Nord Stream 2: testul de rezistenţă al relaţiei dintre SUA şi Germania

Din primele zile de mandat ca preşedinte al SUA, Joe Biden a semnat o serie de ordine executive importante pentru politica externă a SUA, dintre care se pot sublinia: acordul pentru schimbările climatice, o lege în domeniul campaniei împotriva pandemiei cu COVID-19 sau o lege care prevedea restricţii împotriva imigraţiei. Toate anulează decizii impuse de Donald Trump şi, de aceea, au valoare de simbol, pentru a semnala o nouă direcţie în politica externă americană. Ele vor fi urmate de un lung şir de demersuri în sensul onorării promisiunii făcute la Conferinţa Internaţională de Securitate din 2018 de la Munchen, când Biden afirma că adevărata Americă nu este America lui Trump.

Nord Stream 2 nu ar fi luat naştere fără succesul Nord Stream 1. Nici acesta nu ar fi luat naştere fără Gerhard Schroeder. De la început, Nord Stream a fost conceput ca un proiect strategic, de către ambele state, dar din motive diferite şi totuşi complementare.

Interesele Rusiei

Rusia urmăreşte ca Germania şi alte state europene să fie dependente de gazele ce provin din Rusia şi să folosească apoi această dependenţă în scopuri politice; Nord Stream 2 este prezentat de Rusia drept un proiect care va duce la dublarea cantităţilor de gaze extrase din zăcămintele ruse cu destinaţia UE.

Creşterea cantităţilor de gaze naturale vândute de Rusia pe piaţa europeană ar aduce nu numai profit comercial, ci şi profit politic. În viziunea Moscovei, statele dependente de energia livrată din Rusia sunt mai dispuse să accepte influenţa politică a Rusiei, care şi-ar asigura sprijinul acestor state în decizii ce privesc interesele ruseşti.

Rusia concepe operaţionalizarea Nord Stream 2 în conjuncţie cu renunţarea la livrarea de gaze prin conductele ce traversează Ucraina, privând aceasta ţară de sumele pe care le-ar fi primit din taxele de tranzit. Aceasta poate fi considerată ca o formă a războiului hibrid pe care Rusia îl duce împotriva Ucrainei.

În 2019, Rusia a fost sursa a 44,7% din importurile de gaze naturale ale celor 27 de ţări membre UE, în creştere cu aproape cinci puncte procentuale faţă de media obişnuită a anilor de dinainte. Deocamdată, Nord Stream 2 va dubla capacitatea Nord Stream 1, dar Rusia este departe de a dubla cantităţile de gaze naturale vândute europenilor, pentru că planurile Gazprom prevăd scoaterea din funcţiune a mii de km de conducte din actuala infrastructură, în principal prin reducerea tranzitului de gaze prin Ucraina.

Interesele Germaniei

Germania urmăreşte şi justifică menţinerea Rusiei în stare de angajare economică şi comercială, considerând că astfel Moscova va fi mai cooperantă şi benevolentă în afacerile europene şi internaţionale. Dacă vreţi, facem o paralelă cu acordul franco-german pentru comunitatea cărbunelui şi oţelului (ca modalitate de control reciproc asupra producţiei de armament). Germania propune Rusiei o formulă similară celei care a pus bazele Comunităţii Europene, de data aceasta având în centru gazele naturale şi piaţa energiei.

În condiţiile în care renunţă la energia nucleară şi la cea bazată pe cărbune, Germania are nevoie să îşi asigure necesarul de gaze pentru economia proprie.

Pe de altă parte, Germania intră în sfera concurenţei pentru distribuirea de gaze naturale pe piaţa energetică a UE. La nivelul acesteia, hub-ul de gaze naturale din Greifswald va completa hub-ul austriac din Baumgarten (Viena) şi alte hub-uri existente sau care se conturează. Toate aceste centre vor fi concurente, iar condiţia de dependenţă faţă de oricare dintre ele nu se va putea îndeplini. Germania va face profit dacă va beneficia de un acces preferenţial la sursele de gaze naturale prin intermediul Gazprom.

În egală măsură, Germania a investit deja într-o infrastructură nouă, înalt tehnologizată. În prelungirea Nord Stream şi a terminalului din Greifswald, pe teritoriul german de la nord la sud, s-au dezvoltat industrii şi reţele de transport, distribuţie şi furnizare de energie. Economia locală a luat avânt în jurul promisiunii de a beneficia de viitoare livrări de gaze naturale.

