Neutralitatea militară a Serbiei – o realitate în consolidare?

De ce a optat Belgradul pentru neutralitatea militară?

Documentul iniţial care a marcat opţiunea R.Serbia pentru neutralitate militară a fost, de fapt, o ”rezoluţie” privind prezervarea suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a ordinii constituţionale a R.Serbia, adoptată de Parlamentul R.Serbia la 26.12.2007.

Din analiza documentului menţionat rezultă că principalele motive ale Serbiei pentru a rămâne neutră din punct de vedere militar sunt două, iar acestea sunt interdependente. Mai multe state occidentale se opuneau continuării discuţiilor dintre R.Serbia şi Kosovo pentru identificarea unei soluţii de compromis privind statutul Kosovo şi susţineau independenţa Kosovo, în timp ce NATO era văzut ca blocul militar care ar urma să fie garantul suprem al securităţii în Kosovo.

Rezoluţia a fost adoptată în condiţiile în care R.Serbia a respins ”Planul Ahtisaari” şi, odată cu acesta, o independenţă supervizată a Kosovo şi o prezenţă internaţională (condusă de NATO) care să garanteze soluţionarea prin dialog a disputelor.

Astfel, rezoluţia proclama ”neutralitatea militară a R.Serbia faţă de alianţele militare existente, până la eventuala organizare a unui referendum, la care să se adopte o decizie finală în această problemă”.

Ulterior, toate guvernele la putere la Belgrad au considerat hotărârea din decembrie 2007 drept definitorie pentru politica externă şi de securitate sârbă. Pe acest fond, guvernanţii de la Belgrad au subliniat permanent că vor colabora atât cu Estul, cât şi cu Vestul, dar fără nicio intenţie de a adera la vreun bloc militar.

Pe acest fond, oficiali ai NATO şi din state membre ale NATO au  subliniat în mai multe rânduri că respectă decizia Serbiei privind neutralitatea militară, dar şi faptul că aceasta nu este un impediment pentru colaborare, Serbia colaborând cu Alianţa Nord-Atlantică în baza documentelor agreate în comun, ultimul fiind Planul individual de acţiune pentru parteneriat / IPAP, din noiembrie 2019 (IPAP 2019-2021).

”Neutralitate militară” în anul 2020 – un concept, mai multe direcţii de acţiune

Pentru ”implementarea” şi afirmarea opţiunii de neutralitate militară, Belgradul acţionează în mai multe direcţii, cum ar fi:

- crearea unui sistem de relaţii (politice, diplomatice, militare, economice etc.) cu toate statele interesate, pentru a asigura suveranitatea şi respectarea integrităţii teritoriale a Serbiei, dar şi dezvoltarea economico-socială a acesteia şi descurajarea unei agresiuni (militare) externe. Sunt avute în vedere mai ales relaţiile cu statele dezvoltate economic, dar şi cu cele din vecinătate;

- stabilirea şi dezvoltarea de relaţii de colaborare în domeniul apărării cu statele puternice şi avansate în domeniu, dar şi cu alte state, pe baza interesului reciproc. Belgradul are în vedere colaborarea în, practic, toate domeniile spectrului apărării: instruiri şi exerciţii comune, schimb de experienţă pe diverse teme, colaborare economico-militară, colaborare tehnico-militară ş.a.;

- edificarea unui sistem de securitate şi apărare naţional, capabil să descurajeze orice tentativă de agresiune militară şi să respingă un atac militar, prin angajarea cu prioritate a resurselor naţionale (umane, materiale, financiare etc.). Aceasta presupune şi consolidarea şi modernizarea continuă a forţelor armate (armată, jandarmerie, poliţie), atât prin achiziţii interne, cât şi externe;

- edificarea unei industrii naţionale de apărare moderne, care să asigure înzestrarea şi modernizarea tehnică a forţelor armate, dar şi asimilarea de tehnologii noi (în urma proiectelor autohtone de cercetare tehnico-ştiinţifică, dar şi prin transfer de tehnologie din străinătate), care să fie aplicate în producţia naţională nu doar de armament şi echipamente militare, ci şi în domenii civile.

Continuitate şi parteneriate

Cel mai probabil, şi în 2020 Serbia va acţiona în plan diplomatic bilateral şi în principalele organizaţii internaţionale şi regionale pentru prevenirea de noi recunoaşteri ale independenţei Kosovo, ca şi pentru prevenirea accederii acestei entităţi la astfel de organizaţii, cu precădere la Interpol şi UNESCO.

