28 octombrie 2018

Netanyahu este "profund rănit şi şocat" de atacul armat de la sinagoga din Pittsburg

Bianca Pavaluca

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a condamnat dur atacul armat comis la sinagoga din oraşul Pittsburgh din Statele Unite, declarându-se „profund rănit şi şocat” de incidentul în care au fost ucise cel puţin 11 persoane, relatează Euronews.

Sursă foto: Mediafax

„Poporul din Israel suferă alături de familiile victimelor. Suntem alături de comunitatea evreiască din Pittsburgh şi de americanii care se confruntă cu această brutalitate antisemită şi ne rugăm pentru recuperarea rapidă a persoanelor rănite”, a declarat Netanyahu.

Autorităţile locale au transmis că atacatorul a strigat „Toţi evreii trebuie să moară” în momentul în care a intrat în sinagogă, în timpul slujbei de sâmbătă.

De asemenea, şi Papa Francisc şi-a manifestat regretul faţă de incident şi a făcut apel la „încetarea valului de ură”.

„Cu toţii suntem, în realitate, răniţi de acest act inuman de violenţă”, a declarat Papa Francisc.

Secretarul american al Apărării, Jim Mattis, a declarat că atacatorul „este un laş, cea mai tristă versiune existentă a unui bărbat”.

„Dacă vorbim despre persoana responsabilă, acest individ, nici măcar nu îl pot numi bărbat, putem spune doar că este un laş. Doar un laş ar folosi o armă într-o instituţie religioasă, asupra unor oameni fără apărare”, a transmis Mattis.

U.S. Defense Secretary Jim Mattis said on Sunday the gunman who stormed a Pittsburgh synagogue and killed 11 worshippers was a coward and the “poorest excuse for a man you could ever come up with.”

„Este un eveniment dur pentru cartier, pentru membrii sinagogii, pentru toţi cei care credem în libertatea religiei, unul dintre principiile fundamentale pe care a fost fondată ţara noastră”, a adăugat secratarul Apărării.