Mobilitatea militară europeană blocată de COVID-19

Divergenţe între nord şi sud cu privire la priorităţile financiare

Principala prioritate a liderilor blocului comunitar pentru actuala perioadă o reprezintă diminuarea impactului negativ al pandemiei de COVID-19 asupra economiei europene, în contextul în care divergenţele dintre nordul şi sudul Uniunii par să se accentueze. Statele din nord, Olanda şi Germania în mod special, se opun ideii asumării unui deficit bugetar comun, ceea ce pentru mulţi observatori ridică un nou semn de întrebare cu privire la sinonimia semantică a solidarităţii şi unităţii în limbajul politic al fiecărui stat membru. Ţările din sudul continentului, cele mai afectate de pandemie, solicită o mai mare flexibilitate în mutarea banilor între capitolele bugetului european şi adoptarea de măsuri financiare la un nivel fără precedent pentru managementul consecinţelor impactului devastator al epidemiei.

Astfel de divergenţe prestează negocierile finale asupra următorului cadru financiar multianual, care ar trebui să ajungă la un numitor comun pe timpul preşedinţiei germane a Consiliului Uniunii Europene care va începe la 1 iulie. Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a pronunţat deja în favoarea utilizării următorului buget multianual ca fundament pentru refacerea economiei europene, atunci când a declarat că acesta va include „un pachet de stimulente care vor garanta coeziunea Uniunii prin solidaritate şi responsabilitate”. Mai mult, von der Leyen avea să afirme într-un discurs susţinut recent în faţa Parlamentului European că „vom avea nevoie de investiţii masive pentru ca să repornim economiile noastre. Avem nevoie de un Plan Marshall pentru refacerea Europei care trebuie aplicat imediat. Pentru aceasta există un singur instrument acceptat de toate statele membre. Acesta este bugetul european. Bugetul european va fi nava amiral a refacerii noastre”.

Totodată, Preşedintele Comisiei a transmis „scuze profunde Italiei în numele Europei pentru că nu a fost de partea acesteia încă de la începutul crizei”. O palidă consolare nu numai pentru guvernul de la Roma, dar şi pentru întreg sudul Europei lovit de pandemie. De altfel, în contextul în care Spania a devenit cea mai afectată ţară europeană de coronavirus, prim-ministrul spaniol, Pedro Sanchez, a făcut şi el trimitere la necesitatea unui Plan Marshall şi a solicitat ca „Europa să stabilească o economie de război şi să pună în practică măsuri pentru apărarea şi reconstrucţia economică a Europei”, afirmând că „dacă virusul nu cunoaşte frontiere, la fel ar trebui să se întâmple şi cu mecanismele financiare”.

Pe de altă parte, cancelarul german, Angela Merkel, a anunţat că preşedinţia germană se va concentra pe atenuarea efectelor sociale şi economice ale pandemiei. În egală măsură, Berlinul va dori ca în bugetul european viitor să se regăsească măsuri consistente pentru protejarea mediului, în acord cu Pactul Ecologic European, precum şi sume importante destinate dezvoltării unui sistem european integrat de sănătate.

Pe fondul contracţiei financiare anticipată undeva între 5 şi 10% din PIB-ul economiilor statelor membre şi priorităţilor sociale, ecologice şi din sănătate foarte costisitoare ale viitorului buget comun european se pune întrebarea care va fi impactul financiar asupra apărării comune.

Mobilitatea militară europeană, rămâne o prioritate euroatlantică?

Presa europeană a publicat unele informaţii din interiorul celei mai recente variante de lucru a Comisiei Europene asupra viitorului buget multianual, din care reiese că finanţarea iniţiativelor din portofoliul apărării comune se află în cădere liberă. De exemplu, bugetul pentru finanţarea infrastructurii de transport cu utilizare duală civil-militară din cadrul programului mobilitate militară a scăzut de la valoarea agreată iniţial de 6,5 miliarde de euro la „2,5 miliarde de euro pe timpul negocierilor purtate sub preşedinţia finlandeză a Consiliului UE, la 1,5 miliarde de euro conform propunerii preşedintelui Comisiei Europene, Charles Michel, şi cu perspectiva de a ajunge la zero conform celor mai recente documente tehnice ale Comisiei”. Cei 6,5 miliarde de euro ar fi reprezentat doar cota de cofinanţare în procent de 50% din cuantumul preconizat, care ar fi ajuns astfel la un buget estimat de 13 miliarde de euro doar pentru unele investiţii în infrastructura cu utilizare duală, în perioada 2021-2027.

Programul mobilitate militară urmăreşte simplificarea şi standardizarea procedurilor de tranzit prin frontiere a transporturilor militare feroviare, terestre, aeriene sau maritime, în scopul asigurării circulaţiei libere a personalului şi echipamentelor militare în interiorul graniţelor Uniunii. Altfel spus, scopul programului ar fi crearea unui „Schengen militar”, aşa cum l-au denumit mulţi dintre cei interesaţi de proiect. Mobilitatea militară nu reprezintă numai un obiectiv al UE, dar şi o prioritate a NATO şi chiar a Statelor Unite, în contextul unui cumul de probleme de transport cu care s-au confruntat forţele aliate din Europa pe timpul exerciţiilor militare sau al declanşării unor misiuni comune din interiorul spaţiului comunitar. De aceea, chestiunea libertăţii de mişcare a militarilor şi echipamentelor militare în interiorul UE a fost integrată în Strategia Globală pentru Politica Externă şi de Securitate din 2017. Cu prilejul lansării Planului de Acţiune al programului, în martie 2018, Înaltul Reprezentant Federica Mogherini spunea că prin asigurarea mobilităţii militare „vom putea fi mai capabili în prevenirea crizelor, mai eficienţi în realizarea misiunilor noastre şi mai rapizi în răspunsul nostru la provocări. Va fi un nou pas în aprofundarea cooperării în cadrul UE şi cu partenerii noştri, în primul rând cu NATO”.

