar forţele de impunere a legii să implementeze modificările necesare prevenirii şi combaterii acestei ameninţări?

La nivel politic, parlamentele şi guvernele trebuie să adopte legi pentru a reglementa utilizarea dronelor / UAV. În acelaşi timp, trebuie să se asigure că forţele de impunere a legii şi forţele armate sunt împuternicite, dotate şi pregătite pentru a proteja populaţia şi proprietatea în faţa acestei ameninţări, atât pe teritoriul naţional, cât şi în teatrele de operaţii. Având în vedere rapiditatea producerii unui atac aerian cu drone, forţele de impunere a legii sau forţele armate trebuie să fie autorizate din timp să implementeze contramăsuri active imediat ce ameninţarea necesită acest lucru.

Până în prezent s-au sugerat sau au fost implementate diverse măsuri ca apărare împotriva atacurilor cu dronă, cum ar fi instalarea unor puncte de observare în apropierea zonelor/obiectivelor de interes, bruiajul electromagnetic, o apărare perimetrală mai profundă a aeroporturilor, bariere fizice dispuse pe clădiri, utilizarea lunetiştilor sau, mai recent, transmiterea (cu utilizarea unei puşti) unui semnal electromagnetic către dronă, care să determine aterizarea sau întoarcerea la destinaţie a acesteia.

Sunt suficiente?

Oare vom fi martorii unui ”jihad” aerian de tip nou în acest an?