Nicuşor Dan bagă România în al treilea format de cooperare pe Ucraina, C8 – the Carpathian Eight. Ţara noastră mai este în Grupul de la Rammstein – ajută cu armament Ucraina – şi Coaliţia de voinţă (celor dispuşi) – sprijină dislocarea de militari în Ucraina după terminarea războiului
Florin JipaPreşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat vineri lansarea „Carpathian 8” (C8), un nou format de cooperare care reuneşte opt state din regiunea Carpaţilor, printre care şi România. Iniţiativa urmăreşte, între altele, dezvoltarea logisticii şi a cooperării economice transfrontaliere, anunţă Mediafax.
Anunţul a fost făcut în timpul primei sesiuni a summitului inaugural Carpathian 8, organizat în regiunea Ivano-Frankivsk din vestul Ucrainei, potrivit agenţiei Ukrinform.
Potrivit lui Zelenski, noul format ar urma să contribuie la extinderea infrastructurii logistice şi a cooperării economice transfrontaliere, precum şi la sprijinirea comunităţilor din regiune.
Noul format reuneşte Ucraina, România, Polonia, Slovacia, Ungaria, Cehia, Austria şi Serbia.
Ţara noastră mai este în Grupul de la Rammstein – ajută cu armament Ucraina – şi Coaliţia de voinţă (celor dispuşi) – sprijină dislocarea de militari în Ucraina după terminarea războiului.
Grupul de Contact pentru Apărarea Ucrainei (Formatul Ramstein) este o coaliţie internaţională formată din peste 50 de ţări. Numele provine de la Baza Aeriană Ramstein din Germania, locul unde a avut loc prima întâlnire în aprilie 2022.
Acest grup este principalul mecanism global prin care aliaţii vestici coordonează şi trimit ajutoare militare masive către Ucraina (sisteme de apărare aeriană, blindate, muniţie, avioane de vânătoare etc).
Coaliţia de voinţă este coordonată de Franţa şi UK şi este formată din 26 de ţări care au fost de acord să trimită trupe sau echipamente în Ucraina postbelică. România a decis să trimită doar 20 de ofiţeri de stat major la Paris sau Londra, în comandamentul de sprijin al operaţiunii.