28 octombrie 2020

NEVER-ENDING STORY

Bogdan Nicolae

Dintre toate aspectele controversate ale campaniei pentru alegerea următorului preşedinte al SUA, două îmi atrag în mod special atenţia prin caracterul lor repetabil şi sensibil. Primul este acela că serviciile de informaţii şi de securitate din SUA sunt supuse din nou unor încercări ale factorilor de decizie şi, în general, ale politicienilor de la Washington, de a le implica – indiferent de urmări – în lupta pentru putere. Al doilea este însuşi faptul că există o reacţie a comunităţii informative americane, în cuprinderea ei cea mai largă.

Sursă foto: Profimedia

Repetiţie, cu tot cu prevenţie

Oricâte lecţii învăţate s-ar prelucra în spaţiul public şi în interiorul comunităţii informative, voinţa acesteia din urmă de a sta la distanţă sigură faţă de bătăliile politice este periodic înfrântă de o combinaţie între oportunişti din servicii şi înşişi politicienii care plasează mize mari pe senzaţional, pe conspiraţii în care se amestecă vulnerabilităţi şi ameninţări. Din perioada modernă, „Watergate” rămâne, probabil, exemplul cel mai cunoscut lumii întregi. Cu toate afacerile similare, de dinainte ori de după „Watergate”, din SUA ori de aiurea, reprezentarea colectivă a populaţiei şi înţelegerea mai practică a politicienilor conţine, fără îndoială, premisa că implicarea serviciilor de informaţii sau de securitate în alterarea cursului normal al unor procese electorale este un fapt real şi permanent. Pornind de la această „realitate”, impulsul unora dintre politicienii mai abili este de a prelua controlul acestor implicări, în timp ce alţii – care nu reuşesc să înţeleagă şi nici să controleze domeniul – se plasează în postura de victime.

Trump se găseşte într-o asemenea postură. A făcut-o în campania din 2016, dar o face şi acum. Direct şi prin senatori republicani, a pus presiune pe şeful FBI James Comey în 2016 pentru a investiga demersurile contracandidatei Hillary Clinton care ar fi vrut să demonstreze presupuse conexiuni improprii ale lui Trump cu Rusia. Presiunile republicanilor au mers în direcţia obţinerii de documente şi afirmaţii de la Comey, care să servească unui scop strict politic. Când s-a conformat la presiuni politice, echivalând cu divulgarea neautorizată a unor elemente din investigaţiile FBI, James Comey a plătit cu funcţia.

În 2020, direct şi prin intermediul susţinătorilor, aleşi sau numiţi de el personal, Trump cere din nou comunităţii naţionale de informaţii a SUA să demonstreze asocierea lui Joe Biden cu puteri străine. Aceeaşi reţetă. De data aceasta, însă, reacţiile altor oficiali din domeniu sunt reţinute. Lecţie învăţată: după divulgare, urmează demitere.

FBI, Secret Service, CIA, NSA...toţi au în curs propriile investigaţii şi verificări, dar preferă să ignore solicitările primite în scrisori de la congresmeni republicani despre elemente privind aşa-zisa conexiune a lui Joe Biden, prin intermediul fiului său Hunter, cu interese străine. Este posibil ca toţi să aştepte mai întâi rezultatul alegerilor şi să se poziţioneze altfel după 3 noiembrie 2020, însă mult mai probabil este că toţi vor să respecte legea şi regulile meseriei. Şi, dacă nu pot spune ceva oficial, aleg să comunice prin foşti înalţi responsabili ai comunităţii de informaţii. Ceea ce reţin de aici este vocea celor care apără principiul consensului bipartit în materie de securitate naţională sau, cu alte cuvinte, reamintirea faptului că serviciile de informaţii nu ar trebui să fie folosite de către politicieni ca instrumente  în lupta cu oponenţii, atât în competiţii electorale, cât şi în afara acestora.

 

O poveste fără de sfârşit

Nu ştiu ce credinţă stă în spatele forţării cu orice preţ a implicării serviciilor de informaţii şi de securitate în clivajul politic. Dacă există o finalitate realmente şi exclusiv partizană, consider că poate fi vorba doar despre un motiv întemeiat pe o accepţiune greşită a controlului pe care factorul politic îl poate exercita asupra serviciilor şi structurilor din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Atragerea comunităţii informative în lupta politică este sensibilă pentru că expunerea acestor organizaţii la presiuni politice le vulnerabilizează. Când cadrele active sau în rezervă iau atitudine publică faţă de această chestiune înseamnă că deja s-a ajuns prea departe cu abuzurile. Înseamnă că puterea se exercită în exces, dincolo de orice bune practici de control şi echilibru, doar pentru reglarea unor conturi între formaţiuni sau lideri politici aflaţi temporar pe poziţii adverse. Vulnerabilizările, în forma lor cea mai directă, apar în conduita şefilor acestor organizaţii faţă de solicitările abuzive ale factorului politic şi în condiţionarea avansării în carieră pentru eşaloanele de comandă pe linie profesională. Indirect, ceilalţi angajaţi şi candidaţii care ar dori să devină servanţi ai intereselor naţionale sunt descurajaţi să respecte regulile specifice domeniului şi capătă sentimente de dezamăgire care, în cele din urmă, pot conduce la inadaptare la locul de muncă, în cel mai bun caz, sau la acte de trădare în folosul unor puteri străine, în cel mai rău caz.

Periodic, peste tot în lume, entităţi sau persoane din domeniul informaţiilor şi securităţii sunt aduse în prim-planul dezbaterii publice pentru a deconta imperfecţiuni ale unui proces de schimbare a conducerii politice. Atât timp cât mintea umană va zămisli gânduri, cel puţin unul dintre acestea va hrăni constant imaginaţia alegătorilor şi a politicienilor despre puterea extraordinară a unor structuri de a înclina balanţa oricărei competiţii electorale. Este o poveste fără de sfârşit.