Interesele SUA

America vrea ca implicarea Rusiei în securitatea energetică europeană să fie minimă, pentru că, din punct de vedere politic, Rusia ar avea un avantaj mai mare în competiţia cu SUA dacă ar livra mai multă energie în Europa. Ca şi Moscova, Washingtonul înţelege că statele europene ar putea avea mai puţină libertate de acţiune, mai ales în ceea ce priveşte consolidarea relaţiei transatlantice, dacă ar depinde de aprovizionarea din Rusia.

Pe de altă parte, este cunoscut noul interes global al SUA, de a vinde pe piaţa mondială gaze lichefiate provenite din gazele de şist, aşa cum se întâmplă acum cu importurile Poloniei din SUA.

Nu în ultimul rând, Washingtonul nu acceptă să plătească din banii contribuabilului american pentru asigurarea securităţii Germaniei, împotriva celui cu care aceasta derulează afaceri ajungând să depindă energetic şi politic chiar de Rusia.

Alte interese

Nord Stream 2 este un proiect industrial complex, a cărui finanţare nu a putut fi asigurată exclusiv de compania deţinătoare a pachetului majoritar de acţiuni, Nord Stream 2 AG, înfiinţată de Gazprom în Elveţia.

Fiecare dintre companiile şi băncile asociate în schema de finanţare a proiectului urmăreşte un profit, iar decizia de a băga bani nu s-a putut lua doar pentru că Gazprom le-a invitat să se asocieze. Au fost decizii în Consilii de Administraţie, s-a trecut prin cabinete de audit, bănci, prin comisii de evaluare a activelor. Asemenea proiecte şi informaţiile care circulă pe seama lor au implicaţii pe cotaţiile bursiere ale fiecărei companii. Decizia le-a aparţinut, suveran, pe baza calculelor de profitabilitate, nu pe alte considerente. Costul capitalului cu care se finanţează proiectul trebuie să fi fost mult sub profitul aşteptat. Sigur au făcut calcule, ca să vadă dacă îşi recuperează investiţia şi dacă vor obţine profit mai mare decât în alte proiecte unde ar fi putut pune aceiaşi bani.

Ultimii 80 de km

Pentru a bloca acest uriaş proiect, Congresul SUA, printr-o serie de sancţiuni consecutive impuse tuturor firmelor participante la proiect, caută să facă imposibilă finalizarea acestuia. În luna decembrie 2019, a introdus sancţiuni în baza Secţiunii 232 din actul Combaterea Adversarilor Americii prin Sancţiuni (Countering American Adversaries Trough Sanctions – CAATSA) şi în baza Actului pentru Protejarea Securităţii Energetice a Europei (Protecting Europe’s Energy Security Act – PEESA).

Pe 15 iulie 2020, Departamentul de Stat a extins sancţiunile la persoane fizice, ca şi la companiile-suport care participă la realizarea Nord Stream 2 şi a altor proiecte energetice ruse, începute înainte de 2 august 2017, pe teritoriul Europei. Acţionarilor şi persoanelor care asigură logistica în construirea gazoductului li s-au anulat vizele de intrare în SUA.

Ca gest de benevolenţă, sancţiunile nu s-au aplicat entităţilor care au renunţat la implicarea în proiect în decurs de 30 de zile de la aprobarea sancţiunilor. Sancţiunile nu se aplică pentru activităţile care se referă la siguranţa şi securitatea persoanelor şi a utilajelor.

Comisia Europeană, ca urmare a acestui act, a răspuns ferm: Uniunea Europeană nu recunoaşte extrateritorialitatea aplicării sancţiunilor impuse pentru proiectul Nord Stream 2, considerând că acesta este în afara legislaţiei internaţionale. În consecinţă, Comisia Europeană declară că nu va impune niciun fel de sancţiuni firmelor sau persoanelor participante la proiect, acestea rămânând doar în relaţia cu SUA.

Inclusiv în lumina cazului Alexei Navalnîi, Parlamentul European a votat însă ca UE să-şi revizuiască orice cooperare cu Rusia în diferite proiecte, precum Nord Stream 2. Pe data de 21 ianuarie 2021, cu 581 de voturi pentru, 50 împotrivă şi 44 de abţineri, europarlamentarii au exprimat o voce care semnifică, practic, un apel pentru oprirea lucrărilor. Rezoluţia Parlamentului European nu are obligativitate nici asupra Comisiei şi nici asupra statelor Uniunii. Votul este mai degrabă popular decât politic.

