Noua ordine internaţională a lumii

Toţi analiştii politici ai lumii sunt unanim de acord cu faptul că ordinea internaţională liberală a lumii, instaurată după cel de-Al Doilea Război Mondial, nu mai satisface cerinţele tuturor statelor. SUA au dominat din punct de vedere politic, economic şi militar globul pământesc şi au susţinut ordinea internaţională liberală, pentru a păstra o stare neconflictuală a lumii, atât pe plan intern cât şi internaţional.

Plin de succes într-o perioadă de 70 de ani, acum acest concept nu numai că îşi arată limitele dar, devine, destul de rapid, o frână în calea dezvoltării individuale a statelor. Aceasta nu înseamnă că democraţia dispare,ci ea rămâne fundamentul dezvoltării interne a statelor.

Relaţiile internaţionale însă se dezvoltă pe alte coordonate, cele ale competitivităţii individuale în dauna competitivităţii de grup. Încercările realizării competitivităţii de grup au forţat unele state dezvoltate să aştepte ca statele mai puţin competitive să se apropie de cele competitive, destul de rar cu succes, pierzând nu numai viteză dar şi fonduri. De asemenea, soluţiile economice impuse de liderii grupărilor (alianţe, coaliţii, acorduri sau uniuni economice) nu au fost întotdeauna şi în totalitate, conform intereselor naţionale ale statelor mai puţin competitive.

Primele manifestări declarate, ale noii ordini economice bazate pe interese naţionale s-au putut vedea la Conferinţa de Securitate de la Munchen când sintagma „globalism” care includea, în esenţă, interesul colectiv, a fost rar enunţată. În locul ei a reapărut termenul „multilateralism“ pe baza căruia se dezvoltă interesul naţional, uneori chiar în dauna interesului colectiv. Cel mai bun exemplu în acest sens îl reprezintă SUA, unde aplicarea doctrinei „America First” reprezintă, în primul rând, atingerea obiectivelor interesului naţional.

La prima vedere s-ar părea că această noua ordine internaţională este doar pentru statele mari şi puternice din punct de vedere economic şi militar. Realitatea nu este însă aşa, pentru că şi statele mici pot să-şi urmărească cu prioritate interesele naţionale, cu condiţia să-şi identifice realist atuurile şi să le folosească în favoarea lor. Urmărirea interesului naţional nu înseamnă nici regres şi nici naţionalism extremist, ci înseamnă acea atitudine demnă, în care un stat cere să i se recunoască valorile. Există pericolul ca urmărind interesele naţionale să se ajungă la atitudini populiste, chiar naţionalist extremiste, ale guvernelor ce vor încerca să se alinieze noii ordini internaţionale. Acest aspect trebuie conştientizat şi guvernele trebuie să ia măsuri care să păstreze un echilibru.

Pentru a înţelege sensul noii ordini internaţionale este nevoie, mai întâi, să fie înţeles sensul cuvintelor. „Ordine “ înseamnă, conform unui studiu al RAND Corporation, „un model stabil şi structurat de relaţii între state care implică o combinaţie de părţi, variind de la norme emergente între state, până la instituţii de reglementare la nivel internaţional, organizaţiile sau regimurile politice“. Instituţiile internaţionale ce intră în discuţie pentru relaţiile dintre state sunt ONU, Fondul Monetar Internaţional (IMF), Banca Mondială (World Bank) şi Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO). Acestea au rolul de a asigura forumuri de dialog colectiv şi acţiune pentru probleme cheie, cum ar fi stabilitatea financiară, seturi de tratate multilaterale, acorduri, şi convenţii, de la comerţ la drepturile omului. Noua ordine internaţională întruchipează principiul mai larg al multilateralismului, care a caracterizat mult timp viziunea SUA asupra politicii mondiale. Ea este subordonată intereselor între state şi oferă mecanisme pentru „acţiunea comună". Aceasta nu însemnă, în niciun caz, a obliga statele să acţioneze în afara interesului naţional. 

