Moscova - Conferinţa pentru Securitate Internaţională

În perioada 23-25 aprilie a avut loc la Moscova ediţia a opta a Conferinţei pentru Securitatea Internaţională, eveniment devenit tradiţional şi la care au participat oficiali din peste 100 de state de pe glob, în marea majoritate din ţări favorabile politicilor externe şi de securitate ruse. Rusia a organizat din 2012 această platformă internaţională proprie de promovare a politicilor sale externe, de apărare şi securitate, respectiv pentru dezbateri asupra viziunilor cu privire la securitatea mondială şi asupra perspectivelor de colaborare internaţională în domeniul apărării şi securităţii.

Temele de dezbatere au vizat securitatea contemporană - tendinţe regionale şi globale, militarizarea Cosmosului, războiul hibrid şi ”revoluţiile colorate”, ameninţările cibernetice. Alte subiecte abordate generos au privit politica externă promovată de Moscova, confruntarea politico-militară cu Occidentul, declanşarea (re)înarmării şi implicarea militară occidentală în zonele ruse de interes, în special în Regiunea Extinsă a Mării Negre, Marea Baltică şi Zona Arctică. Conferinţa a fost dominată eminamente de oficialii ruşi, al căror discurs (1) s-a transformat într-o pledoarie pentru bunele practici şi intenţii ale Rusiei în materie de securitate globală şi într-un discurs de învinovăţire a SUA şi a Occidentului pentru toate evoluţiile negative din lume înregistrate în ultimii ani.   

Securitatea globală şi regională în evaluările ruse

Moscova susţine că principala tendinţă a momentului actual este acumularea potenţialului de conflict în multe regiuni ale lumii. Toate modificările din ultimii ani în domeniul securităţii globale şi regionale au determinat nu numai un nou tip de dezvoltare a relaţiilor dintre state, ci şi noi priorităţi ale statelor pentru construcţia militară. Un întreg arsenal de instrumente de putere, inclusiv forţa militară, sunt azi folosite ca mijloace de influenţare a evoluţiilor politice şi economice. Conflictele îngheţate sunt activate şi se formează noi focare destabilizatoare cu potenţial ridicat de confruntare armată, multe dintre aceste conflicte fiind iniţiate din exteriorul statelor în cauză. Ministrul rus al apărării, S.Şoigu, precum şi alţi oficiali ruşi au prezentat viziunea rusă privind caracteristicile globale şi regionale.

Astfel, relaţia dintre securitatea globală şi stabilitatea regională este văzută ca fiind biunivocă. Ambele sunt influenţate de factori obiectivi şi subiectivi. Factorii obiectivi includ procesele de globalizare, accelerarea progresului ştiinţific şi tehnologic, noul salt al tehnologiilor militare. Dacă înainte numai statele dezvoltate puteau deţine tehnologii militare moderne, acum chiar şi state cu potenţial limitat sau organizaţii teroriste internaţionale pot deţine arme moderne şi pot produce daune semnificative adversarilor lor. Cei mai importanţi sunt însă  factorii subiectivi, aceştia fiind generaţi de ”politicile agresive ale SUA şi aliaţilor săi, care au cel mai mare impact asupra stării securităţii globale şi regionale....Pentru a-şi păstra dominanţa globală, controlul asupra resurselor naturale mondiale, asupra sistemelor de comunicaţii şi transport, SUA ignoră normele de drept internaţional...distrugând întregul sistem de stabilitate strategică globală” (Gen. V.Gherasimov, vice-ministru al apărării şi şef al SMG rus).

Văzută de la Moscova, situaţia militaro-politică din Europa se caracterizează prin faptul că SUA menţin un curs de confruntare cu Rusia şi, cu sprijinul aliaţilor săi, abordează Rusia de pe poziţii de forţă. Această politică este promovată şi de  NATO, care se extinde continuu în Europa şi al cărei potenţial militar se află pe o pantă ascendentă. Politica "descurajării intenţiilor agresive ale Rusiei" a fost introdusă de peste ocean pentru a se justifica cheltuielile militare şi este de natură să altereze echilibrul de forţe în Europa. Aceasta ar fi raţiunea pentru care Rusia a dezvoltat componenţa forţelor sale militare din Regiunile Militare Vest şi Sud.

