NATO împlineşte azi 76 de ani de la înfiinţare. Este Alianţa mai puternică sau pe punctul de a fi dezbinată?

NATO este cu siguranţă mai puternică azi, dacă ne gândim la capabilităţile sale de apărare şi la numărul militarilor pe care îi are în prezent. A crescut de la 12 state membre la 32, cele mai recente fiind primite în Alianţă chiar după începutul războiului la scară largă din Ucraina. Este vorba despre Finlanda şi Suedia care, pe fondul ameninţării venite dinspre Rusia, au intrat în NATO în 2023, respectiv 2024 şi au adăugat plusvaloare Alianţei prin poziţia lor strategică şi dotările armatelor lor.

În prezent, NATO are un total de peste 3,5 milioane de militari activi, 4,3 milioane de rezervişti şi încă vreo 876 de mii forţe paramilitare. Dacă stăm să comparăm aceste capabilităţi cu cele ale Rusiei, principala ameninţare la adresa alianţei în acest moment (potrivit documentelor şi rapoartelor NATO) vedem că diferenţele sunt notabile, Moscova având 1,3 milioane de militari activi, 2 milioane de rezervişti şi 250 de mii de forţe paramilitare. Să nu uităm, totuşi, că vorbim despre o ţară aflată în război, Rusia, care implicit a chemat mai mulţi civilii la arme în ultimii trei ani, şi totalul unor state aflate în stare de pace.

Şi în privinţa capabilităţilor vedem aceleaşi diferenţe mari, dacă luăm de exemplu doar numărul aeronavelor – 22 de mii de aeronave aliate versus 4.900 de aeronave ruseşti. La capitolul tancuri şi vehicule de luptă, NATO are 12.000 de tancuri şi 970.000 de vehicule, aproape 4.000 de sisteme de artilerie şi în jur de 2.000 de lansatoare de rachete autopropulsate. Numărul total al navelor aliate ajunge la 1.143, 16 portavioane, 101 distrugătoare şi 128 de fregate. Are şi 67 corvete, 148 de submarine şi 488 de bărci de patrulare. La capitolul arme nucleare, dispune de 5.559 de focoase, pe când Rusia are un număr similar. 

Totdată, trebuie precizat că războiul din Ucraina a împins statele aliate, în special pe cele europene şi, mai ales, pe cele aflate în proximitatea Rusiei, să investească din ce în ce mai mult în apărare, astfel că multe armate se află în proces de modernizare, iar acest lucru va întări şi mai mult Alianţa în viitor. 

Aşadar, am putea spune că NATO este o alianţă puternică, o alianţă capabilă să descurajeze un inamic precum Rusia. 

România s-a alăturat şi ea NATO în 2004 şi, de atunci, a devenit mai rezilientă în faţa unor ameninţări exterioare, prin dislocările de trupe străine pe teritoriul României şi înzestrarea Armatei, conformă cu standardele NATO. Doar în ultimii ani, România a achiziţionat sau semnat contracte pentru avioane F-16 şi F-35, obuziere autopropulsate, tancuri şi, în prezent, se află în discuţii cu privire la achiziţia de corvete. 

Piatra de temelie a NATO este Articolul 5 al Alianţei, care stipulează că „un atac asupra unui stat membru este considerat un atac asupra tuturor”. Deşi nu are calitate obligatorie, acest articol este şi cel care descurajează un posibil conflict între un stat non-NATO şi un stat aliat şi motivul pentru care tot mai multe ţări au intrat în organizaţie. 

În ultimii ani, însă, Alianţa s-a confruntat şi cu tensiuni şi declaraţii care au sugerat posibile fisuri. Ne aducem aminte aici, de exemplu, de declaraţia preşedintelui Emmanuel Macron, care a spus, în urmă cu câţiva ani, că NATO se află în „moarte cerebrală” sau de ameninţările lui Donald Trump, din 2019, când nemulţumit de cât cheltuie statele europene pe apărare (în special Germania) ameninţa că scoate SUA din NATO şi acelaşi lucru îl face şi acum când cere 5% din PIB pentru apărare de la statele membre, un procentaj nerealist cel puţin în viitorul apropiat.

De altfel, fostul consilier pe securitate naţională al acestuia, John Bolton, a declarat pentru MAS, în urmă cu două săptămâni, că Trump, de data aceasta, chiar ar putea să ia o decizie în acest sens, deşi ieri, în prima zi a reuniunii miniştrilor de externe din statele NATO, Marco Rubio, secretarul de stat al SUA, a dat asigurări că Washingtonul rămâne angajat reponsabilităţilor sale aliate. 

Poate Trump să scoată SUA din NATO?

Potrivit Foreign Affairs, la sfârşitul anului 2023, Congresul SUA a adoptat o lege care interzice preşedintelui să facă acest lucru fără acordul Congresului – un proiect de lege care, în mod ironic, a fost cosponsorizat de senatorul de atunci Marco Rubio, care este acum secretarul de stat al lui Trump. Dar dacă administraţia ar decide să ignore legea, este puţin probabil ca Curtea Supremă să facă ceva pentru a o opri. Curtea a amânat istoric chestiunile de afaceri externe către ramura executivă şi ar putea constata că legea în sine este neconstituţională, consideră Foreign Affairs.

Chiar dacă nu se retrage din alianţă, Trump a subminat-o deja serios. Prevederea de apărare colectivă a articolului 5 al NATO – care spune că un atac asupra oricărui membru al alianţei va fi considerat un atac asupra tuturor – îşi trage credibilitatea mai puţin din tratatul formal, cât din convingerea membrilor că toţi sunt pregătiţi să vină în apărarea celuilalt. În practică, acest lucru a însemnat că Statele Unite, cu armata sa vastă, vor face un pas înainte pentru a proteja orice aliat NATO care este atacat. Cuvintele şi acţiunile lui Trump de la repreluarea mandatului – inclusiv ameninţările sale directe împotriva Canadei şi Groenlandei, ambele făcând parte din NATO – au erodat aceste presupuneri. După cum a declarat cancelarul german Friedrich Merz în februarie, nu este sigur dacă, în câteva luni, mai vorbi despre NATO „în forma sa actuală".

NATO este diferită de orice altă alianţă militară. Are propriul sediu politic şi militar, o structură de comandă integrată, finanţare comună şi planificare, antrenament, exerciţii şi operaţiuni comune de apărare. Deşi aceste responsabilităţi sunt împărţite între membri, Statele Unite joacă un rol esenţial în fiecare. Nu este doar cel mai mare şi mai semnificativ contribuitor militar al alianţei; de asemenea, a insistat de mult timp ca ceilalţi membri să fie de acord să-şi integreze capacităţile de apărare în această structură condusă de SUA, asigurându-se astfel că Washingtonul le controlează angajarea în operaţiuni militare majore.