În contextul existenţei pachetului complet de stimulente politice – relevanţă strategică, prioritate de acţiune PESC şi PESA, interes comun cu NATO şi presiune din partea Statelor Unite – componenta financiară comunitară a mobilităţii militare a fost plasată de Comisie în cadrul Instrumentului financiar „Connecting Europe Facility” (CEF), în interiorul căruia ar urma să concureze cu toate programele destinate dezvoltării de reţele integrate trans-europene în domeniile transportului, energiei şi serviciilor digitale. Tot aici se vor regăsi fondurile pentru finalizarea Uniunii Energetice sau pentru realizarea ambiţioaselor obiective ale neutralităţii climatice a Europei, cu o miză politică uriaşă, pentru care se aşteaptă din partea Comisiei mobilizarea de resurse substanţiale, indiferent de circumstanţe sau constrângeri. Poate ar fi util de amintit şi că bugetul total al CEF pentru perioada 2014-2020 este de peste 30 de miliarde de euro, din care peste 24 de miliarde revin componentei de transport.

Pe de altă parte, programul mobilităţii militare se bazează pe contribuţia financiară voluntară a celor 23 de state membre, inclusiv România, care şi-au dat acordul să finanţeze din bugetele naţionale realizarea obiectivelor proiectului. Coordonarea tehnică a acestora este asigurată de Agenţia Europeană de Apărare, care sprijină efortul comun cu experţi, oferă rapoarte de analiză şi organizează evenimente.

Mobilitatea militară europeană a fost trasă pe dreapta

„Forţele armate din statele europene primesc astăzi aplauze, pe bună dreptate, pentru efortul depus în limitarea efectelor dezastrului produs de COVID-19. Însă, măsura recunoaşterii de care se bucură militarii va fi dată în următorii ani de dimensiunea bugetelor apărării, aflate astăzi sub o presiune în continuă creştere”, afirmă unii analişti de politică de securitate şi apărare europeană. Posibila subfinanţare dramatică sau chiar anularea cofinanţării din fonduri comune a mobilităţii militare va pune o presiune suplimentară pe bugetele naţionale de apărare, în situaţia în care cele 23 de state participante vor mai dori continuarea proiectului.

Eventuala diminuare sau îngheţare a programului va afecta în primul rând statele din fostul bloc comunist, a căror infrastructuri de transport se situează încă sub standardele din vest, dar care ar putea fi primele supra-solicitate în situaţia degradării situaţiei de securitate de pe graniţa de est a UE şi NATO. Premisele sunt cu atât mai pesimiste, cu cât cheltuielile pentru apărare vor fi grav afectate de efectele crizei, cel puţin în valori bugetare absolute, chiar dacă va mai fi urmărită puţin probabila ţintă de alocare a 2% din PIB asumată în cadrul NATO. Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a solicitat statelor membre să menţină nivelul cheltuielilor pentru apărare, în pofida şocului pandemiei, subliniind rolul important al capabilităţilor militare în managementul crizelor majore non-militare. Fără îndoială că un astfel de mesaj era necesar, dar va mai fi oare suficient în noul context economic european?

Datele Eurostat arată că în 2018 media cheltuielilor totale pentru apărare ale statelor membre UE-27 a fost de 1,2% dintr-un PIB de aproximativ 15 mii de miliarde de euro, valori calculate după modelul COFOG. Comisarul pentru Industrii al Comisiei Europene, Thierry Breton, declara recent că anul acesta va avea loc o contracţie a economiei europene de 5-10%, ceea ce, simplu spus, ar putea însemna o recesiune medie de 7,5 %, care ar conduce la o diminuare a bugetului apărării statelor UE cu aproximativ 21 de miliarde de euro. Şi aceasta dacă nu va apărea şi un al doilea val al pandemiei până la sfârşitul acestui an, aşa cum preconizează majoritatea prognozelor de siguranţă sanitară.

Cine va plăti decontul pandemiei?

Cifrele sunt mai mult decât îngrijorătoare, pe fondul acumulării tensiunilor de securitate internaţională din ultimii 5-10 ani. Acestea sunt cu atât mai alarmante, cu cât majoritatea focarelor de criză sunt concentrate în imediata proximitate a spaţiului european, iar consensul se întruneşte din ce în ce mai greu la Bruxelles, atât la sediul UE, cât şi la cel al NATO. Tocmai ce marile cancelarii europene se acomodaseră cu ideea necesităţii creşterii cheltuielilor în cadrul Alianţei până la nivelurile agreate cu mulţi ani în urmă, mai ales sub presiunea constantă pusă de actuala Administraţie de la Casa Albă, pentru a fi acum nevoite să regândească priorităţile financiare pentru perioada post-coronavirus. Au fost deja anunţate intenţii serioase de reformare structurală a unor întregi domenii şi sectoare socio-economice, iar atunci când reformele sunt făcute aşa cum trebuie, soluţiile solicită foarte muţi bani.

În concluzie, este greu de spus astăzi în ce măsură mobilitatea militară va mai putea reprezenta o prioritate a apărării europene, la fel cum este foarte dificil de anticipat care va fi soarta celorlalte 46 de proiecte PESCO sau a proiectelor din cadrul Fondului European de Apărare, pentru care Comisia promitea o cofinanţare de cel puţin 1 miliard de euro pe an pentru următorul cadru financiar multianual.