Ministrul român al Apărării nu are planuri de creştere a numărului de militari. Ministrul Tîlvăr voia 90.000, Moşteanu 120.000, dar Miruţă condiţionează de alocările bugetare

Miniştrii anteriori aveau alte planuri: Ionuţ Moşteanu îşi dorea o armată de 120.000 de militari, iar Angel Tîlvăr de 90.000 de militari, conform unor declaraţii de presă.

Armata română are 75.000 de poziţii pentru militari, din care peste 30.000 sunt la Forţele Terestre, unde sunt două divizii care au rolul principal de apărare a teritoriului naţional.

Cele două divizii au, împreună, în jur de 20.000 de militari, un număr cu mult sub nevoile de apărare a României într-un război teritorial, aşa cum vedem, acum, în Ucraina. De altfel, o divizie, în cazul unui război teritorial, acoperă în jur de 10-20 de km de front, ceea ce înseamnă că noi cu greu putem apăra un judeţ de graniţă.

În acest moment, preocuparea armatei este de a ocupa toate funcţiile de la unităţile luptătoare şi comandamente. Nu are în intenţie să înfiinţeze alte structuri, conform unei surse militare pentru Monitorul Apărării şi Securităţii.

În aceste condiţii, apărarea României într-un conflict major, cum ar fi cu Rusia, stat care este trecut ca ameninţare în Strategia naţională de apărare a ţării, se bazează exclusiv pe ajutorul primit de la celelalte state membre NATO.

Armata va pierde 350.000 de rezervişti în 3 ani. Cu ce îi înlocuim?

Armata se mai bazează şi pe rezervişti, al căror număr real este clasificat, dar ştim, de la fostul ministru, Ionuţ Moşteanu, că numai în 2026 vor fi scoşi din evidenţe peste 118.000 de persoane, deoarece au depăşit vârsta.

„Anul acesta (2025 n.r.) trec în retragere peste 120.000 de gradaţi şi soldaţi, la anul 118.000, în 2027 încă 111.000, deci, vorbim despre aproape 350.000 de soldaţi şi gradaţi care trec din rezervă în retragere, depăşesc vârsta de 50 de ani din lege”, declara Moşteanu în octombrie 2025.

Drept compensaţie, Armata Română doreşte să lanseze, anul acesta, serviciul militar în termen voluntar, cel puţin pentru o serie de 1.000 de militari, care va completa rezerva operaţională. Sunt de o sută de ori mai puţini decât cei care ies din evidenţe.

Toate ţările cresc consistent numărul de militari în activitate şi rezervă. De altfel, chiar în tratatul NATO, pe lângă cunoscutul articol 5, este şi articolul 3, unde i se cere fiecărei ţări să se pregătească pentru apărare.

În Articolul 3 din Tratatul NATO (Washington, 1949), se cere ca fiecare stat să „menţină şi să dezvolte capacitatea individuală şi colectivă de a rezista unui atac armat. Acesta constituie fundamentul pentru dezvoltarea capabilităţilor militare necesare apărării colective.” Securitatea colectivă (Articolul 5) se bazează pe capacitatea fiecărui membru de a-şi consolida propriile mijloace de apărare.

De exemplu, Polonia, o ţară cu o populaţie dublă decât a României, a crescut numărul de divizii de la patru la şase, cu posibilitatea să o adauge şi pe a şaptea, pentru a-şi consolida apărarea în cazul unei invazii.

România şi-a crescut bugetul pentru Apărare, a iniţiat peste 80 de programe de înzestrare pentru armată, dar nu are un număr suficient de militari, inclusiv cu rezerva, pentru a-şi apăra singură teritoriul, în cazul în care ţările NATO nu sar în ajutor sau nu vin aici cu suficient de multe trupe.

Cu o Americă şovăitoare, cu tensiuni între Europa şi SUA, plecând de la tarife până la intenţia preşedintelui Donald Trump de a achiziţiona Groenlanda, multe ţări europene îşi dezvoltă o apărare care să depindă cât mai puţin de NATO.

Polonia, de exemplu, vrea să creeze cea mai mare forţă terestră din Europa, de peste 300.000 de militari, şi începe un amplu program de pregătire militară a populaţiei, cu 400.000 de oameni într-un singur an. Finlanda şi Regatul Unit cresc vârsta rezerviştilor la 65 de ani pentru a păstra un număr cât mai mare disponibil în următorii ani.