Nord Stream 2 – Subiect de gâlceavă

Proiectul Nord Stream 2 asigură dublarea cantităţii de gaze pe care Rusia o livrează prin Germania către Europa. Proiectul este finanţat în cea mai mare parte de Rusia care urmăreşte scopuri geopolitice, folosind Germania pentru a-şi atinge obiectivele de dezbinare a Europei şi de decuplare a SUA de Europa.

Proiectul Nord Stream 2 presupune realizarea unei a doua conducte submarine, care să lege oraşul Viborg (Rusia) de Greiswald (Germania), în vederea dublării cantităţii de gaz livrată către Europa.

Construcţia şi mentenanţa conductei, în lungime de 1200 km., vor fi finanţate de un consorţiu de companii în care contribuţia cea mai mare o are Gazprom – Rusia, susţinută de Uniper şi Wintershall - Germania, OMV - Austria, Engie - Franţa şi Royal Dutch Shell, societate britanico-olandeză. Considerată iniţial ca o afacere ruso-germană, prin participarea celor mai mari companii de energie din Europa, aceasta a fost transformată într-o afacere europeană, în aşa fel încât criticile să nu mai fie adresate doar Germaniei ci întregii Uniuni Europene. Gazele ce vor alimenta conducta sunt destinate Germaniei şi, eventual, unor state nordice. După finalizarea construcţiei primilor 30 km, statele care se opun au devenit tot mai vocale subliniind faptul că acest proiect nu are nici un fel de argumentare economică ci numai geostrategică.

Diplomaţiei twitteriene anti-Nord Stream 2, a lui Donald Trump, i s-a adăugat, pe data 11 decembrie 2018, Rezoluţia Camerei Reprezentanţilor (majoritar democrată) privind proiectul ruso-german.

În prima parte a rezoluţiei sunt subliniate o serie de aspecte referitoare la modul în care este percepută această construcţie de către Congresul SUA. Este menţionat faptul că Rusia controlează, în prezent, 40% din necesarul de gaze al statelor europene printre care şi 11 state al căror necesar de gaze, anual, este de 75%. Prin punerea în funcţiune a noii conducte, Rusia îşi va creşte capabilităţile de control a pieţei de energie a Europei. De aceea, SUA va urmări tocmai diversificarea resurselor de energie, recomandând folosirea conductelor din sudul şi centrul Europei. De altfel, şi Donald Tusk, preşedinte al Consiliului Europei, recomandă această diversificare, tocmai pentru a reduce dependenţa de energia din Rusia.

Rezoluţia Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA menţionează şi faptul că traseele care trec prin Ucraina pot asigura 55 de miliarde de metri cubi şi au capacitatea de a furniza o cantitate de gaz echivalentă cu cea planificată a fi transferată prin Nord Stream 2.

Noul proiect urmăreşte, în primul rând, scopurile politice ale Kremlinului de a nu depinde de traseele care traversează Ucraina, deşi această ţară a fost un hub stabil şi sigur pentru asigurarea necesarului european de gaze ruseşti. În viitor, Ucraina va fi privată de sume importante pe care, acum, le obţine din taxele de tranzit. Este, în acelaşi timp, adevărat că au fost semnalate preluări ilegale de gaz prin înţeparea conductelor. Ucraina a întârziat, de multe ori, plata către Rusia a gazelor primite conform contractelor.

Aceeaşi Rezoluţie a Congresului SUA, subliniază faptul că interesul geopolitic al Rusiei nu este de a creşte securitatea energetică a Europei ci mai degrabă de a ridica obstacole între statele europene, afectând securitatea naţională a statelor din centrul şi estul continentului. Având in vedere faptul că acestea sunt partenere strategice ale SUA, situaţia acestora are impact şi asupra securităţii naţionale a SUA. De aceea, cu o rezoluţie bipartizană, Congresul SUA îşi exprimă opoziţia faţă de construcţia conductei Nord Stream 2 întrucât aceasta reprezintă un pas înapoi în ceea ce priveşte securitatea energetică europeană şi interesele SUA. Din aceste motive, solicită guvernelor europene să renunţe la proiectul Nord Stream 2.

