28 ianuarie 2021

Ministrul Nicolae Ciucă: militarii au executat peste 8.100 de misiuni în această pandemie. Au fost rotiţi peste 13.700 de militari cu 1.000 mijloace tehnice. Au fost cheltuiţi 73 milioane de euro

Florin Jipa

Ministrul apărării naţionale, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seara, la emisiunea Punctul de întâlnire a jurnalistului Radu Tudor că au fost îndeplinite 8.150 de misiuni în stările de urgenţă şi alertă.

Sursă foto: Mediafax

„Au fost rotiţi peste 13.700 de militari cu 1.000 mijloace tehnice. Au fost cheltuiţi, de asemenea, 73 milioane de euro din bugetul Apărării în sprijinul măsurilor luate de autorităţile centrale şi locale,”  a completat acesta.

Ministrul Ciucă a detaliat că o atenţie deosebită a fost acordată achiziţiei containerelor spitalele ROL 2 din Bucureşti, Constanţa şi Timişoara.

„Am făcut o achiziţie dublă. S-a dovedit pentru cetăţeni că nu este confortabil să stea în corturi şi am găsit soluţia acestor containere achiziţionate de pe piaţa românească,” a spus ministrul apărării.

Ciucă a subliniat rolul medicilor militari pentru realizarea acestor capacităţi medicale şi găsirea celor mai bune soluţii.

Citeşte şi:

Peste 2.500 de pacienţi cu COVID-19 trataţi în spitale militare de campanie