Un impact negativ asupra stabilităţii regionale îl are activizarea fără precedent a NATO în nordul Europei, deoarece Occidentul ar fi interesat de Zona Arctică din dorinţa accesului la resursele naturale ale zonei. Rusia a insistat (chiar şi la recentul Forum Arctic pentru Cooperare de la Sankt Petersburg) pe importanţa menţinerii acestei zone într-o atmosferă ”de bună vecinătate şi cooperare economică”, cu atât mai mult cu cât în Arctica nu există riscuri şi ameninţări semnificative care ar necesita adoptarea unor măsuri urgente de răspuns militar (ministrul de externe Lavrov).

Rusia este prezentată ca fiind principala ameninţare pentru Occident. Dar acţiuni concrete ale Alianţei (dezvoltarea de infrastructuri militare în apropierea graniţelor ruseşti, sau activizarea militară în Marea Neagră şi Marea Baltică) generează tensiuni sporite, care necesită un răspuns adecvat din partea Rusiei. Ministrul rus al apărării a dat asigurări statelor reprezentate la Conferinţă că răspunsul Rusiei va fi dat în timp util şi nu va fi neapărat simetric faţă de acţiunile Alianţei. Chiar şi în aceste condiţii, Rusia nu refuză contactele militare cu partea americană şi cu NATO, în vederea evitării posibilităţii de apariţie a unor incidente de securitate şi a unor situaţii de criză în plan militar.

Moscova invocă faptul că SUA şi aliaţii lor folosesc activ elemente de ”război hibrid” (neiventat de ruşi, dar folosit împotriva lor, potrivit Gen.Gherasimov). Un instrument de bază pentru ducerea politicii americane este constituit din acţiunile informaţionale la scară globală. Este continuată politica sancţiunilor economice, deşi efectele asupra Rusiei nu sunt tangibile. Toate instrumentele SUA sunt acompaniate de ameninţarea cu folosirea forţei militare pentru a-şi impune voinţa politică. Strategii ruşi consideră că Occidentul creşte constant potenţialul forţelor lor armate şi că, la nivel doctrinar, are loc o modificare a formelor şi metodelor de întrebuinţare a forţelor armate, în sensul că strategiile militare occidentale fac un salt calitativ, trecând de la acţiuni anti-teroriste şi contra-guerilă la desfăşurarea de acţiuni militare ofensive împotriva unui inamic puternic, egal dezvoltat din punct de vedere al tehnologiilor militare (SMG rus).    

Sunt anulate acorduri internaţionale fundamentale pentru controlul armamentelor şi neproliferării nucleare, fără consultări prealabile şi fără înlocuirea lor cu altele noi. Desigur că Rusia a exemplificat prin Tratatul ABM  şi Tratatul INF, din care SUA s-au retras, respectiv prin Tratatul Start III care va expira în anul 2021, şi ale cărui perspective sunt încă incerte pentru partea rusă. Moscova susţine că, dincolo de discuţia despre eficacitatea acestor acorduri, cel mai important element al existenţei acestora era că asigura predictibilitate în relaţiile ruso-americane, asigura un dialog politico-militar bilateral minimal dar continuu, inclusiv asupra problemelor emergente de securitate internaţională şi, ca atare, genera un anumit nivel de încredere reciprocă - cel mai important element care acum este pierdut (Gen. V.Gherasimov).  

Moscova consideră că în locul unor obligaţii internaţionale stricte se propun anumite reguli ”bazate pe valori transatlantice pseudo-democratice”. A fost pusă în evidenţă existenţa mai multor exemple de ignorare a unor acorduri multilaterale şi chiar a unor organizaţii internaţionale. Primul este retragerea SUA din implementarea Planului comun de acţiune privind programul nuclear iranian. Al  doilea exemplu sugestiv pentru Moscova ar fi sistarea funcţionării normale a Organizaţiei pentru interzicerea armelor chimice şi crearea în cadrul acesteia a unei structuri controlate de SUA pentru ”a crea dovezi false ca bază pentru decizii agresive împotriva anumitor state, cum ar fi Siria”. În aceeaşi linie s-ar înscrie  preluarea conducerii unor operaţiuni ONU pe teritoriul altor ţări, fără rezoluţii ale acestei organizaţii.

