Muntenegru – promisiuni, speranţe, dar şi incertitudini

După 30 de ani, Muntenegru are o nouă majoritate parlamentară

În ultimii 30 de ani, Milo Đukanović a făcut dovada că a condus cu pricepere scena politică din Muntenegru pentru a-şi păstra puterea. La începutul anilor '90, când a devenit prim-ministru, era apropiat de fostul lider al Serbiei, Slobodan Milošević, dar, în anii următori, s-a distanţat din ce în ce mai mult de Belgrad şi a promovat o politică de independenţă, conducând referendumul din 2006, care a stat la baza separării Muntenegrului de Serbia.

Ţara sa a început apoi procesul pentru integrarea europeană şi euro-atlantică, începând negocierile de aderare la UE, în 2012, şi aderând la NATO, în 2017.

Alegerile parlamentare recente (30 august) au avut un rezultat fără precedent şi, pentru mulţi, unul neaşteptat, care s-ar putea dovedi extrem de semnificativ pentru viitoarea situaţie politică, economică, socială şi militară din Balcanii de Vest. Ultimul proces electoral desfăşurat în Muntenegru poate fi catalogat ca fiind marcat de o competiţie acerbă într-o atmosferă de polarizare ridicată a subiectelor identităţii religioase şi etnice.

„Partidul Democrat al Socialiştilor din Muntenegru” (DPS), al preşedintelui muntenegrean, a câştigat 30 din cele 81 de locuri parlamentare, potrivit rezultatelor finale publicate de Comisia Electorală de Stat, şi va putea controla un total de 40 de locuri parlamentare cu sprijinul micilor săi aliaţi tradiţionali. Cu toate acestea, numărul de voturi nu va fi suficient partidului pentru a avea o majoritate parlamentară.

În acelaşi timp, trei coaliţii ale opoziţiei, cu platforme politice divergente au câştigat 41 din cele 81 de locuri din parlament - „Pentru viitorul Muntenegrului” (ZBCG / lider Zdravko Krivokapić) a obţinut 27 de locuri, „Pacea este naţiunea noastră” (MNN / lider Aleksa Bečić) a obţinut 10 locuri, în timp ce „Acţiunea de Reformă Unită” (URA / lider Dritan Abazović)[i] a obţinut 4 locuri.

Deşi DPS a obţinut nominal cel mai mare număr de voturi, cele trei coaliţii de opoziţie, care au semnat un acord de alianţă, în data de 09 septembrie, deţin majoritatea şi se aşteaptă să formeze noul guvern. Conform acordului convenit şi semnat în faţa mass-media de către cele trei formaţiuni politice, noul guvern pe care urmează să-l formeze ar urma să „implementeze în mod responsabil toate obligaţiile internaţionale asumate de stat, să consolideze şi să îmbunătăţească cooperarea cu NATO şi ... va implementa toate reformele necesare pentru aderarea deplină a Muntenegrului la UE."

De asemenea, cele trei formaţiuni politice au semnat o garanţie că noul guvern nu va iniţia nicio procedură pentru schimbarea drapelului naţional, a stemei sau a imnului, adică va respecta actuala Constituţie a Muntenegrului. Mai mult, s-a garantat că nu va exista revanşism politic, că noul guvern va adopta toate legile în conformitate cu standardele europene, cu scopul de a realiza integrarea în UE cât mai curând posibil, că va implementa rapid şi dedicat toate reformele legate de integrarea europeană a ţării, că va depolitiza principalele instituţii de stat pentru a asigura o luptă fără compromisuri împotriva corupţiei şi a criminalităţii şi că noul guvern va respecta toate obligaţiile internaţionale actuale, inclusiv apartenenţa ţării la NATO şi abandonarea tuturor iniţiativelor de schimbare a poziţiei de recunoaştere a independenţei Kosovo, care anterior a fost susţinută de unii membri ai noii majorităţi parlamentare (de exemplu, Frontul Democrat, constituent major al coaliţiei ZBCG).

Z.Krivokapić a subliniat că noul guvern se pregăteşte pentru cel mai rău scenariu în ceea ce priveşte economia. Acesta a afirmat că Muntenegru nu va fi sub influenţa Serbiei sau Rusiei, dar că guvernul său va avea relaţii diplomatice mai bune cu ambele ţări, numind, de asemenea, aderarea Muntenegrului la UE, ca principală prioritate a noii coaliţii de guvernământ. Liderii formaţiunilor politice care vor forma noul guvern vor permite partidelor minoritare să participe la guvernare, indiferent dacă au sau nu statut parlamentar. A fost subliniat şi faptul că noul guvern va fi format şi instalat oficial până la sfârşitul lunii octombrie, cu excepţia cazului în care procesul de preluare a puterii va fi obstrucţionat de preşedintele Milo Đukanović.

