Modern War Institute: Blindatele nu au devenit inutile: războiul modern cere o nouă formă de manevră

Analiza Modern War Institute susţine vine cu o perspectivă diferită asupra acestei dezbateri. Blindatele şi formaţiunile de arme întrunite se confruntă, într-adevăr, cu obstacole majore, dar acestea nu fac manevra imposibilă. Dimpotrivă, autorii studiului consideră că blindatele îşi păstrează rolul fundamental, cu condiţia ca acestea să fie integrate într-un sistem modern de forţe terestre, aeriene, de război electronic şi de recunoaştere. În acest context, formaţiunile blindate americane sunt prezentate drept unele dintre cele mai potrivite structuri pentru străpungerea apărărilor pregătite şi exploatarea succesului în adâncimea dispozitivului advers.

Una dintre problemele principale este una veche: în războaiele de amploare împotriva unui adversar de nivel similar, apărarea poate fi organizată pe fronturi continue şi pe mai multe niveluri de adâncimi. Spre deosebire de conflictele în care atacatorul poate exploata uşor un punct slab sau un flanc vulnerabil, un adversar capabil să dispună de suficiente trupe şi mijloace poate reconstitui rapid liniile defensive. Chiar şi după realizarea unei străpungeri, rezervele inamice pot fi repoziţionate pentru a bloca înaintarea.

În trecut, superioritatea aeriană occidentală a contribuit decisiv la rezolvarea acestei probleme. Sprijinul aerian apropiat şi loviturile de interdicţie permiteau concentrarea forţelor terestre şi protejau logistica necesară continuării ofensivei. Exemple precum invazia germană a Franţei, victoria israeliană în războiul de Yom Kippur şi Operaţiunea Desert Storm au demonstrat importanţa cooperării dintre forţele aeriene şi cele terestre. În prezent însă, adversarii SUA dezvoltă sisteme moderne de apărare antiaeriană şi antirachetă care pot contesta superioritatea aeriană şi pot limita contribuţia aviaţiei la operaţiunile terestre.

Apare astfel o a doua provocare, specifică războiului contemporan: integrarea senzorilor şi a loviturilor de precizie într-un sistem de tip „reconnaissance-strike”. Dronele ieftine, muniţiile kamikaze, rachetele ghidate şi mijloacele de război electronic permit adversarului să observe şi să lovească formaţiunile terestre fără a depinde de superioritatea aeriană tradiţională. Această reţea de senzori şi arme extinde zona în care atacatorul este expus şi face mult mai dificilă obţinerea surprizei, concentrarea forţelor şi menţinerea ritmului ofensivei.

Autorul identifică însă o vulnerabilitate importantă a acestor sisteme: capacităţile adversarului nu sunt distribuite uniform pe întregul front. Există zone în care reţeaua de senzori şi arme este mai slabă, iar aceste diferenţe pot crea oportunităţi pentru manevră. Succesele ucrainene din Harkov şi Kursk sunt prezentate ca exemple ale faptului că războiul de manevră nu a dispărut. Ceea ce se schimbă este modul în care trebuie creată şi exploatată o poziţie de avantaj relativ.

În acest scenariu, blindatele continuă să aibă o funcţie esenţială. Protecţia, mobilitatea şi puterea de foc le permit să ameninţe simultan mai multe sectoare ale frontului, să pătrundă prin poziţii defensive şi să transforme o reuşită tactică într-un avantaj operaţional. Odată ajunse în spatele dispozitivului advers, formaţiunile blindate pot lovi infrastructura, logistica şi centrele care susţin sistemul de recunoaştere şi lovire al inamicului.

Pentru ca acest tip de manevră să fie posibil, sunt necesare patru condiţii esenţiale: recunoaştere, mascarea propriilor forţe, suprimarea capacităţilor adversarului şi izolarea acestuia. Dronele şi războiul electronic trebuie folosite pentru identificarea vulnerabilităţilor şi perturbarea senzorilor inamici. Muniţiile tip kamikaze, artileria şi dronele de atac pot reduce capacitatea adversarului de a observa şi lovi. În paralel, apărarea antiaeriană şi sistemele antidrone trebuie să protejeze formaţiunile proprii şi să împiedice oprirea ofensivei.

Pentru armata americană, aceste realităţi impun o transformare profundă. Formaţiunile blindate nu mai pot combina pur şi simplu mijloacele tradiţionale pentru a răspunde unui câmp de luptă dominat de drone şi război electronic. Sunt necesare noi concepte de organizare, instruire şi echipare. În cadrul iniţiativei „Transformation in Contact”, mai multe formaţiuni americane experimentează cu drone, muniţii kamikaze, sisteme antidrone, război electronic şi noi structuri de comandă şi recunoaştere. Unele unităţi testează inclusiv formaţiuni capabile să detecteze şi să lovească ţinte la distanţe de până la 40 de kilometri.

Transformarea nu se limitează la câteva unităţi experimentale. Şcoala de Blindate a armatei americane şi formaţiunile de nivel corp participă la iniţiative menite să standardizeze noile metode de instruire şi utilizare a tehnologiei. Sunt dezvoltate standarde pentru utilizarea dronelor, combaterea dronelor, protecţia şi camuflarea formaţiunilor, precum şi pentru integrarea roboticii şi a sistemelor autonome în unităţile blindate. În acelaşi timp, programele de pregătire profesională sunt adaptate pentru a forma militari capabili să opereze aceste tehnologii.

Procesul este însă departe de a fi încheiat. Utilizarea dronelor în formaţiunile americane nu a atins încă amploarea observată în conflictele recente, iar vulnerabilitatea la roiuri de drone şi muniţie kamikaze rămâne ridicată. Războiul electronic şi capacităţile antidrone necesită investiţii şi integrare suplimentare.