Luptele continuă în Yemen. O nouă fază se observă în conflictul din Libia. Problemele nerezolvate menţin confruntările şi tensiunile în Siria şi Irak. În Africa are loc o creştere a activităţii grupărilor teroriste. Statele suverane se confruntă din ce în ce mai serios cu intervenţia neo-colonială (n.n. - a Occidentului) în afacerile interne. O bună parte a acestui continent a devenit ”lider mondial” în piraterie. Noi zone de instabilitate apar în vecinătatea imediată a Afganistanul. În Asia de Sud-Est, sub masca formării unui nou sistem de securitate în aşa-numita regiune India-Pacific, se încearcă crearea de noi linii de divizare. SUA revigorează politica de limitare a suveranităţii statelor latino-americane, exercitând presiuni asupra statelor care nu se coordonează cu Washingtonul.

Sistemul SUA de apărare antirachetă

Moscova consideră că documentele programatice americane arată că SUA şi-au focalizat activitatea în domeniul apărării antirachetă, dirijată împotriva Rusiei. Se constată că SUA realizează investiţii şi dispun de facilităţi de apărare antirachetă în afara teritoriului naţional, transferând aliaţilor săi unele misiuni de a proteja SUA continentale de atacurile cu rachete balistice. În esenţă, acei aliaţi ai SUA ”devin ostatici deciziilor aventuriste”  ale Washingtonului şi ţinte sigure pentru Rusia. Deoarece sistemul de apărare antirachetă nu poate oferi niciodată o protecţie de 100% a obiectivelor...caracterul destabilizator al acestui sistem este evident” (ministrul rus al apărării). Motivul amplasării scutului antirachetă în România şi Polonia a fost că Iranul ar ameninţa în zece ani cu propriile rachete balistice, ceea ce nu s-a confirmat. De aceea, Moscova consideră că dezvoltarea necontrolată şi nelimitată a sistemelor antirachetă subminează grav încrederea reciprocă în plan internaţional şi stimulează o nouă cursă înarmărilor, motiv pentru care ”suntem obligaţi să răspundem dezvoltând, în primul rând, sisteme înalt tehnologice de contracarare a sistemelor de apărare antirachetă ale SUA” (Gen. V.Gherasimov). Suplimentar, strategii militari ruşi consideră că este foarte probabil ca Tratatul START III privind limitarea armelor strategice ofensive să aibă o soartă similară INF şi atunci va fi pierdut un mecanism internaţional unic de control al armamentelor strategice şi vor deveni imposibile inspecţii la instalaţiile militare de acest tip din Rusia şi SUA.

Pentru Moscova, rezultatul final este previzibil: o exacerbare a neîncrederii reciproce, o nouă cursă a înarmării cu rachete şi un răspuns prompt al Rusiei care va afecta cu precădere securitatea statelor europene: ”SUA sunt dincolo de ocean, vecinii noştri europeni trebuie să decidă singuri dacă au nevoie de o astfel de confruntare? (n.n. - cu Rusia)”, idee nuanţată de mai mulţi oficiali ruşi. În context, şeful SMG rus a subliniat că Moscova respinge categoric teza cu privire la presupuse pregătiri militare coordonate de statul rus împotriva Occidentului, teză care ar fi răspândită cu premeditare de mass-media rusofobă şi care ar fi folosită de propaganda occidentală anti-rusă.