Politologul Florian Bieber[ii] a descris rezultatele alegerilor drept o „veste bună pentru democraţie”, iar Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, şi Olivér Várhelyi, comisarul european pentru vecinătate şi extindere, au declarat că „aşteaptă cu nerăbdare constituirea unui nou parlament şi formarea unui nou guvern care va continua calea constantă a Muntenegrului către UE." În acelaşi context, preşedinta aripii de femei a Partidului Popular European (PPE), Doris Pack, a declarat că susţine noua majoritate parlamentară din Muntenegru, criticând regimul DPS care a ”ieşit din scenă” pentru tacticile sale de „propagandă socialistă”, aceasta făcând apel la opinia publică şi mass-media occidentale să nu cadă în capcana propagandei, subliniind că integrarea în UE va rămâne, fără îndoială, obiectivul principal al noului guvern, după schimbarea regimului.

Posibile cauze ale schimbării puterii politice în Muntenegru

Înfrângerea electorală a DPS şi a liderului său, preşedintele muntenegrean, M.Đukanović, după  30 de ani de guvernare, a fost produsul mai multor factori.

În mediile de analiză internaţionale şi în rândurile populaţiei din Muntenegru se apreciază că dinamica ordinii interne este marcată de corupţie endemică, nepotism, ameninţare şi efecte specifice în creştere ale crimei organizate, efectele crizei economice prelungite, creşterea şomajului, creşterea nivelului sărăciei, precum şi de numărul în continuă creştere a membrilor generaţiilor tinere care caută un viitor mai bun în Europa de Vest şi America de Nord. 

Într-un astfel de context, se poate aprecia că, după ce a condus ţara timp de aproape trei decenii, M.Đukanović nu a mai putut oferi speranţa unor evoluţii mai bune privind creşterea nivelului de trai şi a prosperităţii tuturor cetăţenilor. Se pare că a fost doar o chestiune de timp apariţia momentului când frustrarea crescândă a unei părţi a poporului faţă de guvernarea autocratică a lui M.Đukanović şi-a găsit vocea politică aptă să influenţeze electoratul şi să câştige numărul de voturi pentru realizarea unei noi majorităţi parlamentare.

Aceste evoluţii au loc la doar patru ani după ce ţara s-a confruntat cu o tentativă de lovitură de stat, presupusă a fi fost susţinută de Rusia şi Serbia pentru a preveni aderarea Muntenegrului la NATO. Guvernul DPS de la acel moment a reuşit să o contracareze şi a continuat procesul de integrare a Muntenegrului în structurile europene şi euro-atlantice.

Drept urmare, acum există multe temeri că rezultatele alegerilor vor aduce la putere o coaliţie pro-rusă, anti-occidentală, care va ameninţa stabilitatea ţării, pacea etnică, integrarea europeană şi independenţa.

Este foarte clar că pro-sârbii şi pro-ruşii au reuşit să-şi mobilizeze electoratul prin sentimente naţionaliste şi etnice. Locurile în Parlamentul de la Podgorica pe care le-au câştigat în data de 30 august au fost văzute ca o victorie de către o mare parte din comunitatea sârbă din ţară, care reprezintă aproximativ 30% din populaţie, şi a fost sărbătorită de sârbii din Serbia, dar şi de cei din Republica Srpska (RS), entitatea condusă de sârbi din Bosnia şi Herţegovina (BiH).

În acelaşi context, minorităţile musulmane din Muntenegru, aproximativ 20% din populaţie, s-au simţit ameninţate, un exemplu elocvent în acest sens fiind faptul că în oraşul Pljevlja, clădirea comunităţii islamice a fost atacată, iar locuitorii boşniaci au fost agresaţi verbal şi fizic. În acest context, se poate adăuga că au fost raportate atacuri împotriva musulmanilor şi în alte oraşe.