În acest sens, este de aşteptat, în continuare, Serbia să se bucure de sprijinul principalului său aliat în domeniu, Rusia, dar şi de sprijinul altor state, cum ar fi China, Belarus, Brazilia, India, Iran etc.

Pe acest fond, sunt posibile noi suspendări sau chiar revocări ale hotărârilor de recunoaştere a independenţei Kosovo.

Un aspect important al colaborării internaţionale pentru asigurarea securităţii ţării este colaborarea în domeniul apărării, mai ales prin exerciţii comune şi participarea la operaţii internaţionale în sprijinul păcii.

În 2020, Serbia va continua exerciţiile militare atât cu NATO (în cadrul dat de Parteneriatul pentru Pace/PfP), cu armate ale statelor membre ale NATO, dar şi cu Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) şi armatele statelor membre ale OTSC. Armata sârbă va participa la exerciţiul deja tradiţional ”Frăţia Slavă” (cu Rusia şi Belarus), ediţia din acest an urmând să desfăşoare în Belarus. În planul pentru 2020 este inclus exerciţiul comun al piloţilor militari sârbi şi ruşi ”BARS 2020”[1], care ar trebui să se desfăşoare în Serbia.

Probabil, va continua seria de exerciţii executate în Serbia ”Lupul de Platină”, cu comanda EUCOM, cu state membre ale NATO şi partenere, ca şi participarea armatei sârbe la exerciţii organizate de EUCOM în regiune (Bulgaria, Macedonia de Nord).

În 2020, Belgradul va desfăşura un set important de activităţi sub egida Conferinţei Şefilor de State Majore Generale din Balcani, ca şi sub egida Reuniunii Ministeriale în domeniul Apărării în Europa de Sud-Est (SEDM).

Este de aşteptat ca, în 2020, Serbia să continue participarea la misiuni de pace sub egida ONU (UNIFIL, în Liban, UNFICYP, în Cipru, MINUSCA, în Republica Centrafricană, MONUSCO, în Congo, UNOCI, în Coasta de Fildeş, UNTSO, în Orientul Apropiat) şi UE (EUTM Somalia, în Somalia, EUTM RCA, în Republica Centrafricană, EUTM Mali, în Mali, EUNAVFOR Atalanta, în Somalia).

Reforma militară şi testul industriei de apărare

În 2020, este de aşteptat să continue procesele de reorganizare a Armatei Serbiei. De exemplu, va fi transpusă în practică hotărârea de la sfârşitul anului 2019, de reorganizare a Brigăzii Speciale Pančevo, prin desfiinţarea acesteia şi (re)înfiinţarea a două brigăzi de forţe pentru operaţii speciale: Brigada 72 pentru Operaţii Speciale Pančevo şi Brigada 63 Paraşutişti Niš. Va continua, probabil, operaţionalizarea Batalionului blindat de cercetare din Forţele Terestre (F.Ter.) sârbe şi a celorlalte subunităţi a căror înfiinţare a demarat în 2019. Va continua procesul de introducere în înzestrare a unor noi mijloace blindate. Vorbim aici de cel puţin şase transportoare blindate ”Lazar 3” (pentru Batalionul 21 infanterie Raška din Brigada 2 F.Ter. Kraljevo, subordonată Cdm. F.Ter. Niš) şi vehicule blindate ”Miloš” pentru Batalionul 5 Poliţie Militară Belgrad, subordonat Cdm. F.Ter. Niš. Ar putea fi livrat un nou lot de vehicule blindate de cercetare ruseşti BRDM-2MS din F.Rusă. Din cele 30 de astfel de vehicule donate de Moscova Belgradului, în decembrie 2016, au ajuns în Serbia doar 10 vehicule, în vara anului 2019.

Anul 2020 ar putea reprezenta o ”premieră” şi prin livrarea cel puţin a unui lot de tancuri T-72 (modernizate?), din cele 30 donate Belgradului de Moscova, tot în decembrie 2016, dar până în prezent niciun tanc nu a ajuns în Serbia.

În prima parte a anului 2020 este aşteptată livrarea în Serbia a ”unei baterii” de sisteme hibride, de rachete şi artilerie de apărare antiaeriană (AA) ”Panţir-S”, pe care Serbia a plătit-o deja.