Mesajele Moscovei către Occident

Moscova propune ca ”partenerii occidentali să renunţe la crearea de noi linii de demarcaţie" pe continentul european şi să reducă nivelul de confruntare pe relaţia Rusia-NATO. Se doreşte ca această relaţie să fie ghidată de prevederile Actului fondator din 1997 cu privire la relaţiile reciproce şi de cooperare în sfera  securităţii, şi care consemnează că "Rusia şi NATO nu se consideră reciproc adversari". Condiţionarea rusă pentru reducerea tensiunilor militare este aceea de a se stopa acţiunile ”destabilizatoare” ale Alianţei în imediata apropiere a frontierelor de vest ale Rusiei, de a se renunţa la crearea de infrastructuri militare noi şi dislocarea de forţe suplimentare în Europa de Est şi în statele baltice, precum şi de a nu menţine o prezenţă militară aliată în Marea Neagră.

Rusia consideră că cea mai bună cale de soluţionare a gravelor probleme apărute în securitatea globală o constituie adoptarea urgentă de măsuri pentru consolidarea rolului ONU, care să devină capabilă să joace rolul cheie în afacerile internaţionale. Aceasta ar ajuta la îndeplinirea de către state a obligaţiilor ce le revin din tratatele internaţionale privind controlul şi limitarea armamentelor strategice ofensive, ridicarea gradului de predictibilitate în acest domeniu, interzicerea folosirii forţei militare în afacerile internaţionale şi supravegherea regulilor de joc şi a răspunderii statelor în spaţiul informaţional.

În viziunea rusă, menţinerea unui echilibru regional al puterii şi consolidarea securităţii globale presupune manifestarea unei voinţe a comunităţii internaţionale, însoţită de ”respingerea conştientă a intereselor naţionale înguste şi egoiste”. Situaţia actuală poate fi ameliorată numai prin eforturile comune ale tuturor membrilor comunităţii mondiale.

A fost reiterată o propunere mai veche, care se referă la implementarea iniţiativei ruse de creare a unei coaliţii internaţionale ample pentru combaterea terorismului, precum şi pentru asistarea internaţională a Siriei în lupta împotriva extremismului, pentru menţinerea  integrităţii sale teritoriale şi pentru refacerea infrastructurilor distruse de război.

Rusia doreşte cooperare militară internaţională

Ministerul rus al apărării a folosit momentul pentru a prezenta în faţa audienţei internaţionale oficiale (miniştri, vice-miniştri şi şefi ai apărării din 55 de state partenere) măsurile luate pe linia consolidării potenţialului de luptă a forţelor sale armate şi realizării de noi capabilităţi de apărare în noile circumstanţe de securitate globale. Totodată, a prezentat disponibilitatea Rusiei pentru cooperare în plan politico-militar şi tehnico-militar nu numai pentru statele aliate (Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâstan şi Tadjikistan), ci şi pentru oricare stat partener sau interesat. Priorităţi certe pe linie de apărare şi securitate rămân dezvoltarea cooperării militare cu ţările CSI, dezvoltarea componentei militare a apărării colective OTSC, consolidarea Uniunii Rusiei-Belarus. La modul concret, Rusia a dat asigurări privind disponibilitatea pentru o cooperare militară eficientă aproape tuturor statelor din Asia, Africa şi America Latină.

Aprofundarea componentei militare în cadrul Organizaţiei Shanghai pentru Cooperare constituie o prioritate specială. Moscova susţine că sunt probleme suficiente care necesită soluţii, de la evaluarea comună asupra ameninţărilor la adresa securităţii ţărilor membre OSC până la schimbul de experienţă şi acţiunea comună concretă pentru  neutralizarea şi interzicerea acestor ameninţări. În context a fost evaluată pozitiv dinamica cooperării în format bilateral şi multilateral dintre departamentele militare ale statelor din regiunea Asia-Pacific. A rezultat că decizia politică privind parteneriatul strategic cu China este pusă în aplicare ”punct cu punct” de ministerele apărării ale celor două ţări.

De remarcat prezenţa la Moscova a ministrului apărării al Serbiei, care a fructificat ocazia de a face publice, împreună cu omologul său rus, relaţiile aprofundate de cooperare militară pe care Serbia le întreţine cu Rusia.    

(1) http://mil.ru/mcis/news/more.htm?id=12227557