Rezoluţia cere preşedintelui SUA “să folosească toate mijloacele disponibile pentru a sprijini securitatea energetică a Europei prin politici de reducere a încrederii în Rusia şi să sprijine introducerea de sancţiuni cu privire la Nord Stream 2”. Ca răspuns la cele solicitate de Congresul SUA, la începutul anului 2019, preşedintele Trump a anunţat că ia în considerare impunerea de sancţiuni companiilor europene participante la proiect, în cazul în care acest lucrările nu vor fi sistate.

Opoziţia faţă de Nord Stream 2 se manifestă şi pe malul european al Atlanticului. Pe data de 12 decembrie 2018, Parlamentul European a votat o rezoluţie prin care cere anularea proiectului întrucât acesta “reprezintă o ameninţare pentru securitatea energetică a Europei“.

Comisia Europeană a propus emiterea unei legi care să impună punctul de vedere al UE de respingere a proiectului. Această lege urma să fie introdusă de Consiliul Uniunii Europene, însă lobby-ul statelor care au companii ce sunt incluse în proiect a blocat procesul. Printre statele UE care se opun construirii conductei se pot menţiona Polonia, mai vocală, şi alte state est – europene, mai puţin vocale. Pot fi adăugate: Danemarca, dar şi statele care sunt parcurse de conductele din sudul şi centrul Europei.

Există oponenţi ai proiectului chiar şi în rândul unor înalţi politicieni germani, cum ar fi Manfred Weber, liderul grupului PPE din Parlamentul European şi Norbert Rotgen, preşedintele comitetului pentru afaceri externe din Parlamentul german. Aceştia au trimis scrisori cancelarului Angela Merkel cerându-i să stopeze proiectul.

Chiar şi unii experţi ruşi în energie, sunt împotriva realizării Nord Stream 2. În luna mai 2018, Sberbank, cea mai mare bancă rusă a publicat un articol critic referitor la aproape toate conductele companiei Gazprom, funcţionale sau în fază de proiect. Din acest studiu rezultă că toate aceste conducte sunt neviabile din punct de vedere economic, întrucât nu urmăresc profitul, ci sunt construite, din motive geopolitice, pe banii statului rus. Ca urmare a acestui articol, autorul lui, Alexander Fak, un eminent cercetător în domeniul energiei, a fost concediat de la banca respectivă pe motiv de “neprofesionalism“. În luna august 2018, Mihail Krutikin, analist la compania de consultanţă Rus Energy, spunea într-un interviu la Vocea Americii, secţia rusă, că Nord Stream 2 este “un proiect absolut inutil întrucât conductele existente pot transporta dublul cantităţii de gaze pe care Rusia le exportă în Europa”.

După părerea sa, rolul acestui proiect este acela de a pedepsi Ucraina şi de a nu-i lăsa niciun fel de mijloc economic de negociere politică cu Rusia. Comentatorul politic Iulia Latinina, care a trebuit să părăsească Rusia din cauza analizelor sale independente, a subliniat că proiectul este de natură geopolitică şi urmăreşte ca Germania să devină un hub european de gaze ieftine din Rusia.

Este evident faptul că noul proiect este o manifestare a războiului hibrid dus de Rusia împotriva Ucrainei. Nu întâmplător primele tronsoane ale conductei au fost instalate chiar în perioada de tensiune politică generată de conflictul din strâmtoarea Kerci.
Rusia, Germania şi Austria sunt cele mai fervente susţinătoare ale proiectului Nord Stream 2. O serie de politicieni germani nu consideră că această investiţie ar constitui o ameninţare pentru securitatea energetică a Germaniei şi resping idea că ar ţine această ţară captivă Rusiei, nu numai din punct de vedere energetic dar şi, implicit, politic. Mai mult decât atât, susţinătorii proiectului consideră că prin acest proiect comun, Germania ar fi cea care ar putea influenţa politic, în sens pozitiv, Rusia şi nicidecum invers. 

Manuela Schwesig, membru al Partidului Social Democrat din Germania, guvernator al Pomeraniei, susţinând proiectul, spune că ar trebui ca, acum, Germania să pună în cadrul UE problema reducerii sancţiunilor aplicate Rusiei, exact ceea ce şi-ar fi dorit ruşii să audă.