Se poate aprecia că momentul decisiv de fragilizare a situaţiei interne şi creştere a impredictibilităţii politice a fost provocat de insistenţa manifestată pentru adoptarea unei legi controversate şi destul de problematice care reglementează libertatea de exprimare religioasă în Muntenegru, fiind astfel iniţiat un conflict împotriva unui vechi aliat al preşedintelui muntenegrean, mitropolitul Amfilohije Radovic al Bisericii Ortodoxe Sârbe (SPC) din Muntenegru. Ceea ce a urmat a fost o serie de proteste conduse de SPC, asociate cu radicalizarea politicii de identitate şi cu o creştere a naţionalismului etnic sârbesc şi muntenegrean. Mai mult, nu s-a ţinut cont de faptul că a fost generată şi o confuzie decisivă cu privire la efectul ce ar putea fi provocat pentru un segment semnificativ din baza electorală proprie a DPS, dar care participă în mod regulat la slujbele religioase şi îl venerează personal pe mitropolitul R.Amfilohije. Analizând posibilele efecte ce ar fi putut fi produse, se pare că M.Đukanović a părut convins că ar putea beneficia personal din punct de vedere politic de acest conflict, oficialul muntenegrean crezând că loialitatea lor ca alegători tradiţionali pentru DPS va fi mai puternică decât loialitatea acestora faţă de biserica lor şi de un lider care o personifică, în speţă mitropolitul R.Amfilohije.  

În timp ce menţinea o politică externă pro-occidentală, care a condus la câştigarea sprijinului occidental, guvernul DPS al lui M.Đukanović a fost din ce în ce mai zdruncinat de scandalurile de corupţie şi de temerile tot mai mari de autoritarism. Pe măsură ce furia publică, din cauza corupţiei la scară mare, a crescut, au apărut proteste anti-guvernamentale populare în 2019. Atunci M.Đukanović a început să promoveze un proiect de lege privind libertatea religiei şi statutul juridic al comunităţilor religioase. Legea, care a urmărit să cimenteze autocefalia Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, despărţită de Biserica Ortodoxă Sârbă, în 1993, a fost adoptată în decembrie 2019, deranjând comunitatea sârbă din ţară. Criticii guvernului au pus la îndoială motivele pentru adoptarea acestei legi, fiind lansată şi ipoteza că M.Đukanović a distras atenţia de la scandalurile pe teme specifice corupţiei şi autoritarismului şi a jucat pe cartea etnică, la fel cum fac frecvent şi alţi lideri din Balcanii de Vest. Adoptarea legii a avut efectul planificat, fiind deviată atenţia de la scandalurile de corupţie, prin incitarea şi dezvoltarea unei polarizări etnice mult mai mari. 

Un obiectiv esenţial care s-a urmărit prin înfiinţarea unei biserici independente a fost reafirmarea şi întărirea suveranităţii muntenegrene. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă Sârbă a considerat acest lucru ca pe o încercare a guvernului muntenegrean de a lua proprietăţi bisericeşti pe care  aceasta le deţinea pe bună dreptate, comunitatea sârbă respingând, în mod firesc legea menţionată. În timpul discuţiei asupra proiectului de lege în parlament, Andrija Mandić, liderul Frontului Democrat (DF), care acum face parte din alianţa ZBCG, a ameninţat că va „dezgropa armele îngropate”, o referinţă la masacrele musulmanilor care au avut loc în fosta Iugoslavie. El a cerut parlamentarilor musulmani, al căror sprijin a fost crucial pentru menţinerea majorităţii DPS în parlament, să nu sprijine legea, spunând „dacă veniţi după biserica noastră, vom veni după casele voastre”.

Comunitatea musulmană din BiH a protestat puternic împotriva a ceea ce a văzut ca o chemare la un alt genocid.

Acest sentiment anti-musulman are rădăcini în ceea ce istoricul american Michael Sells a numit „hristoslavism”, un amestec aparte de creştinism ortodox şi naţionalism sudic-slav, care vede musulmanii slavi ca trădători. În această ideologie naţionalistă expansionistă, musulmanii slavi sunt văzuţi ca apostaţi[iii] din creştinism. Astfel, retorica lui A.Mandić, împreună cu declaraţiile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Sârbe, au motivat şi încurajat populaţia sârbă, care a ieşit în stradă pentru a cere guvernului să anuleze legea.

Oficial, guvernul sârb s-a opus legii şi a făcut presiuni asupra DPS pentru a o anula, dar neoficial, după cum a subliniat Vesna Pešić , o activistă sârbă pentru drepturile omului şi anti-război, atât M.Đukanović, cât şi omologul său sârb, Aleksandar Vučić , au beneficiat de mediul tensionat. Pentru M.Đukanović, câştigul politic pe care îl urmărea era întărirea poziţiei Muntenegrului faţă de Serbia prin marginalizarea Bisericii Ortodoxe Sârbe. Pentru A.Vučić , scopul final este recuperarea (dacă se va putea) a comunităţilor sârbe din Kosovo, BiH şi Muntenegru.