Reforma sistemului de relaţii internaţionale este cerută de realităţile lumii actuale şi mai ales de schimbările survenite în ierarhizarea lumii din punct de vedere economic şi militar. La începutul aplicării sistemului liberal de relaţii internaţionale, la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, lumea era evident unipolară, apoi a devenit bipolară. De la destrămarea Uniunii Sovietice şi până acum 8-10 ani lumea a redevenit unipolară. Acum lumea este multipolară din punct de vederea economic şi financiar. Din punct de vedere militar şi de securitate lumea este încă unipolară dar, probabil, nu pentru mult timp. Creşterea eficienţei noilor moduri de ducere a luptei vor duce, curând, la o nouă abordare a războiului ce va crea asimetrii eficiente pentru agresori.

Regulile stabilite in cadrul unor acorduri, tratate sau convenţii internaţionale devin, în noua ordine internaţională, tranzitorii. Statele membre nu vor mai fi obligate să respecte ad-litteram regulile acestora. Statele pot intra sau ieşi din aceste aranjamente sau pot ignora anumite paragrafe atunci când interesele naţionale le sunt afectate. Flexibilitatea comportamentului statelor nu le exclude în mod obligatoriu, atunci când acestea îşi urmăresc, deschis şi tranşant, interesul naţional. Acesta este modul în care noua administraţie Trump, şi nu numai, încearcă să abordeze şi să reformeze noua ordine internaţională. 

Pentru a nu provoca un colaps al întregii lumi, tranziţia către noul sistem internaţional, ar trebui să se facă cu mare, mare prudenţă. Există, în prezent, trei mari abordări ale acestei mega-tranziţii. Primul curent este cel al SUA, aparent cel mai activ stat în acest proces. Combativitatea lui Donald Trump a dus deja la retragerea SUA din actuala ordine internaţională liberală. Liderii chinezi propun o noua ordine economică a lumii care să graviteze în jurul Beijing-ului. Justin Trudeau şi Emmanuel Macron au cerut Occidentului să-şi dubleze eforturile pentru a menţine ordinea internaţională liberală.     

Statele care clamează o nouă ordine economică internaţionala sunt, în primul rând: SUA, China şi Rusia, fiecare cu argumente diferite. La aceste trei puternice state pot fi adăugate şi state mai mici ca Ungaria, Turcia, Polonia şi altele.

Preşedinţii George Washington şi Thomas Jefferson au susţinut principiul potrivit căruia SUA nu trebuie să facă parte din alianţe sau coaliţii permanente, întrucât acestea, prin regulile pe care le impun, s-ar putea să afecteze interesele naţionale ale ţării. Aplicând acest principiu, Donald Trump a semnat ieşirea SUA din acordul privind schimbările climatice pentru că aceasta ar fi însemnat mari cheltuieli pentru aplicarea de tehnologii nepoluante, pentru producătorii americani. De asemenea, SUA nu au semnat tratatul de parteneriat transpacific, semnat de 11 state printre care şi Marea Britanie şi nici tratatul transatlantic de liber schimb. Motivul nesemnării acestor tratate a fost, conform declaraţiilor lui Trump, balanţa negativă de comerţ pe care SUA o aveau cu unele state din parteneriatele şi acordurile menţionate, deci afectarea interesului naţional. În acelaşi timp se pot aminti deciziile administraţiei Trump de creştere a taxelor vamale la unele produse, cum ar fi produsele de otel şi aluminiu din Uniunea Europeană, ca şi o largă gamă de produse importate din China. Dându-şi seama de efectele izolaţioniste pe care le pot avea aceste masuri, Trump a propus, prin preşedintele Comisiei Europene, eliminarea reciprocă a taxelor pe celelalte produse, lăsând deschisă poarta negocierilor. Deocamdată Uniunea Europeană nu a dat încă un răspuns oficial acestei propuneri. Macron a declarat că nu agreează propunerea lui Trump. Nu putem şti, deocamdată, dacă aceasta este o tehnică de negociere sau devine un răspuns oficial european.  

