13 iulie 2018

Ministrul Mihai Fifor: Vom achiziţiona alte cinci aparate F-16 din Portugalia

Monitorul Apărării şi Securităţii

România va achiziţiona alte cinci supersonice F-16 din Portugalia, a anunţat vineri ministrul Apărării, Mihai Fifor.

"Vom achiziţiona încă cinci aparate F-16 din Portugalia. Mircea Duşa a fost recent într-o vizită în Portugalia în acest sens. Vor fi patru aparate cu simplă comandă şi unul cu dublă comandă", a declarat, vineri, Mihai Fifor, la sediul ministerului Apărării Naţionale.

Avioanele F-16 achiziţionate din Portugalia au resurse de zbor în medie de peste 4.500 de ore de zbor fiecare, iar perioada de exploatare este de minimum 20 de ani, în condiţiile unui nivel de instruire de minimum 200 de ore de zbor pe avion.