26 septembrie 2019

Norvegia anunţă că nu va exclude Huawei din reţeaua 5G

Laura Albu

Norvegia nu intenţionează să blocheze Huawei Technologies din China în construirea reţelei de telecomunicaţii 5G a ţării, a declarat ministrul Nikolai Astrup, potrivit Reuters.

Sursă foto: Mediafax

Decizia ar putea pune Norvegia în contradicţie cu SUA, aliata din NATO, care a cerut aliaţilor să nu folosească echipemante Huawei pentru construcţia reţelei 5G.

"Aceasta nu este o opţiune discutabilă", a declarat ministrul cabinetului, Nikolai Astrup, într-un interviu. „Avem un dialog bun cu companiile în materie de securitate, de altfel este responsabilitatea companiilor să-şi aleagă furnizorii. Nu avem nicio interdicţie împotriva furnizorilor din Norvegia ”, a mai spus acesta.

Statele Unite au lansat o recomandare ţărilor aliate să nu folosească echipamente Huawei la realizarea noilor reţele 5G pe fondul temerilor că firma chineză este implicată în acţiuni de spionaj.