Mircea Geoană: NATO continuă să monitorizeze situaţia din Rusia
Gabriel PecheanuNATO continuă să monitorizeze situaţia din Rusia, pe fondul evenimentelor care au avut loc în ultimele zile, transmite secretarul general adjunct al Alianţei, Mircea Geoană.
„NATO continuă să monitorizeze situaţia din Rusia, pe fondul evenimentelor care au avut loc în ultimele zile. Aceste evenimente reprezintă o situaţie internă a Federaţiei Ruse, care însă reconfirmă că preşedintele Putin, prin anexarea peninsulei Crimeea şi a războiul ilegal împotriva Ucrainei, a comis o greşeală strategică extrem de gravă”, scrie pe Facebook Mircea Geoană.
El afirmă că, pe măsură ce Rusia continuă războiul, sprijinul NATO pentru Ucraina devine tot mai important, mai ales pe fondul contraofensivei lansate de armata ucraineană.
„Cu cât este eliberat mai mult teritoriu, cu atât mai puternică va fi poziţia poporului ucrainean la masa negocierilor, pentru a obţine o pace dreaptă şi durabilă. În acelaşi timp, NATO continuă să fie extrem de vigilentă cu privire la orice ameninţare şi risc care pot pune în pericol teritoriul şi populaţia aliată. Angajamentul nostru de a apăra fiecare centimetru al Alianţei este de neclintit”, încheie Geoană.