China a ajuns la un prag de dezvoltare şi de putere economică ce ar putea egala în următorii 5-10 ani SUA. Ca argument poate sta faptul că, în perioada 2017-2019, PIB-ul mondial actual de 75 de trilioane de dolari va creste cu 6,5 trilioane, creştere ce va fi realizată în proporţie de 35,5 % de către China, 17,9 % SUA, 8.5% India, 7,9% Zona Euro, 2,5 % Indonezia, 2% Coreea de Sud, 1,8 % Australia, 1,7 % Canada, 1,6 % Marea Britanie, 1,5 % Japonia, 1,2 % Brazilia, Turcia 1,2 %, Mexic 1,2 %, Iran 1,2 % şi Rusia 1%. Realizările şi proiectele economice ale Chinei o poziţionează, ca ţară, pe locul 2 în ierarhia globală din punct de vedere economic.

Rusia, ajunsă la un nivel economic echivalent cu al Spaniei, nu poate să accepte actuala ordine internaţională şi îşi manifestă tranşant preocupările pentru găsirea căilor pentru realizarea unei noi ordini internaţionale. Ca argument al afirmaţiei, se poate aminti conferinţa grupului Valdai, din octombrie 2017, referitoare la modul de realizare a unei noi ordini economice realizate prin război. Este cea mai proastă variantă de transfer, deşi în acea conferinţă s-a vorbit de o distrugere constructivă, adică, război economic, financiar sau militar, urmat de construcţia unui nou sistem de relaţii bazat pe principii noi.                    

Noua ordine internaţională va duce şi la o nouă formă de manifestare dar şi de gestionare a conflictelor. Acestea vor avea forme care, în prezent, au fost doar testate, ele combinând forma cinetică cu forma acinetică de acţiune a părţilor antagoniste. Conform afirmaţiilor generalului Valeri Gherasimov, şeful statului major al armatei ruse, viitorul război se va duce prin media şi în spaţiu. Ambele câmpuri de luptă, dacă mai pot fi numite aşa, vor fi dominate de realizările inteligenţei artificiale.

În categoria mijloacelor cinetice de luptă vor intra armele ce pot lansa lovituri cu mare precizie. Mijloacele aeriene, subacvatice şi terestre robotizate vor înlocui treptat expunerea umană. Se va urmări anihilarea mijloacelor cinetice prin aplicarea realizărilor inteligenţei artificiale, în folosirea sistemelor spaţiale de luptă împotriva mijloacelor de comunicaţii, recunoaştere şi navigaţie.

În ceea ce priveşte mijloacele acinetice, media oferă un vehicul ieftin şi eficient de acţiune nu numai asupra moralului adversarilor, dar şi în acţiunile cibernetice îndreptate împotriva sistemelor economice, a infrastructurii critice sau a sistemelor bancare.

Toate aceste acţiuni nu mai sunt de domeniul viitorului, ci al prezentului. Competiţia militară între state face ca prin utilizarea unor noi mijloace de acţiune şi contraacţiune asimetrice să estompeze, într-o oarecare măsură, diferenţele de potenţial rezultate din cifrele economice între statele care se ameninţă.

Când au fost desfiinţate barierele ideologice dintre state, lumea a devenit mai complicată, gestionarea ei a fost tot mai complexă, suspiciunile între state au crescut, trecând 8-10 ani până când s-a putut atinge un echilibru. Acum, ordinea internaţională a lumii va fi din nou schimbată. Va creşte din nou competiţia dintre state, fiecare stat îşi va urmări interesul naţional în dauna foştilor sau actualilor parteneri. Vom vedea state care pot colabora pe un anumit domeniu şi pot fi în competiţie pe un alt domeniu.

În noua ordine internaţională devin esenţiale relaţiile bilaterale în dauna celor multinaţionale. Va trebui ca, bilateral, să fie identificate cele două interese naţionale şi să se negocieze punctele comune. Dintr-un puzzle de relaţii bilaterale se vor putea atinge interesele naţionale ale statului capabil de o asemenea construcţie. Statele care vor înţelege şi vor accepta noile tendinţe cât mai curând se vor putea poziţiona de la început pe poziţii avantajoase.