Bineînţeles că în corul susţinătorilor Nord Stream 2 este inclus şi fostul cancelar german Gerhard Schroeder, în prezent preşedinte al bordului de administraţie al gigantului energetic rus Rosneft, şi care susţine că proiectul este o dovadă a schimbării comportamentului Rusiei faţă de Vestul Europei.

Susţinătorii proiectului afirmă că SUA este împotriva proiectului, în scopul dezvoltării propriul interes în vânzarea de gazele lichefiate în Europa. Acest lucru este imposibil, pentru că niciodată cantitatea de gaze lichefiate pe care ar putea să o transporte SUA, cu nave specializate, nu ar acoperi cantitatea de gaze pe care ar putea-o transporta conductele Gazprom din Rusia.
Prin vocea Sandrei Oudkirk, adjunct al secretarului de stat pentru diplomaţie energetică, SUA îşi exprimă îngrijorarea pentru aspectele legate de crearea, prin instalarea conductelor submarine, a condiţiilor de spionaj prin mijloace tehnice, asupra statelor democratice din nordul Europei. Aceste mijloace ar putea fi incluse în categoria MASINT (Measurement and Signature Intelligence) prin montarea de senzori imersaţi, specializaţi pe traseul conductelor. În felul acesta, se pot obţine informaţii detaliate despre navele de suprafaţă sau submarine care se deplasează în Marea Baltică. De asemenea, pot fi culese informaţii şi cu mijloace SIGINT (Signal Intelligence) prin montarea de mijloace de ascultare, goniometrare şi interceptare pentru zona Mării Baltice ca şi pentru statele riverane.

Dintr-o succintă analiză a implicaţiilor instalării şi punerii în funcţiune a conductei Nord Stream 2, se poate vedea că importanţa geopolitică a acesteia este uriaşă.

Principalul câştigător al proiectului este Rusia, care îşi vede atinse principalele obiective strategice în relaţia cu Europa, în general, şi cu Germania, în special. Prin cantitatea de energie furnizată şi a preţului redus, Rusia face ca acestea să devină dependente de ea. Orice măsuri s-ar lua împotriva Rusiei, ele vor fi sub presiunea creată de probabila ameninţare a Rusiei cu sistarea livrării de gaze. Nu trebuie uitat faptul că Rusia a folosit această manevră în anul 2008, înaintea Summitului NATO de la Bucureşti, când, prin reducerea cantităţii de gaze către Germania a făcut-o pe aceasta ca, alături de Franţa, să se opună acordării statutului de Membership Action Plan, Ucrainei şi Georgiei. Acum, în Germania, este adusă în discuţie chiar şi problema ridicării sancţiunilor aplicate de UE Rusiei. Rusia va bloca alternativa SUA de furnizare a gazelor lichefiate în Europa.
Rusia va face un nou pas pe calea dezbinării Uniunii Europene (un obiectiv prioritar) prin faptul că alături de state care susţin proiectul sunt şi state care sunt împotriva lui. Diferenţa de opinie între Parlamentul European şi Comisia Europeană, care sunt împotrivă şi Consiliul European, care îl susţine, este o dovadă că Rusia îşi atinge acest scop strategic.

În aceeaşi logică acţionează Rusia când încearcă să separe estul de vestul Europei prin susţinerea la Bruxelles a ideii de Europă cu două viteze sau prin folosirea „cozilor de topor” ale unor state est europene.

Rusia urmăreşte decuplarea SUA de Europa. Nord Stream 2 se adaugă celorlalte elemente de divergenţă între cele două maluri ale Atlanticului, cum ar fi posibila abrogare a Tratatului pentru rachete cu rază scurtă şi intermediară de acţiune (în întâlnirea dintre reprezentanţii SUA şi Rusiei, de la Geneva din data de 15 ianuarie, nu s-a ajuns la niciun acord), sau cele legate de cheltuielile pentru apărare pentru statele NATO. La aceasta am putea adăuga şi divergenţele SUA – Germania referitoare la balanţa comercială dintre cele două state.

Este evident faptul că Rusia desfăşoară un război hibrid în întreaga Europă pe principiul: nu este neaparat necesar să lupţi împotriva duşmanilor tăi, fă-i să se lupte între ei. Din păcate nu toate statele europene par a fi conştiente de această evidenţă.