22 august 2019

Ministrul rus al Apărării a fost invitat de Igor Dodon la Chişinău, cu ocazia aniversării eliberării Republicii Moldova de fascism

Mircea Olteanu

Preşedintele moldovean Igor Dodon l-a invitat pe ministrul rus al Apărăii, Serghei Şoigu, la ceremoniile de la Chişinău dedicate marcării celor 75 de ani de la eliberarea Moldovei de fascism, se arată într-un comunicat postat pe pagina oficială de Facebook a liderului de la Chişinău.

Sursă foto: Mediafax

"În cadrul întrevederii, ambasadorul rus mi-a înmînat invitaţia oficială din partea Preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, de a participa la acţiunile festive care vor avea loc la Moscova, la 9 mai 2020, cu prilejul marcării celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei", se arată în comunicatul publicat după întrevederea preşedintelui moldovean cu ambasadorul Rusiei la Chişinău, Oleg Vasneţov.

"În această ordine de idei, am discutat cu domnul Vasneţov programul vast de acţiuni dedicate marcării celor 75 de ani de la eliberarea Moldovei de fascism şi, în special, evenimentele comemorative de la Complexul memorial „Capul de pod Şerpeni” şi din Chişinău, organizate pe data de 24 august. În cadrul acestor evenimente se preconizează participarea Ministrului apărării al Federaţiei Ruse, Serghei Şoigu şi a vicepreşedintelui Consiliului Federaţiei, Galina Karelova, care vor vizita ţara noastră la invitaţia Preşedintelui R.Moldova", a adăugat Dodon.

În urma operaţiunii ofensive Iaşi-Chişinău, trupele sovietice au ocupat Chişinăul, pe data de 24 august 1944, instalând un nou regim de ocupaţie în regiunea dintre Prut şi Nistru, anexată de la România.

Pe de altă parte, modul în care s-a făcut invitarea oficialului rus a fost criticată de premierul moldovean Maia Sandu, care a precizat că "Guvernul nu este implicat în această vizită", relatează postul Publika.

Maia Sandu i-a interzis Ministrului Apărării, Pavel Voicu, să aibă întrevederi oficiale cu omologul său rus, Serghei Şoigu, la Chişinău, explicând că că nu au fost întreprinse toate demersurile legale, aşa că această vizită nu este oficială.

"Şoigu poate să viziteze Republica Moldova în calitate de persoană privată", a adăugat şefa Guvernului de la Chişinău.