Astfel, Legea libertăţii religioase nu a fost altceva decât o încercare a elitelor naţionaliste etnice corupte de a rămâne la putere şi de a-şi continua agendele naţionaliste, dar a fost, de asemenea, o greşeală majoră a lui M.Đukanović. Biserica Ortodoxă Sârbă şi susţinătorii „Marii Serbii” au câştigat în acest concurs pentru putere, preoţii folosind religia pentru a mobiliza populaţia sârbă, folosind noţiunea de victimizare istorică a sârbilor, această mobilizare a alegătorilor influenţând în cele din urmă votul în favoarea opoziţiei din Muntenegru. 

M.Đukanović nu numai că a pierdut, dar a ratat şi o oportunitate preţioasă de a crea o identitate civică cu adevărat în Muntenegru. Trecând la naţionalism etnic, el s-a dovedit a nu fi diferit de majoritatea liderilor din Balcanii de Vest care, din păcate, au aruncat regiunea într-o buclă nesfârşită de retorică naţionalistă care contribuie la accentuarea divizării pe criteii entice şi religioase.

Promisiuni, speranţe … şi incertitudini

La 1 septembrie, Milo Đukanović, a recunoscut înfrângerea electorală a formaţiunii sale politice, acuzându-l pe preşedintele sârb, Aleksandar Vučić, şi mass-media din Belgrad de intervenţii în politica internă a Muntenegrului, precum şi de presupuse încercări de a reînvia o „politică a Serbiei Mari”. El a afirmat că este posibil ca partidul său să-şi fi pierdut sprijinul din cauza nemulţumirii faţă de unele politici, dar şi din cauza manipulărilor de la Belgrad, precum şi din partea Bisericii Ortodoxe Sârbe din Muntenegru.

Formaţiunile politice care au majoritate parlamentară şi intenţionează să formeze noul guvern de la Podgorica au confirmat că vor continua să lucreze la procesul de aderare la UE, să lupte împotriva corupţiei, să depăşească polarizarea societăţii şi criza economică şi să lucreze la schimbarea legii privind comunităţile religioase. De asemenea, au invitat partidele minoritare ale bosniacilor şi albanezilor din Muntenegru să participe la formarea noului guvern. Liderii formaţiunilor politice care formează noua majoritate parlamentară la Podgorica au făcut aceste angajamente ca parte a unui acord cu privire la obligaţiile cheie ale noului guvern, fiind subliniat faptul că „acordul semnat în data de 9 septembrie este o confirmare a faptului că noul guvern democratic va fi pro-european, pro-occidental şi pro-muntenegrean ... Nu există nicio schimbare în calea politicii externe a Muntenegrului, ci doar consolidarea acestuia”, aşa cum a subliniat liderul MNN, A.Bečić.

Liderul URA, D.Abazović, a spus că integrarea europeană şi economia vor fi provocările cheie cu care se vor confruntă noile autorităţi, el subliniind că noul guvern are sprijinul organizaţiilor internaţionale. „Ne confruntăm cu mari provocări economice şi sociale, cu probleme acumulate, cu un buget gol şi cu probleme de corupţie şi crimă organizată. Noul guvern va acorda cea mai mare atenţie acestor probleme”, a evidenţiat D.Abazović.

A devenit foarte clar că, în conformitate cu acordul semnat între formaţiunile politice care vor deţine majoritatea în Parlamentul de la Podgorica, noul guvern va depolitiza instituţiile cheie ale statului pentru a asigura o luptă fără compromisuri împotriva crimei organizate şi corupţiei, unul din obiectivele declarate fiind acela că noul guvern nu va acţiona revanşist, pe o bază politică sau de altă natură.

Cu toate acestea, liderul ZBCG, Z.Krivokapić a declarat că noul guvern va retrage legea, extrem de contestată, a libertăţii religiei, care a supărat şi înstrăinat marea comunitate sârbă şi Biserica Ortodoxă Sârbă, deoarece legea actuală pune sub semnul întrebării drepturile de proprietate. Liderul ZBCG a subliniat că „de când parlamentul a adoptat legea privind libertatea religiei, în decembrie 2019, zeci de mii de preoţi, credincioşi şi susţinători ai Bisericii Ortodoxe Sârbe au protestat în public, cerând retragerea acesteia.”

