Minisubmarine pentru infiltrarea şi exfiltrarea în ascuns a forţelor navale

Scriam într-una din primele mele încercări ”editorialistice” despre ceea ce înseamnă Forţele navale pentru operaţii speciale (FNOS), aşa numiţii - profesionişti tăcuţi - organizaţi, echipaţi şi instruiţi să execute misiuni specifice (cercetare specială, acţiuni directe, asistenţă militară şi neconvenţionale, precum şi misiuni complementare acestora) pe/ şi în apă, în aer şi pe uscat (SEa Air Land-SEAL).

Printre altele, aminteam că astfel de capabilităţi sunt formate din acei „oameni broască - frogmen”, scafandri comando specific echipaţi cu aparate de respirat cu circuit închis (să nu poată fi detectaţi datorită bulelor de aer ce ar putea ieşi la suprafaţa apei, în procesul de respiraţie) nevăzuţi şi care ies subit (elementul surpriză), îmbrăcaţi în costume neopren negre şi echipaţi cu labe de înot, şiroind efectiv a apă şi înspăimântător „înarmaţi până-n dinţi”, cu armament individual şi aparatură de vedere şi de ochire (inclusiv pe timp de noapte), gata să execute misiunile şi sarcinile specifice, la litoral, pe uscat, pe o navă inamică sau platformă plutitoare ţintă.

Enumeram atunci câteva dintre procedeele pe care aceşti operatori, foarte bine instruiţi şi antrenaţi, le utilizează pentru a se infiltra, în ascuns, la obiectivul la care urmează să execute astfel de misiuni. Era vorba despre procedee prin paraşutare de la mare altitudine, inserţie din elicopter prin tehnici de rapel, inserţie pe mare la bordul unor ambarcaţiuni rapide, gonflabile, cu cocă rigidă, aşa numitele RHIB-uri (Rigid Hull Inflatable Boat), dar şi despre inserţie subacvatică prin scufundare şi înot sub apă. În acest ultim caz, de regulă, inserţia subacvatică se execută de pe o construcţie plutitoare (cu sau fără propulsie proprie) de genul platformă, ambarcaţiune sau navă, dar şi de la bordul navelor care au posibilitatea navigaţiei mixte, la suprafaţă şi în imersiune, precum submarinele sau submersibilele.

Se pare că printre primele tentative de a folosi proceduri de inserţie subacvatică, în ascuns, plecând de la bordul submarinelor militare aflate în submersiune, efectuate chiar înaintea declanşării celui de-al Doilea Război Mondial, se numără acţiunea unui grup de scafandri militari sovietici care, pe timpul unor exerciţii militare, au ieşit dintr-un submarin din clasa Shchuka (Щука) ShCh-112 aflat în dotarea Flotei ruse a Pacificului, printr-un tub de torpile, au înotat pe sub apă până la obiectivul stabilit, simulând, apoi, executarea unor acte de sabotaj la acesta.

Trupe de FNOS americane şi britanice precum US Navy SEALs şi Serviciul de ambarcaţiuni speciale (UK Special Boat Service - SBS) au utilizat începând cu anii ’80, şi mai utilizează încă, pentru inserţia şi extracţia, în ascuns, la/ de la obiectivul ţintă aflat potenţial pe o navă, la litoral sau pe uscat, la mile depărtare de locul începerii acesteia, aşa numitele ”vehicule de transport/ livrare SEAL” (SEAL Delivery Vehicle-SVD). Acestea sunt, de fapt, nişte minisubmarine (submarine pitic) aflate la bordul unor submarine suficient de mari ca să le transporte (dotate cu un adăpost/ hangar special pe puntea ”uscată” a acestora - Dry Deck Shelter), de regulă cu propulsie nucleară, pe care se pot afla îmbarcate echipe sau detaşamente operaţionale de FNOS pregătite să execute misiuni specifice în cadrul unor operaţii speciale.

Deşi ele sunt cunoscute cumva în comunitatea specialiştilor FOS, despre aceste minisubmarine nu au fost făcute publice prea multe informaţii specifice. Potrivit lui H.I. Sutton, analist în domeniul apărării şi un important expert la nivel mondial în domeniul războiului subacvatic şi tehnologiei submarinelor, contributor pentru Forbes şi Jane’s, administrator al website-ului de specialitate ”Covert Shores” şi autor al cărţilor ”Ţărmuri sub acoperire: Povestea Misiunilor şi minisubmarinelor Forţelor Navale Speciale” şi ”Submarine la nivel mondial: Ghid de recunoaştere Covert Shores”, US Navy SEALs s-au bazat pe vehiculul de transport/ livrare SEAL „Clasa Gator” (SDV Mk.8 Mod 0, scris şi Mk.VIII Mod 0) încă de la sfârşitul Războiului Rece.

