Nicolas Maduro acuză Statele Unite că intenţionează invadarea Venezuelei
Mihai DraghiciPreşedintele venezuelan, Nicolas Maduro, a declarat miercuri, fără a oferi dovezi, că John Bolton, consilierul prezidenţial american pentru Securitate Naţională, coordonează un plan al Statelor Unite de invadare a Venezuelei.
Relaţiile Venezuelei cu Statele Unite sunt tensionate de mulţi ani. Nicolas Maduro a făcut aceste declaraţii în contextul în care în Venezuela au fost aduse bombardiere nucleare ruse pentru exerciţii aeriene comune.
"Domnul John Bolton a primit încă o dată sarcina de a fi liderul unui complot care vizează amplificarea violenţelor în Venezuela şi lansarea unei intervenţii militare", a declarat Nicolas Maduro, citat de site-ul agenţiei Reuters. Preşedintele Venezuelei susţine că John Bolton, consilierul preşedintelui SUA Donald Trump, coordonează antrenarea unor unităţi de mercenari în baze din Colombia şi din Statele Unite.
Preşedintele Donald Trump a declarat anul trecut că "opţiunea militară" rămâne valabilă în privinţa Venezuelei, alimentând astfel temerile lui Nicolas Maduro că Washingtonul ar vrea înlăturarea Administraţiei socialiste de la Caracas. Statele Unite au negat în mod repetat că ar vrea înlăturarea regimului de la Caracas, care s-a confruntat cu proteste masive din cauza situaţiei economice şi sociale.
Administraţia de la Washington a impus o serie de sancţiuni economice împotriva Venezuelei. John Bolton s-a declarat un adversar al regimurilor autoritariste de stânga din America Latină şi a semnalat intenţia contracarării statelor Venezuela, Cuba şi Nicaragua, pe care le-a numit "troica tiraniei".
Marţi, Statele Unite au condamnat vehement decizia Rusiei de a trimite bombardiere nucleare pentru exerciţii comune în Venezuela, dar Administraţia Vladimir Putin a respins "criticile nediplomatice" şi "inadecvate" ale Washingtonului.
Avioane militare din Venezuela şi Rusia vor efectua manevre comune pentru apărarea naţiunii sud-americane, în contextul în care Administraţia de la Caracas denunţă frecvent planuri de atacuri ale Statelor Unite. Aproximativ 100 de piloţi militari ruşi au sosit luni în Venezuela pentru participarea la manevrele aeriene comune. Două bombardiere supersonice ruse Tupolev TU-160 au aterizat pe Aeroportul Maiquetia, situat în apropiere de Caracas, după ce au parcurs peste 10.000 de kilometri din Rusia spre Venezuela.
Administraţia Donald Trump a condamnat exerciţiile comune ruso-venezuelene. "Administraţia Rusiei a trimis bombardiere în cealaltă parte a lumii, în Venezuela", a reacţionat secretarul de Stat american, Mike Pompeo, prin Twitter. "Popoarele rus şi venezuelan trebuie să perceapă lucrurile exact cum sunt: două guverne corupte risipesc fonduri publice şi reduc la tăcere libertăţile în timp ce popoarele suferă", a adăugat Pompeo.
Kremlinul a respins criticile lui Mike Pompeo, catalogându-le drept "puternic nediplomatice" şi "total inadecvate". "Cât despre ideea că am risipi banii, nu suntem de acord. Chiar este inadecvat ca o naţiune care cu jumătate din bugetul apărării ar putea hrăni întreaga Africă să facă astfel de comentarii", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.