În continuare, se vorbeşte despre livrarea ”cu certitudine”, în 2020, a două ”completuri” de sisteme de aeronave fără pilot (UAV) chineze de tipul CH-92A. Este vorba de şase aparate în total. Complementar, experţi sârbi lucrează în China cu specialişti în domeniu pentru transferul de tehnologie de la acest model la UAV-ul de producţie sârbească ”Pegaz”. Câteva UAV-uri pe care le va primi Serbia de la partea chineză vor fi înarmate.

Probabil, în 2020 Forţele Aeriene (F.Aer.) sârbe vor primi patru avioane de vânătoare MiG-29, donate de Belarus în 2019 şi a căror modernizare se realizează în Belarus.

La finalul anului 2020, F.Aer. sârbe ar putea dispune de 14 avioane MiG-29 modernizate, astfel încât ar putea fi considerate ”multirol”: pot executa misiuni de luptă aeriană şi poliţie aeriană, dar vor putea fi folosite şi pentru lovituri asupra unor ţinte aflate la sol.

Cu angajarea semnificativă a industriei naţionale de apărare din Serbia şi a companiei naţionale de producţie şi comerţ cu tehnologie duală, Jugoimport-SDPR J.P., se va avansa în programele de modernizare de sisteme şi mijloace de luptă pentru ambele categorii de forţe ale armatei sârbe. În cazul F.Ter. vorbim despre modernizarea tancului (de producţie iugoslavă) M-84 şi a vehiculului (blindat) de luptă al infanteriei BVP M-80A, dar şi de puşca de asalt modulară M-17 (produsă de compania ”Zastava oružje” din Kragujevac), iar în cazul F.Aer., de modernizarea unor avioane de asalt ”Orao” (IAR-93).

Există mai multe planuri, pentru o ”familie” de arme derivate din M-17: puşca de asalt propriu zisă (cu calibrele 7,62 mm şi 6,5 mm), o carabină (pentru echipaje de pe vehicule blindate) şi o puşcă-mitralieră.

Experţii sârbi dezvoltă două puşti automate cu lunetă. Cea de calibru mai mic va avea calibrul 7,62 mm, iar cea de calibru mai mare va avea calibrul 12,7 mm şi va fi urmaşa cunoscutei arme ”Săgeata Neagră” (M93 ”Crna strela”, produsă de ”Zastava oružje”).

Se aşteaptă evoluţii şi în procesul de testare (asimilare?) a sistemelor AA franceze ”Mistral-3”, acordurile între Belgrad şi Paris în acest sens fiind semnate în vara anului 2019.

La succesul proiectelor de modernizare se aşteaptă, cu siguranţă, să contribuie recenta hotărâre a guvernanţilor de la Belgrad (de la sfârşitul anului 2019) de înfiinţare a grupării ”Industria de Apărare a Serbiei” (OIS). De asemenea, industria sârbă de apărare va continua în 2020 livrările de obuziere autopropulsate pentru Garda Naţională  Ciprului.

În plan intern, Jugoimport-SDPR şi OIS vor încerca să finalizeze o serie de proiecte, între care: lansatorul multiplu de rachete ”Oganj Digital” şi rachete aferente (faţă de varianta veche, dispune de un sistem modern de navigaţie şi de o mai mare automatizare), lansatorul ”Oganj Modular” (poate folosi atât rachetele existente în înzestrare, cu raza de acţiune de până la 40 km, dar şi rachete dirijate de generaţie nouă, destinate nimicirii blindatelor şi ţintelor fortificate).

Concluzii şi câteva premiere

Neutralitatea militară a Serbiei este un concept insuficient definit până în prezent.

În 2019 s-a vorbit despre definirea acestuia în prima parte a acestui an, dar termenul enunţat pentru acest demers (Ziua Naţională a Serbiei, 15 februarie) este deja depăşit, dat fiind că lipseşte timpul necesar pentru o dezbatere publică de calitate pe o temă atât de importantă. În plus, opinia publică nu are cunoştinţă de rezultatele analizelor structurilor abilitate din Serbia privind oportunitatea reintroducerii serviciului militar obligatoriu. Acesta a fost suspendat din 2011 şi a fost înlocuit, parţial, cu serviciul militar voluntar (timp de şase luni).