În înzestrarea acestor forţe navale pentru operaţii speciale (iniţial a Echipelor de demolare subacvatică - Underwater Demolition Teams - UDT şi, ulterior, a echipelor SEAL) au mai existat modelele Mk.7 (cu 4 operatori la bord), dar şi Mk.9 (cu doi operatori la bord, concepute pentru misiuni de cercetare şi atac şi care pot fi dotate cu două torpile modificate).

Minisubmarinul Mk.8 Mod 0 poate transporta un număr între 6 şi 8 scafandri comando, complet echipaţi de luptă, de la submarinul ”gazdă” aflat în imerisune, prin ape cu adâncime mai mică, până la o distanţă de la care aceşti luptători să poată înota până la obiectivul ţintă desemnat şi la care urmează să execute misiunea. După ce misiunea a fost îndeplinită cu succes, luptătorii se vor înapoia înot la submersibilul ”parcat” pe fundul apei, se vor îmbarca şi vor încerca să se întoarcă înapoi la submarinul ”gazdă”, după caz şi funcţie de autonomia rămasă a setului de baterii. Printr-o analogie puţin forţată, este un caz cumva similar cu potenţiala utilizarea de către Forţele pentru operaţii speciale (FOS) a platformei de infiltrare tactică pe roţi - trotineta electrică - despre care am scris în acest articol.

Acest submersibil de luptă se pare că este cel mai mare, robust şi rapid dintre celelate minisubmarine similare aflate în dotarea armatelor altor ţări de pe mapamond, putând fi găzduit, în principal, doar de submarine de atac din dotarea Forţelor navale americane şi a Forţelor navale britanice. Spre comparaţie, minisubmarinul sovietic tip Triton-2 nu a fost niciodată integrat pe un astfel de submarin ”gazdă”, susţine Sutton. Submarinele pitic construite de ţări precum Franţa şi Italia, mult mai mici ca dimensiuni, au fost proiectate şi realizate pentru misiuni diferite.

Din fotografia postată pe Website-ul Covert Shores rezultă că Mk.8 Mod 0 este un submerisbil ”umed”, deliberat inundabil (echipajul stă practic în apă), propulsat de o elice acţionată de un motor electric alimentat de la un set de baterii. Acesta este capabil să transporte în mod silenţios şi nedetectabil, cu o viteză maximă de aproximativ 6 noduri, până la 8 operatori de FNOS echipaţi de luptă (costume neopren, labe de înot şi armamentul individual), în poziţia aşezat şi cu aparatele de respirat conectate la sursa de oxigen a submersibilului (doi orientaţi către faţa vehiculului - pilotul şi navigatorul, iar până la 6 pasageri în spatele acestora, orientaţi cu faţa către partea din spate a vehiculului de transport/ livrare).

Coca minisubmarinului este fabricată din fibră de sticlă, nu are prevăzute niciun fel de hublouri şi este împărţită în 5 compartimente principale, fiind o construcţie modulară. La prova (partea din faţă a submersibilului) se găseşte compartimentul (containerul) instrumentelor de bord, iar lipit de acesta imediat către înapoi, se află compartimentul pilotului şi navigatorului. Compartimentul este prevăzut cu un chepeng glisant lateral necesar accesului operatorilor.

Spre pupa (partea din spate a submersibilului) se găseşte compartimentul pasagerilor (4 la 6) prevăzut de asemenea cu un chepeng glisant lateral pentru acces, urmat de compartimentul motor. La mijloc, între cele două compartimente destinate transportului membrilor echipei SEAL se află compartimentul cu tuburi de aer pentru respirat. La pupa se află elicia de propulsie, precum şi cârma verticală şi hidroplanele necesare controlului deplasării.

În fine, minisubmarinul mai dispune şi de unele compartimente suplimentare necesare depozitării minelor magnetice ce pot fi ataşate pe corpul unor nave pentru a le avaria/ distruge prin explozie sau pentru acroşarea vehiculelor subacvatice fără pilot - drone subacvatice tip Mk18 Mod 1 Swordfish Unnmaned Underwater Vehicle - destinate luptei împotriva minelor marine.

Potrivit unei alte fotografii publicate pe website-ul TheAviationsit, minisubmarinul SEAL are o lungime de peste 7 metri, este dotat cu sonar pentru detectarea şi evitarea obstacolelor la mersul către înainte, sistem de poziţionare globală (GPS), sistem de comunicaţii, precum şi sisteme de control şi de afişaj duble (display-uri). Vehiculul a fost proiectat într-un sistem modular pentru efectuarea mai facilă a lucrărilor de mentenanţă.

Astfel de minisubmarine pot fi găzduite şi lansate dintr-un hangar ataşat la puntea unui submarin gazdă, dar şi de pe nave de suprafaţă sau din elicopter şi pot opera în ape de mică adâncime, în jurul a 30 metri, fiind foarte utile în transportul, pătrunderea şi extracţia relativ rapidă a FNOS într-o sau dintr-o zonă ostilă controlată de inamic, fără a putea fi detectate de radare şi asigurând astfel surprinderea acestuia, dar şi sporind şansele de supravieţuire a forţelor proprii pe timpul retragerii. Aceste platforme subacvatice mai pot fi folosite pentru misiuni de cercetare, război electronic, securitate portuară sau luptă împotriva minelor marine.