Un rol deosebit l-au avut reprezentanţii germani, ţara lor fiind direct şi în cea mai mare măsură interesată de finalizarea Nord Stream 2. Recunoscând reglementările şi restricţiile europene impuse proiectului, Germania s-a angajat că va garanta şi va verifica aplicarea acestora.

Sancţiunile impuse construcţiei Nord Stream 2 au dus la întreruperea lucrărilor din ultima fază, în decembrie 2020. În ciuda manevrelor întreprinse de consorţiu, proiectul nu a progresat semnificativ în perioada decembrie 2020 şi începutul anului 2021.

În cursul anului 2020, majoritatea analiştilor germani a invocat otrăvirea lui Aleksei Navalnîi ca pe un motiv credibil  pentru ca Germania să renunţe la Nord Stream 2 sau să întrerupă relaţiile economice cu Rusia, în acest domeniu.

Datorită opoziţiei doamnei Angela Merkel, acest lucru nu s-a întâmplat. Cancelarul german a declarat că cele două probleme trebuie separate una de alta sau, cu alte cuvinte, acţiunile pentru obţinerea de avantaje economice ar trebui separate de principii. Deşi a avut un discurs solid împotriva practicilor Rusiei de a asasina pe opozanţii preşedintelui Putin, Merkel nu a făcut nici o referire la Nord Stream 2. Politicienii germani sunt, într-o proporţie covârşitoare, pentru finalizarea proiectului. Partidul cel mai virulent în susţinerea întreruperii proiectului este Partidul Verde, care susţine că a continua proiectul înseamnă a diviza Europa. Nu este departe de adevăr!

Preluarea Administraţiei de la Casa Albă de către Joseph Biden va schimba, probabil, complet relaţiile dintre SUA şi Uniunea Europeană. Statele din Estul Europei trăiesc cu speranţa că se va ajunge la o soluţie negociată în folosul ambelor continente.

În vederea găsirii unei variante legale care să permită evitarea sancţiunilor, Rusia şi Germania încearcă transformarea proiectului într-o fundaţie, care nu poate fi supusă sancţiunilor. Această soluţie va genera multe discuţii privind legalitatea şi condiţiile necesare pentru integrarea în noua formulă.

Pentru a-şi păstra statutul de mare putere, Rusia va trebui să facă progrese şi în domeniul economic. Obţinerea monopolului în domeniul furnizării de energie este cheia acestui obiectiv, dar sunt şi alte măsuri pe care Moscova le examinează spre a-şi atinge scopul. Nici măcar Nord Stream 1 şi Nord Stream 2, laolaltă, nu pot să ducă la crearea acelei dependenţe mult-visate. Rusia ar trebui să anticipeze şi să stimuleze o creştere constantă a consumului de gaze naturale în spaţiul european. Greu de realizat, în condiţiile în care presiunea pe scăderea consumului de hidrocarburi va creşte tot mai mult în UE.

Rusia ar mai trebui, concomitent, să scoată din funcţiune alte gazoducte (cele din Ucraina, în primul rând) şi să menţină relaţii foarte bune cu Turcia, pentru că Turkish Stream este conceput cu aceeaşi finalitate strategică. Mutarea gazoductelor ruse destinate Europei din peisajul terestru în cel maritim este o schimbare fundamentală şi va necesita mari investiţii pentru mentenanţa şi securitatea lor.

Ţinând cont de faptul că securitatea Europei depinde direct de securitatea sa energetică, se pune întrebarea dacă realizarea Nord Stream 2 va agrava condiţiile în care europenii vor putea să îşi asigure necesarul de energie fără să cedeze din puterea şi prestigiul la care aspiră. Europa poate să îşi asigure necesarul de gaze naturale din alte surse, inclusiv de peste Atlantic. Este adevărat, la un preţ mai mare, dar alternative există.

În cazul Nord Stream (1 şi 2), ceea ce ne preocupă este faptul că Rusia ar putea sa dea şah Germaniei (şi Europei) dacă va folosi gazoductul drept by-pass. Ţări care se bazează pe vechile rute de transport se vor simţi sacrificate, pentru că investiţiile în inter-conectări noi şi în diversificarea accesului la alte surse necesită timp şi capital. Cu mici excepţii, ţările vizate nu au nici timpul, nici capitalul necesar pentru o astfel de reorientare.

Este un moment de a revedea şi felul în care SUA pot să se aplece din nou asupra securităţii pe continentul european. Planurile americane în Europa pentru 2021-2024 ar putea să aducă accelerări semnificative în operaţionalizarea proiectelor de interconectare a infrastructurii de energie din ansamblul Iniţiativei celor 3 Mări.