Principalii piloni ai ”neutralităţii militare sârbe” în 2020 vor fi tot sistemul de relaţii internaţionale (inclusiv în domeniul apărării) şi consolidarea sistemului naţional de apărare, inclusiv prin consolidarea şi dezvoltarea industriei naţionale de apărare. În 2020, Serbia va continua să-şi consolideze industria de apărare şi să-şi modernizeze forţele de securitate, atât cu echipamente produse de către OIS, cât şi cu echipamente de import, din Est şi din Vest.

O premieră va fi executarea, în 2020, a primului exerciţiu comun cu armata chineză (cu o subunitate de forţe pentru operaţii speciale). O altă premieră ar putea fi primul exerciţiu bilateral sârbo-bielorus (”Lovitura Comună 2020”), în septembrie 2020, în Serbia.

Va fi interesant de văzut dacă în 2020 se va executa vreun exerciţiu sârbo-rus de apărare AA, mai ales în perspectiva apropiatei livrări a sistemului ”Panţir” pentru F.Aer. sârbe. Întrebarea este logică, având în vedere secretul şi fabulaţiile care au însoţit exerciţiul precedent (”Scutul Slav 2019”), executat în două faze, în Rusia şi apoi în Serbia, cu angajarea de sisteme de rachete S-400 ”Triumf” şi sisteme hibride ”Panţir S-1”. Experţii au fost intrigaţi atunci că sistemul ”Panţir” a fost folosit (în poligonul ”Pasuljanske livade”) pentru a lovi ţinte terestre, şi nu ţinte aeriene!

Conceptul de neutralitate militară a Serbiei este contestat de o serie de experţi politico-militari, principalul argument al acestora fiind că aceasta nu este consfinţită printr-un document adoptat de ONU. Un al doilea set de argumente împotriva neutralităţii se referă la opţiunea fermă a Serbiei de aderare la UE, care, deşi nu este un ”bloc militar”, are o ”politică de securitate şi apărare comună”, o agenţie de apărare (EDA), un fond de apărare (EDF) şi creează mecanisme şi structuri proprii de apărare şi securitate (grupurile de luptă ale UE, Cooperarea Structurată în domeniul Apărării/PESCO. Mai mult, UE desfăşoară operaţii internaţionale de securitate, inclusiv în afara continentului european.

De cealaltă parte, în apărarea neutralităţii militare sârbe, alţi experţi aduc exemplul şi modelul Iugoslaviei comuniste, care a ”pendulat” între Est şi Vest, beneficiind de o serie de beneficii: sprijin militar, transfer de tehnologie, achiziţii privilegiate de sisteme de armament şi echipamente militare din ambele ”tabere”. Aceasta a permis fostei Iugoslavii să creeze sisteme noi, sub licenţă, combinând tehnologii occidentale cu cele răsăritene.

În multe analize actuale, legate de orientarea politico-strategică a Serbiei, sunt evidenţiate contradicţiile evidente între opţiunea de integrare europeană, reproşurile faţă de politica Occidentului, care a bombardat R.F.Iugoslavia şi a facilitat, iar apoi a recunoscut independenţa ”Kosovo”, dependenţa energetică faţă de Moscova şi creşterea semnificativă a influenţei economice (şi chiar tehnologice) chineze. La nivelul omului de rând, aceste contradicţii şi, în esenţă, neutralitatea, se exprimă simplu: Belgradul ar vrea piaţa, banii şi nivelul de trai al Occidentului, fără a renunţa la ”prietenia tradiţională” cu Moscova. Merită menţionat că principala ”pârghie” a Moscovei în relaţia cu Belgradul este sprijinul rus pentru prevenirea accederii ”Kosovo” la ONU. Desigur, această pârghie politică este completată cu matricea energetică şi tehnico-militară.

Această ”mixtură”, menţionată anterior, se regăseşte şi în domeniul apărării şi în cel tehnico-militar: exerciţii militare cu NATO/UE, OTSC şi China, tehnică şi echipamente militare din NATO/UE, OTSC şi China, participare la conferinţe de securitate organizate de NATO/UE, Moscova şi Beijing, participare la ceremonii militare organizate în Vest (Paris) şi Est (Moscova, Beijing).

În tot acest timp, fără a renunţa la colaborarea cu NATO (sub egida PfP) şi cu armate ale statelor membre ale Alianţei amintite, este improbabil ca actualii oficiali de la Belgrad să renunţe la a defini drept ”agresiune” intervenţia militară a NATO împotriva R.F.Iugoslavia, din perioada martie-iunie 1999.