Un foarte scurt exemplu de tactici, tehnici şi proceduri utilizate de către echipele US Navy SEALs pentru infiltrarea cu un astfel de vehicul de transport/ livrare subacvatic la obiectivul ţintă şi executarea misiunii la acesta poate fi văzut în acest video.

Deşi din imagini foto şi video operarea unui astfel de submersibil de luptă ”umed” poate părea relativ uşoară, specialiştii susţin că instruirea, exploatarea şi menţinerea în stare de operativitate a acestui tip de minisubmarine sunt procese costisitoare şi dificile pe care, iniţial, nici măcar echipele SEAL nu şi le permiteau, operarea sa necesitând abilităţi şi instruire deosebite pe care nu oricine le deţine.

Aşa cum am mai scris în trecut, chiar şi FNOS ale Armatei regulate (IRIN), în special unitatea Serviciului de ambarcaţiuni speciale (IRN Special Boat Service - SBS) sunt capabile să se infiltreze în ascuns de pe minisubmarinele aflate în dotarea Forţelor navale iraniene.

Aceste vehicule ”umede” de transport/ livrare scafandri sunt fabricate local de către industria de apărare iraniană (o versiune a Al-Sabehat 15 SDV ). Potrivit lui H.I. Sutton, acest tip de minisubmarin nu a fost proiectat şi fabricat să fie lansat de la bordul unui submarin gazdă, ci este lansat în mod normal de pe o navă amfibie de luptă şi este utilizat în misiuni de cercetare a plajelor înaintea declanşării operaţiilor amfibii de debarcare. El poate, totuşi, transporta şi mine marine magnetice pentru atacul navelor.

Vehiculul subacvatic ”umed” de transport/ livrare SEAL tip SDV Mk.8 Mod 0 urmează, însă, a fi înlocuit cu un nou tip de submerisbil de luptă cu o rază mai lungă de acţiune, de această dată de tip uscat (interiorul său nu va mai fi inundat deliberat cu apă, iar echipele SEAL vor călători în mediu uscat), denumit Submersibil de luptă în ape de mică adâncime (Mk. 11 Shallow Water Combat Submersible - SWCS). Pentru achiziţia acestui tip de minisubmarin Comandamentul de Operaţii Speciale al SUA (US Special Operations Command) a alocat prin contract suma de 178 milioane USD.

Este vorba despre un număr de 10 bucăţi de astfel de submersibile de luptă care ar urma să fie gata până în anul 2023 în cadrul programului de înzestrare al Departamentului american pentru Apărare denumit ”SOCOM Dry Combat Submersible Medium - DCSM”. Un astfel de minisubmarin cântăreşte în jur de 30 tone, va fi propulsat de un motor electric alimentat de la un set de baterii de tip LiFT (Lithium-ion Fault Tolerant) care şi-au dovedit fiabilitatea şi rezistenţa la condiţiile submarine şi în medii extreme şi poate fi lansat de pe nave de suprafaţă.

La rândul ei, Marea Britanie plănuieşte să achiziţioneze 3 submersibile de luptă în ape de mică adâncime tip Mk. 11 Shallow Water Combat Submersible pentru o sumă totală estimată de 90 milioane USD. Aceste 3 submerisibile de luptă vor înlocui cele 3 vehicule de transport/ livrare SEAL SDV Mk.8 Mod 0 aflate deja în dotarea Serviciului bitanic de ambarcaţiuni speciale (UK Special Boat Service).

Probabil că FNOS din Armata României pot doar să viseze frumos, deocamdată, la astfel de platforme de infiltrare subacvatică, transportabile la bordul unui submarin suficient de mare ca să le poată găzdui pe puntea sa. Asta şi pentru simplul motiv că singurul submarin din dotarea Forţelor navale române, Delfinul, zace de mai bine de două decenii ancorat la cheu, nefiind operaţional din cauza lipsei bateriilor şi, potrivit specialiştilor, fără şanse de a mai fi revitalizat vreodată. Probabil că nici varianta folosirii unei nave de suprafaţă aflate în dotarea flotei militare, la acest moment, pentru a transporta şi lansa astfel de vehicule subacvatice nu ar fi o soluţie fezabilă.

În 2018, unul din foştii miniştrii care s-au perindat la conducerea Ministerului Apărării Naţionale în ultimii ani declara că un program foarte ambiţios de dotare a Forţelor navale cu 3 submarine s-ar fi aflat în discuţii. Era vorba despre un program de înzestrare denumit „Submarin împotriva ameninţărilor de suprafaţă şi subacvatice”. În prezent acesta nu se regăseşte, însă, printre cele 8 programe majore din ”Planul de înzestrare a Armatei României 2017-2026”.