În ciuda acestor promisiuni, tabloidele pro-guvernamentale sârbe au criticat în unanimitate coaliţia care formează noua majoritate parlamentară, pentru că au fost de acord să nu discute schimbarea simbolurilor naţionale ale Muntenegrului, recunoaşterea Kosovo sau retragerea ţării din NATO.

Deşi înfrângerea DPS, formaţiunea politică condusă de actualul preşedintele, M.Đukanović, ar fi trebuit să fie o dezvoltare binevenită, specialişti din mai multe medii văd viitorul guvern şi noua putere parlamentară ca pe o sursă de mari incertitudini.

Chiar dacă noua coaliţie de guvernare de la Podgorica s-a angajat să susţină tratatele internaţionale existente şi integrarea europeană, nu este clar cum se va realiza acest obiectiv. Liderul URA insistă pentru formarea unui guvern de experţi şi ameninţă cu retragerea în cazul în care coaliţia emergentă va adopta o poziţie pro-sârbă puternică. Toate acestea ar putea face ca noua coaliţie de guvernare să fie instabilă şi fragilă şi să creeze un spaţiu favorabil pentru M.Đukanović pentru a atrage de partea sa partidele mai mici din noua coaliţie, cum ar fi URA. Acest lucru ar declanşa fie formarea unei noi coaliţii, fie ar duce la organizarea unor alegeri anticipate.

Scenarii şi concluzii

În momentul de faţă, în pofida punctelor slabe, M.Đukanović poate fi încă o opţiune mai bună, deoarece o altă alternativă ar împinge Muntenegru atât pe orbita Serbiei, cât şi pe cea a Rusiei. Ca urmare, se poate concluziona că, într-un astfel de context, participarea sa şi a aliaţilor săi politici la guvernare ar asigura integrarea euro-atlantică a Muntenegrului. O astfel de evoluţie ar fi susţinută de Occident, care ar putea exercita, de asemenea, o presiune mai puternică asupra lui M.Đukanović să se angajeze în procesul de reforme anticorupţie sau, poate, într-un alt context al evoluţiilor, chiar să demisioneze.

Un alt scenariu posibil este ca partidele mai mici să nu adere la nici una dintre coaliţii, acest lucru putând conduce la o criză constituţională sau ar putea duce la noi alegeri, cu rezultate din ce în ce mai incerte.

Privind prin prisma recentelor violenţe împotriva minorităţii musulmane din Muntenegru, se pare că cel de-al doilea scenariu prezentat ar putea destabiliza Muntenegrul.

Noua coaliţie guvernamentală se va confrunta cu sarcina dificilă de salvare a economiei devastate a unei ţări, a cărei datorie externă se apropie de 85% din PIB-ul său anual. Drept urmare, noul guvern trebuie să se angajeze într-o serie de reforme dure structurale economice, politice, financiare, juridice şi sociale. Trebuie să reia procesul de consolidare a capacităţilor şi să transforme treptat instituţiile de stat în segmente funcţionale ale statului. De asemenea, trebuie să iniţieze un proces de vindecare într-o societate profund divizată de-a lungul liniilor etnice şi religioase. Înţelegerea acestui efort, ca o sarcină generală, ar trebui să fie un principiu călăuzitor pentru formaţiunile politice învingătoare în ultimul proces electoral parlamentar.

Astfel, comunitatea internaţională ar trebui să fie atentă la ceea ce se întâmplă în această ţară, Muntenegru fiind un stat important pentru Rusia datorită poziţiei sale geografice, cu porturi la Marea Adriatică. Procesul de aderare la UE trebuie accelerat, iar NATO trebuie să se asigure că diverşi actori internaţionali cu influenţă semnificativă în Balcanii de Vest nu au acces la informaţii sensibile NATO.

În mod similar, Bruxelles trebuie să avertizeze Serbia - în mijlocul propriilor sale negocieri de aderare la UE - că nu poate rămâne nici principala bază a Rusiei în Balcani şi nici nu poate continua amestecul său în politica internă a Muntenegrului. După întâlniri moderate de SUA şi UE, la începutul acestei luni, care par a contribui la normalizarea legăturilor şi procesului de negocieri dintre Kosovo şi Serbia, dar care au deranjat Kremlinul, evoluţia relaţiilor Muntenegrului cu Serbia va fi un test important pentru a stabili dacă cele două state îşi menţin obiectivele de politică externă către Occident.